Boris Marian Mehr

Eşarfa rubinie

Eşarfa rubinie de peste drum mă absoarbe,
Priveşti persoana şi nu vezi eşarfa,
Ce este bun într-un om? O grădină.
Mase, mese, messa de dimineaţă.
Vrei viitor sau prăjitor? Sau Vrăjitor?
Confucius, adesea mă gândesc cu jale.
Ce ne-am face fără cuvinte? Punct.
Urmaşilor ce le laşi? O peşteră?
O amărâtă turturea? Vorbeam degeaba,
Dă-i cu roaba. Lasă zburătorul, n-are el motorul.
Cine bea din Dâmboviţa, nu cunoaşte şliboviţa.
Lumea se-mparte în boi şi viţei, asta mi-a spus însuşi Corneille.
Noi mergem ce mergem, unde-i eşarfa?
Pe o stâncă neagră, gata să se spargă.
Spui ce spui, dar tristă-i lumea, ca după chef.
A pune lucruri în rondel, dar pierde părul că nu-i chel.
Cheia a inspirat cea mai frumoasă romanţă- dar lacătul?
Din ceas dedus mai bea un must.
"Dimineaţa îşi freacă sânii tari de fereastră".
Înger boschetar, suflet de amnar.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu îmi sunt părinte şi mormânt

Eu îmi sunt părinte şi mormânt,
Sporovăia profesorul în somn,
Este oare un început?
Nix răspuns. Un necaz nu vine de la sine.
Este-nsoţit de bucurie, aşa-i?
Ah, ce stare minunată, cânta tenorul,
Durerea s-a ascuns, avem o beţie adevărată,
Ce facem cu ea? Dar, uite-l pe profesor
În stradă, căzut de la al zecelea etaj,
Corecta chiar unele greşeli de exprimare
Din procesul verbal al accidentului său,
Ceasuri moi atârnau pe bara unui vehicul.
Era în decembrie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu strivesc corola

Motto: De Blaga nu ne despărţim

La fel ca tine, eu n-am strivit vreodată
Corola fragedă, staminele luminii,
La fel ca tine simt lumina,
Eu m-aş juca sub razele feline,
Lumina poate fi mai crudă ca un tigru,
Aşa cum bezna e mai tare ca un zimbru,
Iar eu mă tem să calc trei clopoţei, trei îngeri,
Prea sfântă-i primăvara, aud plânsul
Celor ce nu au apucat să vadă echinocţiul,
Frumoase mâini ai primăvara mea,
Altfel ţi-s ochii,
Uitând amurgul, mă desprind de toate,
Frumoase mâini şi coapse încordate.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ţi-am cerut să mă iubeşti

Eu nu ţi-am cerut să mă iubeşti
Cum aş fi putut cere iubire,
Când ea este peste tot ca şi aerul,
Dar noi nu ştim să respirăm,
Mai mult gâfâim, ne opintim,
Gândurile îşi întind din ape mâinile,
Ai impresia că strigă după ajutor,
Dar ştim noi ce gândeşte sângele?
Omu-şi face loc oriunde,
Taie un pom, dărâmă un munte,
Iartă-ne Gea, iartă-ne Tea,
Fiul rătăcit va reveni în pământ,
Uneori mă simt prins ca de o stâncă,
Precum Prometeu, alteori mă apasă
Pământul, ca pe Atlas, halucinaţii,
Lasă impresiile, ia o ţigară şi taci.
Citesc un poem cu ochii închişi
În aula Academiei de Surzi.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu v-am iubit

Mi-a spus bătrânul Jumătate
De şarpe te fereşti din spate,
De prost ferea din orice parte,
Eu v-am iubit, dar ce folos,
Când se iveşte-un ticălos?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ex nihilo

Ex nihilo nihil, nimic nu are rost,
Îmi spune nihilistul pe numele său Trost,
Când nu mai ai ce spune încearcă, bre, să taci,
Prea multe sunt în viaţă pe care nu le placi,
Bătătorite căi ai străbătut, copile,
Te naşti şi mori zadarnic, eşti doar la mâna milei?
Îmi plac trufaşii, răii, înfumuraţii zei,
Deşi-mi trezesc un zâmbet, mai vesel e cu ei,
Nu-mi place lumânarea ce pâlpâie plângând,
Dar de-i ating doar flama, îi mulţumesc că sunt.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o duritate în noi

