Tudor Gheorghe Calotescu

Între cer şi pământ se desfac minunile

Dumnezeu călăreşte norii într-un disperat galop
înfige pintenii de ies scântei
spumegă zăbala iar nărăvaşele nări se dilată
iar jocul oamenilor pare aşa mic
aceste fantastice fiinţe care locuiesc sub ploaie
construiesc piramide-n deşert
plâng din iubire
râd de bucuria stropilor
sunt aşa necopţi
cred în nemurire şi aduc ofrande
leagă zilele cu speranţe
se înghesuie să fure luna

câtă bucurie în ochii lor
când dumnezeu se joacă răsucind curcubeie
încearcă să-l prindă
sunt aşa de copii că s-ar juca şi cu ploaia
aleargă după fluturi şi nu ştiu că sunt îngeri
îi răstignesc prin insectare
strivesc florile de colţ

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două breking-news de sezon

şi cel puţin o apocalipsă politică
respir o pauză publicitară
despre medicamente minune
ustensile de făcut pătrăţele
şi tigăi pe care poţi găti şi în vis
apoi comut fericit un brexit pe canalul mânecii
risipesc reluarea în care pot schimba golul
cu un off-said preţios
şi fluier mioritic
pe o gură de rai
un final
beton

ca atunci când îţi mărturiseam raiul
iar tu îmi desenai un grafic
cu realizări concrete
pentru evitarea iadului

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două călătorii spre limite absurde

întotdeauna voi căuta odihna la pieptul tău
apoi mă voi gândi ca prostul
înainte de a nu mai fi
dacă peste cine ştie câte mii de ani lumină
cineva va privi pe cer
chiar spre clipa aceasta

aşa cum privesc acum
spre cine ştie care lume albă
gândindu-mă cum răzbeşte lumina prin univers
dintr-un gând trist de cetăţean universal
prin mii şi mii de ani pământeni
ca o fantomă plasmatică
a ceva stins poate
sau doar ca o fotografie sepia
a unei clipe de realitate
de dincolo de orice altă realitate

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două felii de pâine neagră un gând alb

mestec cu lacrimi fiecare înghiţitură
oricum la cina mea de taină
doar un fulger face pe meseanul
iar eu mă visez dansând cu stropii pe un câmp însetat
a verde a iarbă a grâu a mii de maci
şi-mi miroase a îngeri pe fiecare geană

sub cerul acesta locuiesc fără chirie
nu am nevoie de haine şi nu mă dor spinii din inimă
un măceş îmi creşte din fiecare zgârietură
ofrandă pentru gâze culcuş pentru soare

din când în când o frunză
încă în stare de fotosinteză
ar vrea să-mi cânte-n buze
despre toamnă
despre oameni de zăpadă
iar eu mă scutur de ploaie
şi-mi văd de infinit
a primăvară

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două hăuri destul de abstracte

calea de mijloc e doar o frânghie subţire
pe care unii filozofi dansează step
pe când sărmanii o petrec în jurul gâtului
doar doar vor atârna mai drept
în bătaia gândurilor în mângâierea dezastrelor
fiecare încercare de a măsura adâncurile
ca dealtfel toate acele încercări disperate
de a delimita într-un fel răul deşimairău
(ca pe o bănuială ciudată numită dumnezeu)
nu este altceva decât un antrenament al îngerilor
de a nu cădea sau de a nu se da la fund
înainte de a împleti lumina cu lacrima într-o cărare mai largă
..................................
dansăm în jurul macului din centrul universului
uite îţi promit că muzica va cânta la infinit
nu băga în seamă toate tristeţile mele
oricum fericirea se numără din doi în doi
rotund sferic elicoidal
din elipsă în elipsă
precum cască ciocul puiul păsării albastre

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două limite de absurd

şi o demonstraţie firească
realizez că sufăr de o luciditate cronică
poate de aceea mă tot întreb
de unde naiba mai scriu poezie
ca un apucat de marginea lumii
apoi liniştit de imensitatea gândului
mă scarpin în creştetul capului
cu acelaşi deget cu care împart dezamăgirea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două sirene imposibile

ca un anunţ că se mai şi moare din când în când
asfaltul miroase a ploaie de vară
traversez pe verde pragul dintre zile
golesc buzunarele într-un birt de cartier
cu patimă cu păcat
desfac gândurile în baloane de săpun
zâmbesc amar unei închipuiri
adorm cu ochii în tavanul sterp
parcă din ce în ce mai aproape de podea
mă răsfăţ cu un vis de zefirelli
înainte de întoarcerea prin furcile caudine
ale unei noi zile
doar asfaltul îşi vede de praful lui
lacrimile nu se combină cu bitumul
par mult mai mari şi negre
ca mai toate bubele
trec pe lângă o dugheană cu flori altoite
miroase ca la înmormântări
a crini a veşnicie sau poate a eliberare
florile de câmp îmi amintesc de mama mea

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între înţelegerea prăpastiei

şi vertijul meu
mă agăţ disperat de întuneric
în speranţa că noaptea astupă adâncurile
precum visul dăruieşte vieţii
speranţa

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între poet şi restul omului

ruptura aceasta se face destul de des
altfel nici că aş putea trăi nimicul
cu speranţa că e ceva important
sunt un trăitor normal
chiar banal şi insipid
aşa de imperfect
aşa de păcătos
atât de pătimaş
un amestec de carne şi păcat
indecent şi vulgar
nedrept şi ingenuu
lipsit de elementarul unei statui a închipuirii
sunt ceea ce se cheamă "om"
un animal ciudat care
din când în când
vorbeşte cu cerul
se răsteşte la ţărână
îşi smulge sentimentele să-şi facă cuib
şi visează că infinitul începe şi se termină cu el

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întunericul leagă stelele în ciorchini ciudaţi

pe o boltă sub care se adună greierii să cânte ca la nuntă
iar eu mă tot întreb cum doamne-iartă-mă nu cad grămadă
poate coapte poate sătule de atâta răsucit
dar cine să-mi răspundă
în catedrala asta nu trag clopotul niciodată
nici de funie nici de limbă
nici în dungă nici la sărbătoare
poate de teamă să nu cadă galaxiile
cum se prăbuşesc zăpezile în lipsa frigului
din vârful muntelui până pe fundul oceanului
acolo unde nicio stea nu poate lumina
de atât adânc

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!