Răzvan George Mirică

* * *

noaptea musteşte peste întregul Braşov.
pe Republicii trec indivizi schimonosiţi de băutură
asiatici cu camere foto
familii întregi gălăgioase
şi betegi intrinseci cu nevoi minore,
purtând vag în minte
un fel de pomelnic
cu persoanele care obişnuiau să-i cunoască.
terase de-a lungul străzii
cu umbrele ţinând la adăpost dialogul măştilor extatice
şi din capătul străzii un strigăt abia desluşit,
venind dintr-o clădire gotică impunătoare.
Biserica Neagră este închisă.
înăuntru, o mână prinsă de una dintre canapele,
urmată de un corp convulsiv
şi o mulţime de sfinţi în jur,
pârliţi de strigătul bărbatului
ce e pe cale să nască
un liliac auriu

poezie de Răzvan George Mirică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te mai gândi la nimic acum

lasă fereastra deschisă
în aşteptarea Ţânţarului cu aripi negre

aşterne-te în pat ca o ultimă suflare carnală
şi înveleşte-te cu pleoapa unui orb

nu te mai gândi la nimic acum.

chipul blând al cerului
o să sfârşească pe veci
lumea

poezie de Răzvan George Mirică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!