Există o duritate în noi,
Ce nu ne face nici apostoli, nici eroi,
Ci pur şi simplu nişte şobolani
Ce-şi ronţăie coltucul de mulţi ani.
Am încercat să pot iubi o omenire,
Dar totul s-a redus la o Psaltire,
Discut cu regii Solomon, David,
Mă plimb cu Hamlet, este cam livid,
Mă întreţin cu Charlie Chaplin, uneori,
Ascult pe Beethoven, Ceaikovski, Belfegor,
Pardon, acesta nu era artist,
Dar ce contează, scriu şi mai exist.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fain, fain, zise bursucul

În cercuri tot mai vaste
Ne-ndepărtăm de noi,
Atraşi de alte astre,
De îngeri şi moroi.
Unii devin furtună,
Alţii doar vulturi gri,
Eterni vom fi, cunună
Altor planete vii.
Iar eu mă voi întoarce
La masa mea de scris,
Un vechi ceasornic toarce,
Oare ce vede-n vis?
**************************
Strâmbul zice că e drept,
Iar nebunul e-nţelept.
****************************
Suntem seniori şi signiorine,
Din Burgundia, Burdujeni, Berceni,
Avem aceiaşi părinţi, vezi bine,
Călătorim prin codri şi vremi.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fanfara

Unul poreclit Fanfară, nu ieşea deloc afară,
Nu te enerva, amice, taie-ţi unghiile cu brice,
Scarpină-te de un gard, brav marchize de Ronsard,
Că organele de stat toate ţi le-au transplantat,
Pupa-te-ar iapa pe bot, că ai fost mereu la vot,
Dezbrăcat de caracter ai ajuns cadrilater,
Ia şi tu un bob albastru să ne crească finastră,
Verde crud, verde crud, nu ştiam cum să te ud,
Sunt gonflabili şefii-n scaun, îl citiseră pe Mao,
Melc sub talpă, calcă-l des, că ai fost mereu ales,
Ma shlomha, îţi spune Duvăd, să n-ai parte tu de kuvăt,
Mtzu-i-an, te strigă toţi, şi bunici, unchi şi nepoţi,
Funeralii, funarcalii, boculeţi aprinşi de galii
Ce veniră din est-vest, Zen Avesta ori doar lest?
Gastrologie, ştiinţă pentru cei fără priinţă,
Mozart, Mozart, ce-mi făcuşi că mă cheamă fata-n duş,
Cama ole, nu prea scump, dum-dum-dum şi trili-trump.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata care cânta

Fata aceea cânta în somn,
Somnul era a doua natură a ei,
A fost aşezată pe un scaun, legată şi executată,
Dar ea cânta, nu crezi? Se-ntuneca tot mai mult.
Doar după cântec ştiam unde se află.
Apoi, el i-a spus o glumă, fata a tuşit, a râs,
A tuşit, a râs, e adevărat? Da, aşa fusese.
I s-a dat un medicament, era ceva special,
cu efecte secundare grave, fata a mai murit o dată,
s-a ridicat ca după un somn lung şi mi-a propus
un joc de-a baba-oarba sau de-a tata şi mama.
Am ales ambele. Ce ne-am jucat.
Îmbătrâneam văzând cu ochii, ea arăta caraghioasă,
Râde a de mine, dar ea era caraghioasă. Ştii, mi-a spus,
Mai am o sută de surori, dar tu? În jurul nostru erau oglinzi.
Aici sunt eu, nu, aici, nu, acolo. Cineva arunca flori peste noi,
Parfumul lor ne sufoca. Opriţi, am strigat. S-au oprit.
Cine erau ei? Dar noi? Exact ca la o şcoală nouă,
unde nu ştii pe nimeni. Cineva număra, un, doi, trei, la dreapta,
patru, cinci, şase, la stânga, apoi cel ce număra a murit.

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!