Tudor Gheorghe Calotescu

Mărunţişul o să ne îngroape

se topesc munţii cu totul
ca să se bată monede
e atâta nevoie de cash
încât nu se mai taie copacii cu drujba
ci se smulg cu totul din rădăcini în sus
apoi se taie stuful cucuta şi iarba mare
chiar şi trifoiul cu patru foi
din această nevoie disperată de celuloză
pentru tipărit bancnote cu chipuri de poeţi

cineva a zis că e bun şi plasticul
iar toate fabricile de profil
s-au axat pe producţia de carduri
deşi banii pot fi tipăriţi şi pe retină
ca într-un joc
pereţii nu mai contenesc să se apropie
aproape că se îngroapă în bancomate
super-marketurile nu mai au destui casieri
cititoarele de iluzii sunt peste tot
deşi nimeni nu mai are nevoie de vise

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am zidit visul într-o temelie de piatră

să tacă să nu se mai repete
dar cu cât îi astup strigătul
parcă cu atât mai tare răsună ecoul
prin fiecare perete alb
prin fiecare tavan aurit
şi prin toate ferestrele zăbrelite
câteodată atât de lugrubu
de parcă aş fi zidit un monstru
şi uite aşa din cel mai frumos vis
m-am trezit într-un coşmar

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ar fi plăcut să fiu savantul fericirii

să nu mai las la voia întâmplării bucuria de a fi
aş începe cu axioma clipei
fără dogme
cu mintea despletită de iubire
aş desena grafice fiecărui mac
şi nu aş mai măsura infinitul cu ocaua mică
voi postula fiecare zâmbet
nu va mai fi loc de îndoieli
piramidele vor creşte din iniţiativa deşertului
iar orice munte va învăţa perspectiva câmpiei
precum fiecare furnică va avea muşuroiul ei
nu vor mai fi sclavi nicodată
doar o lume de împăraţi
fără revoluţii şi execuţii publice
iar ghilotinele vor tăia numai grijile
nu va mai fi nevoie de inchiziţie
nici de cavaleri templieri
pentru că fiecare om va avea altarul său
şi un singur dumnezeu
de neîmpărţit cu nimeni

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aş fi dorit să mă aducă barza

dealtfel mult timp am crezut asta cu sfinţenie
faptul că veneam de undeva din cer
dintr-o lume atât de albastră
dintr-o lume atât de lipsită de margini
mă făcea să mă simt special
dar apoi am auzit că barza asta îi aduce pe toţi
şi nu-i decât mesager cu picioare subţiri
apoi ca mai toţi copiii am aflat adevărul
într-o zi tristă sub un cer parcă întors pe dos
de atunci număr berzele primăvara
din doi în doi mai tot timpul

chiar dacă mi-aş fi dorit să fiu puiul cerului
singurul bărzoi adevărat mi-a fost ceauşescu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frică

ţie nu?
de căutare
de răspuns
de întrebare chiar
îmi e teamă să fiu fericit
să strig iubirea în piaţă
ori să dansez precum zeii
cu tălpile pe Olimp şi creştetul în cer
îmi e aşa frică încât nu mai pot face nimic
stau şi privesc cum trece clipa
tremur
nici nu mai văd nimic
.....................................
oricum mai bine orb căutând lumina
decât viu netrăind
.....................................
împărţit între două temeri
nepregătit să-mi accept inima
o supun creierului
dau vina pe lume

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-s norii prea plăpânzi azi

îngerii frământă alţii mai breji
robii se lăfăie în infint ca puii cloştii în nisip
carele hurducănesc cărând poloboace cu lumină
descântă întunericul la galaxiile nou născute
dintr-o simplă rotire de gând
minunile se rostogolesc ca nişte zaruri
aruncate zările se strâng în apus
un licurici se luptă să pară stea
omul se ridică pe prispă
îşi spală ochii
şi se mai naşte
precum un sunet
precum o şoaptă
din împletirea fierbinte a materiei cu spiritul

e aşa de nătâng cerul
atât de neînvăţat cu florile câmpului
încât se prăbuşeşete ca o ploaie de vară
peste râsul meu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea câştigă premii de excelenţă

ce să faci
aşa-i în viaţa reală
la fiecare pas un final fericit
de la un capăt la altul al vieţii
o sumă de înmormântări frumoase
oricum la naştere nu e niciun spectacol
nici măcar o pomană pentru ziua venirii pe lume
doar durere ţipete şi lacrimi de fericire
apoi se desface cerul
în constelaţii zodii karme destine
doar un regizor depăşit de situaţie
sclavul producătorului veros
o tot ţine langa cu veşnica reţetă
unde iadul joacă rol de rai
la un happy end de scary movie
cu sângele ţâşnind din tăieturile de peliculă
ca dintr-un puţ petrolier texan
pentru toţi vampirii din sală

în spatele aparatului de proiecţie

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica vine în întâmpinarea dansului

precum o pereche ideală într-un plan
iar din a treia dimensiune cade cuvântul
ca un fulger într-o noapte
doar păsările colibri dansează cu petalele
precum baletează păpădiile cu cerul
într-o libertate aproape de nebunie

dintr-o scoică ascultă marea ritmul
pe când o rază jucăuşă desparte perfecţiunea
în perechi veşnic inegale

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunia e singura cale spre libertatea socială

aşa că tu te prefaci că mă înţelegi
şi te urci pe mine
ca pe un scrânciob agăţat de lună
deşi am învăţat
că nimic nu e mai şocant ca realitatea
mă ciupesc de tine să nu fie iar vis
pe când tu ai nevoie de cuvinte
sa-ti creasca macii prin carnea albă
iar eu mă lupt să-ţi găsesc rezervorul cu lacrimi
în timp ce o linişte ciudată ne cuprinde
ca atunci când după ce urcăm intens spre vârf
ne întindem pe o poiană să respirăm cerul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesocotesc noaptea ca pe un sfetnic bun

rup dimineaţa de restul zilei
mut visele mai aproape de inimă
adaug paşii din plimbarea de seară
în jurul aceluiaşi trist şi inutil joben
aruncat în disperare de magicianul obosit de minuni
printre lacrimi înflorite de arlechin desuet
pe un cer oglindă unde eternul umil
împleteşte din fluturi albi cozi de cometă
buburuzelor balerine şi delfinilor spin
un fel de şoapte descântec din tăceri-adânc
stele care nu cad ziua
ori de prea multă lumină nu le văd durerea
nici frecarea cu neînţelesul

până la risipire între banal şi ilar
rostesc un doamne-ajută
însoţit de o cruce între trei degete
cu ochii închişi de răsărit răscolesc apusul
şterg câteva iluzii veşnic impare
aş fi vrut să nu fie amare

[...] Citeşte tot

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!