Viorel Muha

De ce ...

de ce ne furăm drumurile
pe care trebuie să mergem?
de ce ne murdărim iarba care râde la noi
de ce aruncăm pe ea cu hârtii şi gunoi?

de ce în tramvai, în autobuz sau troleibuz
în metrou
pe stradă, în magazin sau în scara blocului
la şcoală, chiar şi-n noi
ne murdărim unii pe alţii de parcă am umbla
goi?

nu suntem sălbateci!
nu suntem popor de tâmpiţi!
de ce să fim gunoiul Europei?
de ce sa minţim chiar şi pe copii?

avem munţi, avem dealuri, păduri, râuri şi câmpii
de ce toate astea trebuie să ajungă la străini?

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (octombrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu pot să dorm

am o carte un jurnal o iubire şi-o visare
în sertarul noptierei vieţii mele şi-o chemare
lustra stă prietenoasă şi luminoasă pe masă
stau cu ochii minţii visând în miez de noapte-n casă
singură şi gânditoare simt pielea tremurătoare
am intrat în necunoscut o clipă şi simt dogoare
sânul şi sfârcul ard mocnit şi mă sfidează în zbatere
parcă mă cuprinde săratul aburului mării rătăcitoare
versanţi sălbatici se revarsă prin izvoare-n mine
mă simt răscolită, fierbinte şi tremur toată
mă simt dintr-o dată inundată
oh, de a-şi adormi odată

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce v-ar păsa?

Doamne, niciodată!
Genunchii mei nu au putut săruta
pământul,
fără să fiu Eu!
Eu sunt nimeni, efemer, dar...,
ai mei, Bunicul, Străbunicul şi Răstrăbunicul sunt acolo!
În ţărână. Eu încă sunt aici!
Sper că, aici, încă mai este un loc curat!

Am şters mult până aici!
M-am şters şi pe mine
şi
aici oare mai pot ramâne Om?
mai departe mai am şi alte...,
ca să văd ce voi mai fi?
Mulţumesc pentru cei puţini care m-au citit din suflet.
Mâ înclin în faţa lor,
sincer,
dacă au simţit cu adevărat ceva
din cuvintele mele, aiurea inşiruite!

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (august 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

De toamnă gânduri

spart un colţ de cer dă un pic de lumină
un nor cu ceva ploaie se apleacă peste orizont
se simte că este frig, vântul bate a iarnă
un gând în lăcaşul lui suspină
din nou este toamnă, când ai trecut tu primăvară şi vară?
mă adun in mine, cu caldură
un pom în faţa ferestrei mele, acum dezbrăcat
cu cregile goale priveşte la lună
vine decembrie şi sunt, iară
singură

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2017)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie

frig şi umezeală
plouă afară
o frunza rătăcită
de toamnă ruginită
uşor pluteşte-n aer, încă

şi-n geamul plin cu apă-rouă
fruntea-mi stă în două
gânduri ce mult frământă
toamnă târzie ce-n viaţă
prin sărbători ea-n-câtă
ea ne mai dă speranţă
şi încă o neuitată vrajă
ce ninge prin ultima lună
de Decembrie, încă!

poezie de Viorel Muha (decembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desen

ai desenat o lume-n mine
acum singur mă scriu
împart timpul în două
eu lipit de el şi-o fărâmă de hârtie
...
tu un gând suspendat de-un cer
eu un cuvânt pe care-l poţi şterge
tu cu buzele tale ai uitat
cuvântul cu numele meu
...
ai folosit guma

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

strivit negrul apelor se caţără-n adânc
fierbe cazanul planetei la presiuni uriaşe
şi totuşi
cât eşti de puternică, tu viaţă
căci exişti
acolo, unde nici nu ne putem gândi

gropi şi stânci, foc, sulf şi infern
eşti în gropi marine
sau lângă roşul jarului dintre vulcani
te caţeri sus pe munte şi-n înaltul cerului
printre zăpezi, în mari gheţari

mângâi cu mari aripi, cerul cu vulturi
cocoaşa ta se vede-n uriaşe valuri de ocean
te-ascunzi în păduri virgine, cânţi în mari copaci
chiar şi-n pustiu alergi, ca o şopârlă
eşti acolo unde pământul arde, soarele orbeşte
în oaza din deşert, unde-n timp renaşti

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

mă doare
mi-am bătut un piron în suflet
şi la-am agăţat de un stâlp
la o intersecţie
aveam 17 ani
am scris pe el de vânzare
era joi
a venit vineri şi alte vineri
afişul cu sufletul meu s-a zdreţuit

a venit toamna şi vântul
şi ce a mai rămas din sufletul meu
a ajuns pe un trotuar
cineva a trecut şi m-a ridicat
astăzi este soţul meu!

poezie de Viorel Muha (8 august 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destine

lumile îşi dosesc rănile în noroiul timpului
uitând că ţărâna şi apa
formează lutul prin care trupul a căpătat suflu de viaţă
malurile apelor veştejesc privirile
pentru ochiul
care nu-i decât vremelnic în timp
doliul este păcatul
în lipsa luminii şi-a întunericului

m-am trezit în tresăritul unei clipe
dintr-un sunet trecut ghearele din mine au desfăcut virginităţi
imaginare
trupurile mă ascund de frigul fierbinte
nopţile mă numără în cruci
fără destine

poezie de Viorel Muha (octombrie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destine prin...

contorsionate uriaşe păsări
zboară prin tuneluri strâmtorate
claviaturi moarte sticlă silicaţi
sârme… necunoscute...
curbată memoria se frământă
înghesuind chipuri plecate
energii alungate prin spaţii
încetinesc viteza timpului
cucerit-zdrobit

peşteri primordiale răsună
prin munţi mici de siliciu
reci ca sloiul de ghiaţă
zbatere de goluri cu plusuri
ce ating mari adăncimi
cristale cu unghiuri absurde
neânţelese având multe feţe
sisteme galaxii intersecţii
necunoscute care formează...
înlănţuiri prin destin

[...] Citeşte tot

poezie de Viorel Muha (1997)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!