Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Violeta Sârbu

Poezii de Violeta Sârbu

Copilul meu (Pentru fiul meu, Eduard)

Aseară ai dormit cu mine,
Odorul meu cel scump și sfânt,
Din tot ce am, etern pe tine,
Eu te iubesc pe-acest pământ!

Mai mult de toate, eu sunt mamă
Și am să-ți vin mereu în vis,
Adâncul inimii te cheamă
Și-n versul care-acum l-am scris.

Și te veghez îndeaproape,
Copilul meu, ce suflet blând!
Lumina sfântă să se-adape
Întotdeauna-n al tău gând.

Tu, pentru mine ești iubirea
Nemărginită pe pământ
Și-a stelelor mi-ești strălucirea
Cu chipul tău, de veșnic sfânt!

[...] Citește tot

poezie de Violeta Sârbu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noiembrie-ți sunt mamă

Prin fiecare frunză, noiembrie-ți sunt mamă,
Sunt vis, melancolie, o umbră-ntre statui,
Sunt vânt adus de toamnă, copacii mă destramă
Și-n liniștea din noapte spre-un alt tărâm mă sui.

Sunt partea-mi de lumină și stropul de-ntuneric
Ce se prelinge-n grabă în ochii-mi plânși de dor,
Sunt mângâierea caldă și zâmbetul feeric
Al fiecărei mame și-a celor care mor.

Sunt veșnica pădure și-același orizont
Sub care-atâtea stele au ars pe-acest pământ,
Sunt mama ce-și așteaptă odorul de pe front
Și tot ce pot atinge scriind al meu cuvânt.

Sunt tot ce niciodată nu mi-am închipuit,
O lume-n altă lume, miracol început,
Noiembrie-ți sunt mamă și fiul drag, iubit,
Un vis pe care noaptea-n suspin l-a conceput.

[...] Citește tot

poezie de Violeta Sârbu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toată dragostea mea

Visez să fiu iar lângă tine
O pasăre vie în noapte
Ce zboară pe ceruri senine
Și-aduce iubirea în șoapte.

Visez să te mai țin de mână
Cu stele-n privirea pierdută
Și-n razele calde-o cunună
Din soare se vrea refăcută.

Visez fie zi, fie noapte
Să-ți fiu valul și-ntreaga mare,
Să șterg dintre umbre un poate
S-aduc pacea-n nume de floare.

Visez că sunt marea iubire
În sunet de frunze căzute
Și caut în orice-amintire
Cărări ale vieții pierdute.

[...] Citește tot

poezie de Violeta Sârbu
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Violeta Sârbu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook