Poezii de Marius Robu, pagina 56
PARCĂ FOCUL
Cresc sânii de fecioare prin biserici
Duminică de vară și de foc,
La liturghii, dar mai ales la predici
Doar sânii din icoane stau pe loc.
Cresc îngerii, Treimea se dilată
Fecioarele se vor măcar privite,
Sân vreau să fiu, să cresc în piept de fată,
Să fiu izvor de lapte și ispite.
Cresc repede nălucile din minte
Păcatele grăbite le urmează,
Ce rar și ce puțin mai sunt cuminte,
Și cresc, de parcă focul m-alăptează!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Parfumul ochilor geloși
Iubita mea, când se trezește,
Deschide geamul, somnoroasă,
Căci aerul se-ngălbenește,
Mult respirat de o geloasă
Ce zilnic își aerisește,
Pe rând, odăile din casă,
Prin care, când trebăluiește
Un aer foarte galben lasă,
Ca un parfum ce ispitește
Doar ochii, fără să miroasă.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Parțialele din toamnă
E toamnă și mi-e dor de cine
Ar trebui să vină, dar,
Se pare că nici azi nu vine;
Mi-e sufletul student-frunzar.
Și clipele mi-s frunze care
M-acoperă pe ochi treptat,
Să nu mă vadă, când apare,
Nimic din tot ce-am așteptat.
E toamnă și mi-e dor de cine,
Chiar dacă vine, tot nu vine.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Părul Evei
Întreaga mea poezie,
Fără părul tău de foc,
Noapte de toamnă târzie
Și noroc fără noroc.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pasărea mea
Chiar dacă-i grea
Viața și frântă,
Inima cântă,
Pasărea mea
Rară și sfântă.
poezie de Marius Robu din Drumul robilor
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pastă corectoare
Stau căzut pe gânduri.
Îmi spun că sunt greu.
Stați voi pe mine, le răspund,
Țineți-mă bine!
Când eram copil,
Înainte de Crăciun,
Într-o dimineață,
Tata pregătea un laț de sârmă,
Iar mama punea la foc, în vase mari,
Apa.
Veneau cei mai voinici vecini,
Scoteau porcul din coteț
Și-l puneau jos.
Eu, de obicei, țineam de coadă;
Ceilalți îngenuncheau...
Începea ritualul.
V-am dat o idee, gânduri voinice.
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu din Aproape alb (29 martie 2013)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pastile "Robu" pentru slăbit și alte slăbiciuni
Au apărut, minune, pentru slăbit, pastile
Pe bază de cărniță, bune tare,
Dacă ᾽naintea mesei iei numai două... kile,
Îți trece toată pofta de mâncare!
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pățanie
Te-am privit din spate;
Nicio poezie,
Recunosc, nu poate
Corpul să-ți descrie.
De erai mai goală,
Cred că o pățeam:
Mă băgai în boală
De nu mai ieșeam!
poezie de Marius Robu (23 mai 2021)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe frontul de răsărit
Lăsa-voi vântul să-mi sărute fruntea,
Într-o duminică de dimineață,
Și, somnoros, voi trece peste puntea
Nedumeririi că mai sunt în viață.
Lăsa-voi vântul să-mi sărute pieptul,
Mă voi deschide tandru la cămașă,
Voi face pe frumosul și deșteptul,
Încurajat că lipsa-ți ucigașă
Mă lasă pradă vântului, în loc
Să mă răpună dintr-un singur foc.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe furiș
Soarele scapătă pe furiș,
Răsare și trece la fel,
Viața trece pe furiș,
Moartea vine la fel.
Iubirea vine și trece pe furiș,
Bătrânețea vine la fel.
Dumnezeu stă furișat și pândește
Cum trăim și murim pe furiș.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Marius Robu, adresa este:
