Poezii de Elena Văcărescu
Mi-am pus iubirea
În tot ce-i alb mi-am pus iubirea mea:
Zăpezi și flori plăpânde din livadă,
Dar florile-ncepură a cădea
Și în april nu mai găsești zăpadă.
În tot ce-i dulce dragostea mi-am pus:
Privire, voce, inimi, sărutare.
Dar tu-mi surâzi și când eu vin, te-ai dus;
Dulceața de-a iubi, înșelătoare.
Cum suflă pe sub ușă vânt de gheață,
Lugubra-i spaimă, moartea și-o gemu;
Mi-am pus iubirea-n lucrurile fără viață
Morminte, flori care-au căzut, și tu.
poezie celebră de Elena Văcărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragoste eternă
Eu te-am iubit întotdeauna. Din liniștitul început
Și până-n ceasul de acuma, mai sumbru și mai învrăjbit,
Ca un refren ce te subjugă, și-l tot repeți deși-i știut,
Iubirea ta mângâietoare în sufletu-mi a dăinuit.
Te voi iubi întotdeuna. Din ceasu-acesta care-mi scapă
Și până-n viitor când timpul, nepăsător, victorios,
Își va goli clepsidra toată, la cea din urma-a mea etapă,
În inimă îmi va rămâne amorul nostru luminos.
Iar mai departe, sub țărâna, în care trupu-o să coboare
Spre a putea dormi mai bine, vreau să te port cu mine-n gând,
Iar cei ce-mi vor călca cenușa cu inima nepăsătoare,
De-or fi pe nume să te cheme, sub pași mă vor simți vibrând.
poezie celebră de Elena Văcărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet
Ce năzuiesc în tine să aflu nu-i beție,
Nici potolirea vreunui dor greu, nesăbuit.
Vezi, mâna mea nu arde când mâna ta o-mbie,
Nici fruntea-mi nu-i fierbinte când gura ți-a simțit.
Eu nu știu dacă bolta-i de-azur sau plumburie,
Căci ochii-mi mângâierea din ochii-ți n-au cerșit;
Dar inima-mi, în preajmă-ți e-n dulce lenevie,
De parcă tot ce-odată dorise s-a-mplinit.
Neîndoios, mulți poate cerca-vor să citească
În inima ta, carte ce n-am deschis-o eu.
Tu le vei da extaze, delire și-ncântări,
Ducându-i, lin, de mână, pe dulci și verzi cărări.
Ci eu, calmu-ți zâmbet, aș prefera mereu,
Un paradis, departe, ca-n visuri, să-mi mijească!
sonet de Elena Văcărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mâna ta
Simt dulce mâna-ți dragă în mâinile-mi febrile!
Lin, degetele tale le-ating, de catifea,.
Năvalnice extaze mă copleșesc, subtile,
Și fire nevăzute mă-nlănțuie de ea.
Când simt că tremur, mâna-ți nădejdea îmi trezește,
Și soarta grea mai lesne o pot întâmpina;
Oricât de-adâncă-i rana ce-n sânul meu dospește,
Durerea să-mi aline, mi-ajunge mâna ta.
Când sufăr, câteodată, de mângâiere plină,
O simt cum se așează pe fruntea-mi, ca un scut.
Și fruntea-mi ce spre mâna-ți, pioasă, se înclină,
Roșeste, ca în ziua întâiului sărut.
Atunci, trecuta vană splendoare parcă-nvie;
Aș vrea să-mpart cu tine și drumul cel mai greu,
Spre orice țel, prin noaptea cu bezna ei pustie,
Doar de-aș putea de mână să mi te țin mereu!
poezie clasică de Elena Văcărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Elena Văcărescu, adresa este: