Poezii de Liliana Burac
Erai atâta de frumoasă!
Mamă... sleită de puteri, după o zi de tras la sapă,
Veneai acasă pe-nserat și buzele-ți cerșeau doar apă...
În traistă, doar un colț de pâine, uscat de arșița de vară,
Același ce într-un ștergar l-ai învelit mai de cu seară.
Abia intrată în ogradă cătai îndată la pruncuți,
Ștergându-le cu șorțul fața, mustrându-i că erau desculți,
Erai și dumneata desculță, aveai călcâiele crăpate
La fel ca palmele muncite din zori de ziuă până-n noapte.
Însă în ochi aveai Luceferi, iar zâmbetul de înger bun,
Erai atâta de miloasă... plângeai și piatra de pe drum...
În glas aveai mereu dulceață, iar pieptul îți era căldură...
Chiar și dojana cea mai mare era amară cu măsură.
În palmele, oricât de aspre, era atâta mângâiere
Că aveau puterea să topescă pe loc și cea mai rea durere,
Iar în sărutul de pe frunte era un mir de fericire
Ce ni se prelingea pe suflet ca să ni-l umple cu iubire!
[...] Citește tot
poezie de Liliana Burac din revista "Uniunea Artelor"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bunica
Avea bunica părul alb ca fulgii care-au nins-o-n vreme,
Doi ochi ca două albăstrele ce scânteiau de bunătate,
Părea desprinsă din icoane sau dintr-un basm cu Cosânzene
Pe care ni-l spunea odată, când ne-adormea în miez de noapte!
Era o mână de femeie, cu trup firav ca de copilă,
Dar vrednică și înțeleaptă cum doar o sfântă poate fi,
Iar sufletu-i atât de cald și-mpodobit cu-atâta milă,
Că pentru orice vietate era în stare-a suferi!
Avea bunica firea dulce și-n toată duioșia ei
Știa s-aline pe oricine s-ar fi aflat în suferință,
Povața ei era blajină și-ntotdeauna cu temei,
În fața fiecărui suflet se apleca cu umilință!
Era atât de credincioasă, cu Dumnezeu era în toate,
Nici gândul nu și-l slobozea fără să-și facă sfânta cruce,
Ținea o candelă aprinsă la o icoană, zi și noapte
Și-ngenunchia în rugăciune seara-nainte să se culce!
[...] Citește tot
poezie de Liliana Burac din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.Mama
Cu cât are mai mulțI copii, cu-atât o mamă-i mai frumoasă,
Pe toți îi strânge-n jurul ei, pe toți i-adună la o masă,
Veghează asupra lor mereu, pe toți întotdeauna îi iubește,
Iubirea sufletului ei cu fiecare prunc sporește.
Le-așterne patul în odaie, le-aprinde focul în cămin,
Și cu mânuța ei cea sfântă va lecui orice suspin,
Îi apără cu semnul crucii, îi spală și îi primenește,
Iar înainte de culcare pe fiecare-l învelește.
Cât încă sunt puiuții mici, nevoile mai înconjoară,
Iar din puținul care este, măicuța face mult să pară,
Le va-mpărți un colț de pâine, lăsându-se pe ea flămândă
Și va zâmbi-mpăciuitoare, un neajuns să mai ascundă.
Când puii cresc și aripa îi va-ndemna din cuib să zboare,
Sufletul mamei ars de griji îl va-nsoți pe fiecare,
Oriunde îl va duce rostul, precum e scris al său destin,
Pe-o cale netedă, ferice sau pe-o cărare prin suspin.
[...] Citește tot
poezie de Liliana Burac din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mamă, ce-ascundeai?!
Mamă, ce-ascundeai în riduri, de erau atât de dulci,
Creionând pe frumusețe trăsături de bunătate...
Poate nopțile în care n-apucai să te mai culci,
Împletind cântec de leagăn cu miros de flori și lapte?!
Mamă, ce-ascundeai în ochi, de erau atât de limpezi,
Că în negrul lor ca mura încăpea doar răsărit...
Poate dragostea răsfrântă peste pruncii tăi cei fragezi,
Pentru care nici o caznă, grea nicicând nu ți-a părut?!
Mamă, ce-ascundeai în vorbă, de se prelingea ca mierea,
Lecuind ca prin minune orice rană sau suspin...
