Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Marius Robu

Poezii de Marius Robu, pagina 60

Reacție

Fragedu-ți trup de căprioară,
Creieru-mi scade-n diametru...
Și-l coboară
Cam un metru.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Recredință

Noapte albă, neagră insomnie,
Ațipiri cu spaime și vedenii;
Ca o nară unei mirodenii
Îmi dădea ocol o poezie.

De când nu mai sunt copil, cred greu
Că există pentru fiecare
Om câte un înger care are,
Dedicat, grijă de el mereu.

În această noapte, insomnia
Mi-a dat să recred că fiecare,
Personal și permanent îl are;
Iar al meu e însăși poezia.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Refuz

În iubire și-n război
Totul trebuie să fie
Împărțit numai la doi
Și-nmulțit măcar cu-o mie.

Ce maxim gândesc la tine,
Ce minim te pot avea
Și ce rău mă simt când bine
Spun că fac și cred și-aș vrea...

Dau pacea mea pe un război
În care totul e confuz,
Primesc o clipă cu noi doi
Și veșnicia o refuz.

poezie de Marius Robu din Degeaba
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Regret

Când sughit îmi pare bine
Vorbește moartea de mine
I-a venit să se mărite
C-un flăcău care sughite

Venitu-i-a dintr-odată
Ca la mai fiece fată
Și-a dat buzna-n casa mea
Dar temutu-m-am de ea

Mor și nu știu să profit
De clipa-n care sughit!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor (16 decembrie 1998)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Regret matinal sau Tot poet

M-aș face om de zăpadă,
Să se bucure de mine
Toți copiii de pe stradă,
Însă, de mă uit mai bine,

Văd că nu a nins afară
Și, cu matinal regret,
Mă întorc în casă iară,
Să rămân și azi poet.

poezie de Marius Robu (22 decembrie 2015)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Revendicarea sfârșitului de săptămână

Într-o înserare
De duminică,
Trista mea uitare
Mă revendică:
.
– Te-am comis, băiete,
Printr-un atentat;
Șapte zile-fete,
Azi am răzbunat!
.
După răzbunare,
Mi se-ascunde-n fire:
Trista mea uitare,
Trista mea privire.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Risipitor copil de dor

- Mi-e dor de mama, stelelor!
Îmi face semn din Carul Mare
Cu mâna sa tremurătoare,
Pe care s-o sărut mi-e dor.

- Sărută-ne doar cu privirea
Și taci din gură despre dor,
Poet prieten cu iubirea
Și veșnic fiu risipitor.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rob al iubirii, deci stăpân

Stăpâna mea, te rog să-mi poruncești
Să înfloresc și să mă pedepsești
În floarea vieții veșnic să rămân,
Îndrăgostit de tine, deci stăpân!

poezie de Marius Robu (2 aprilie 2022)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugăciune la ger

Focul s-a stins demult în sobă
Doar stelele mai ard în cer;
Sângele meu, bătând o tobă,
Cheamă la nuntă flori de ger.

Nu vă mirați! La nunta mea,
Tocmită cum ce somnul vine,
Din cer mireasa va cădea
Topindu-se la piept la mine.

Gerule, gerașul meu,
Dacă-L vezi pe Dumnezeu,
Spune-I că la nunta mea
S-a topit un fulg de nea;

Semn că primăvara vine
Și că nu mai cred în tine,
Semn că vara nu-i departe
Și că nu mai cred în moarte!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugăciune la vânt

Să bată vântul,
Să ia cuvântul
Acesta, DOR,
Să-l ducă-n zbor;

Să nu mai fie
Scris pe vecie,
Nici pronunțat,
Ci blestemat

Cu dor cu tot;
Că nu mai pot
Trăi, de dor,
Și nici să mor!

poezie de Marius Robu (18 mai 2021)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 76 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Marius Robu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Marius Robu

Marius Robu
filosof, poet, epigramist și aforist român

Evenimente biografice

Fani pe Facebook

 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!