Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Boris Ioachim

Poezii de Boris Ioachim, pagina 10

Balada renunțării

Lăsatu-m-am de stăpâni
Și de flori și de ciulini
Și am trecut între bătrâni –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de iarba verde
M-am lăsat de ce n-ai crede
Și am stins în ochi lumini –
Ca să tai frunză la câini.

Am lăsat speranțe vagi,
Am urât pe toți cei dragi
Și m-am ascuns de vecini –
Ca să tai frunză la câini.

M-am lăsat de mine-n mine
Am uitat ce-i rău, ce-i bine
Și mi-am pus lanțuri la mâini –
Ca să tai frunză la câini.

[...] Citește tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Serenadă

În părul tău se joacă vântul
Pe alături trec, șoptind, perechi
De dragul tău râde castanul
Cu gura până la urechi.

Cu bluza-ți roșie ca focul
Ochiul mi-l arzi când te privește
Aș zice că-n sfârșit, norocul,
Azi mi-a zâmbit, dumnezeiește.

De albul feței tale, ziua
Pălește ca frunza sub brumă,
Că te-a făcut așa frumoasă
Ferice e de a ta mumă!

Și nu-i cuvânt ca să descrie
Pojarul ce-ai aprins în piept
Ești tot ce mi-am dorit, frumoaso,
De-o veșnicie te aștept.

[...] Citește tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 17 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Biografie

Prin istorie trec simplu – și-atât de cuminte!
Și-n carnea ei tare nu-mi rup nici un dinte...
Se iscă războaie, se-nfruntă doctrine –
Tumultul lor tragic n-ajunge la mine.

Popoare se mișcă, opreliști se sfarm㠖
Tristețea mi-e hran㠖 tăcerea mi-e armă
Din sufletul lumii curg lacrimi și sânge –
Nimic nu mă mișcă, nimic nu m-atinge.

Profesori de viață mă mustră-n surdină
Că-n tot ce se întâmplă nu-mi aflu vreo vină,
Că n-am aplecare spre înalt sacrificiu
Și-ntreaga mea viață-i doar moft și capriciu.

Cu glas de dojană mi-aruncă povețe
Ce tind să mă-mpingă spre fapte mărețe...
Profesori de viață găsești fără vrere –
E trist când ratații să-nvețe-au putere.

[...] Citește tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Prozaică

Există o tristețe și-un fel de nebunie...
De unde-mi vin în minte oare cine știe?
Să fie amarul lumii – ce strâns mă înfășoară,
Să fie doar viața-mi, pustie și amară?

Privesc în jur la semeni: ce veseli toți îmi par!
Deși, le simt tristețea și știu că râd amar.
Suntem zdrobiți de vremuri, minciună și nevoi
Și prea multă durere purtăm, adesea-n noi...

Unii visează-n tain㠖 alții chiar fac averi
Dar cei mai mulți sunt singuri – catâri plini de poveri
Cu susu-n jos e lumea și, parcă, fără rost –
Și banul te ridică, oricât ai fi de prost.

O! Cine-a spus minciuna că banul nu contează,
Când până și copiii tot la bănuți visează?!
Ce-i drept, prea mult-avere, ades nenorocește –
Dar, parcă, sărăcia vreodată fericește?

[...] Citește tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Optimism de pesimist

Să fii printre oameni, să râzi, să vorbești
Și glume și basme senin să rostești
Și, totuși, în tine, trăgând tot mai greu,
Să fiarbă tristețea și sila mereu.

Prin lume să umbli, cu zâmbet curat,
De tot ce-i prin preajmă să fii fermecat
Și sfaturi de aur la semeni să arunci –
Când nu știi de unde – și unde te duci.

Să fii optimist, să fii foarte-atent,
Nicicum, niciodată, să nu pari absent -
Când singurătatea te sapă avan
Și somnul ți-e, zilnic, feroce dușman,

Și sigur pe tine, să-arăți orișicând,
Jignirea și ura s-o-ntâmpini zâmbind -
Când vremea te-mpinge, parșiv, spre neant
Și toți cei de-aproape te-njură savant.

[...] Citește tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 43 comentarii până acum.
Participă la discuție!

De adio

Vreau să-ți spun, azi, fostă iubire
-Fiindcă, de astăzi, fostă ești –
C-o să te șterg din amintire
Și dintr-ai ochilor ferești.

Te scot din suflet cu răceal㠖
Tu rece-ai fost de la-nceput...
Spuneai "iubesc" cu plictiseal㠖
Și plictiseala-ți m-a durut.

Dar beat de dragoste de tine,
Eu mă mințeam că mă iubești...
Dar azi minciuna-ți nu mai ține,
Ghicit-am – tu cu altul ești.

Lehamite îmi lași, frumoaso,
În sufletu-mi – ce te-a iubit...
Și tânguirea-ți falsă las-o
Pentru celalt nefericit.

[...] Citește tot

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris IoachimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 9 comentarii până acum.
Participă la discuție!

<< < Pagina din 10 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Boris Ioachim, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Subiecte de interes

Fani pe Facebook