Aurel Ştefan Drăgan

Ascuns după lume

În fiecare clipă stau ascuns după lume,
alta îmi răsare în faţă;
câte or mai fi când va apărea o altă dimineaţă
şi va aştepta cu nenumăratele flamuri, cu miriade de nume strigate, cu necuprinse ramuri
ce scapă de sub a vremurilor ceaţă...
Dincolo, la pândă, îmi răscumpăr visul
care a vrut să mi-l fure
neiertătoarea măsură măcinată de-un ceas
ce tot învârteşte, numără, aliniază stelele fără răgaz.
La capăt o nouă lumină apare,
încerc să-i pun nume,
dar chiar atunci fuge speriată
făcând loc la alta ce-ameninţă cu steagul
ridicat pe alte îndepărtate metereze
spre care alerg şi voi a le cuprinde
căci în nestatornicul sânge tot aleargă o fiară,
neadormită,
chiar dacă lumile au renunţat la zarvă.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sicriul pe umăr

Toţi oamenii din lume poartă un sicriu pe umăr,
toţi oamenii din lume vor arunca un bulgăr
ce-l vor arunca peste cel mai aproape,
în miezul căruia cei care pleacă vor căuta leac de somn
şi codul în care se ascunde cheia cu care să treacă dincolo.
Toţi copii lumii vor plânge şi apoi vor cânta
spre lumina ce-i va îmbrăţişa, îi va înspăimânta şi-i va arde.
Toate femeile din lume ţipă cu spaima lipită de moarte
când pruncul bate în poarta necunoscutului ocrotitor domn
ce se pune de-a curmezişul în drum
la ultimul om ce poartă sicriul pe umeri
în care el însuşi este aşezat spre somn.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De veghe în al timpului turn

Stau rezemat cu spatele de al timpului turn
în care, necontenit, un clopot tot bate
spre neodihna mâinii care mă sprijină de aer
şi a talpei ce opreşte a lutului zbor,
ce zădărniceşte marea universului roată –
nu ştie nimeni de când se-nvârteşte
ca să ţină odată-n căuş
strigătul de sete obosit de atâta urcuş –,
animal ce-şi leapădă la fiecare pas haina
şi la celălalt alta i se aşterne în drum.

Neastâmpăratul licurici mă va pierde
printre veşti de-ntuneric şi de răcoare.
Paznicul luminii se apleacă peste zori,
strigă neodihna neînvinsului somn
care cu zmeul a stat milimetric la trântă...

Un alt stăpân tot caută prin vremi neodihniţi sori
peste care, încă nimeni, nu s-a declarat domn.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tulpina de nimic

Lângă orice drum stă la pândă o cărare
ce face semne de mirare spre orice trecător,
lângă orice om stă o tulpină de nimic
ce strigă spre soare,
poate din tr-un nevăzut zbor a scăpat un scâncet
sau poate o uitată şi neştearsă lacrimă
mai stăruie pe margine
unde priveghează o statornică lumină la umbra vremii
şi de acolo tot scutură o neobosită flamură
ce şi-a uitat zborul în spic.

Lângă orice om stăriue o răcoroasă şi nevăzută ramură
ce aleargă spre un alt râvnit soare
sub a cărui necuprins popas
o nouă sămânţă se naşte,
un nou osândit ce va sta în a lumii cărare
ţi va scoate o lumină din nimic.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neadormită fereastră

Cât de albastru zboară spre frumos
o pasăre cu aripi de lumină
prin veşnic neadormita fereastră
prin care se pândesc reciproc
polul de sus şi polul de jos.

Prin nunţi de zvonuri marea simfonie
alunecă pe-un povârniş de aer
şi se-odihneşte pe un glob de tină
îmbrăţişând mişcarea în nesfârşit vaer.

Apoi mulţimi după mulţimi
tot urcă-n slăvi, coboară în morminte,
spre a zădărnici cuvântul să se-ascundă
şi spre a toarce viaţa din nesfârşitul caer.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arbore neînţeles

În traistă port lucruri vechi,
din ieşi un strigăt ce stă de strajă în noapte
şi va rosti nedesluşite şoapte
pe care le-am scăpat
când merindea o-mprăţtiam pe la popasuri,
acolo un animal stă la pândă
ca să-mi pună în cârcă o floare.

Am întins braţul
şi m-a fulgerat întinsul în care mă subţiam;
am ajuns un arbore neînţeles
cu rădăcina în ceruri,
în crengi doar omizile lumii se înghesuie
să-mi scuture dulceaţa,
fără o urmă de frunză m-au lăsat
abandonându-mi ca zălog, mătasea.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă femeie

Am întâlnit, în unica mea zi din viaţă,
cea mai frumoasă femeie din lume;
nu are nume, nu are casă, nu deţine avere,
doar o privire care descumpăneşte stelele.
Mi-a adus în unicul meu sălaş, pe care numai eu îl locuiesc, o mare fereastră
prin care lumea se uită cu mirare la mine,
această necontenită stare
recunoscută ca unica mea zestre.

Mă scald în tăul luminii cu ea împreună,
necurmat,
culeg de pe marginea necuprinsă
câte o scânteie care fulgeră prin a hăului foc;
colind nevindecatele tristeţi şi extazuri
ce s-au rătăcit peste neînvinsa mea sarcină
şi, ca într-un carusel nestăpânit,
mă rostogolesc.

Am întâlnit în singura mea viaţă
o femeie ca o peniţă de scris -

[...] Citeşte tot

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neastâmpărat mister

Lungă-i cărarea până la cer,
prin desişul stelelor e de nepătruns,
doar cântecul aleargă pe a cuvântului undă
şi încă la vamă nu a ajuns.

Prin fereastra universului tot întind mâna
şi altă fereastră apare,
şi-apoi încă una,
şi-n faţă iar râde neastâmpăratul mister.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Dacă ai deschide ţi-aş scrie un poem
muindu-mi pana în suflet,
ţi-aş însemna pe cer
stele pe care încă nimeni nu le-a cântat;
pe una din ele,
sub singura ramură înflorită în univers,
ţi-aş dărui un fruct
în care şarpele încă nu a intrat...
Sub umbra ei nu stă nimeni
să ne ceară socoteală pentru păcat.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cifra neîntoarsă

Cineva m-a aruncat peste margine, fiindcă sunt vinovat: am primit un număr impar la naştere
şi nu m-am străduit să-i găsesc perechea,
nu am avut loc nici în abecedar
iar despre ce urmează de-acum nu sunt şanse;
cineva a ales cifre ce nu pot fi nicicând întoarse.

Umblat-am şi pe unde picior viu n-a călcat;
mi-s-a şoptit că am fost împiedicat de umbra unei stele.
Doar spinul mi-a plâns în călcâi,
mi-a adus aminte de marea petrecere a lumii unde astrele,
ca nişte utopice stări de zvonuri, tot aleargă înainte cu semnul.

poezie de Aurel Ştefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!