Poate toată-nțelepciunea ce putea s-o dea durerea,
De care în astă lume ai avut parte din plin?!
Mamă, ce-ascundeai în zâmbet, de îți lumina făptura
De parcă în viața ta n-ai mai fi știut de-amar...
Poate că iubirea ta n-a mai cunoscut măsura
Bucuriilor mărunte și vedeai în toate-un har?!
[...] Citește tot
poezie de Liliana Burac din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Erai atâta de frumoasă!
Mamă... sleită de puteri, după o zi de tras la sapă,
Veneai acasă pe-nserat și buzele-ți cerșeau doar apă...
În traistă, doar un colț de pâine, uscat de arșița de vară,
Același ce într-un ștergar l-ai învelit mai de cu seară.
Abia intrată în ogradă, cătai îndată la pruncuți,
Ștergându-le cu șorțul fața, mustrându-i că erau desculți,
Erai și dumneata desculță, aveai călcâiele crăpate,
La fel ca palmele muncite din zori de ziuă până-n noapte.
Însă în ochi aveai Luceferi, iar zâmbetul de înger bun,
Erai atâta de miloasă... plângeai și piatra de pe drum...
În glas aveai mereu dulceață, iar pieptul îți era căldură...
Chiar și dojana cea mai mare era amară cu măsură.
În palmele, oricât de aspre, era atâta mângâiere,
C-aveau puterea să topescă pe loc și cea mai rea durere,
Iar în sărutul de pe frunte era un mir de fericire,
Ce ni se prelingea pe suflet, ca să ni-l umple cu iubire!
[...] Citește tot
poezie de Liliana Burac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Declarație
Doamnă, eu m-am născut deja, îndrăgostit lulea,
Simt cum mă răvășesc aripile de fluturi
Ce mi te dăruiesc, nălucă printre gânduri,
Pășind cu eleganță și stil pe mintea mea.
Mereu desăvârșită în nudul tău de zeie,
Pe tocuri cui, îmi celebrezi un rit feeric,
Schițând un univers de fantezii în întuneric,
Stăpână ești pe vise, diavol și Dumnezeie.
În matca mea de gheață, de piatră sau de lut,
Te simt curgând tumulturi de șoapte prea fierbinți,
Dar încă nu pricep dacă îmi ești sau doar mă minți,
În ceața îndoielii mă simt tot mai pierdut.
Răsari din curcubeie, mă arzi spre asfințituri,
Mă aduni din patru vânturi, mă înflorești din ger,
Mă-nalți pe-aripi de suflet, mă albăstrești în cer
Și-apoi mă risipești în clipe de-nceputuri.
[...] Citește tot
poezie de Liliana Burac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Icoana nepereche
Te-am zărit... icoană nepereche...
Încrustată pe-un crâmpei de gând...
Aplecată pe covata veche,
Un aluat de pâine frământând!
De sub pumnii mici ș-atât de fragezi
Foșnete de lan se-ntruchipau,
Iar peste obrajii veșnic palizi,
Macii, ruga trudei, înfloreau.
Peste frunte îți căzuse rouă,
Pe când terminai a frământa,
Iar o viță împletea în două
Semnul sfintei cruci în palma ta.
Ai mutat covata lângă sobă,
Peste cocă un ștergar ai pus
Și ștergându-ți fruntea, făr-o vorbă,
Ai lăsat-o-n grija lui Isus.
[...] Citește tot
poezie de Liliana Burac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mamă dintre îngeri
Mamă dintre îngeri, floarea mea de Rai,
Mult mi-e dor de tine, de brațele tale
Și de mângâierea ce-ar fi să mi-o dai...
De s-ar mai putea să-mi răsari în cale!
Aș veni la tine ca la Dumnezeu,
Cu sufletu-n palme, ca la Judecată,
Să-i picuri nădejdea în tumultul greu,
Să mă-nveți să capăt liniștea uitată!
Tu ai ști să depeni firele tăcerii,
Ai avea și leacuri pentru dorul treaz,
C-un surâs ai șterge umbrele durerii...
C-un sărut pe frunte, lacrimi de pe-obraz!
În privirea ta aș găsi seninul,
M-aș simți copila veșnic ocrotită,
Vorba ta duioasă mi-ar topi suspinul...
Și la pieptul tău m-aș simți iubită!
[...] Citește tot
poezie de Liliana Burac din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Liliana Burac, adresa este: