Ion Ionescu-Bucovu

Visez melancolii

singurătatea mă cheamă să vin acasă,
de ce să mai umblu prin lume haihui,
aş vrea să mă-nfăşor în mătasea ei
ca un fluture care aşteaptă să devină larvă.

toamne cu febră, dezolante, oarbe,
m-aşteaptă adesea la poartă,
mă calcă în picioare ca pe-o frunză moartă.

n-am năvălit în sufletul cuiva
şi n-am călcat silaba de durere,
nu am avut şi nici nu am avere,
mi-e dor de mine însumi şi încă de ceva.

nu ştiu dacă se stinge timpul lui a fi,
şi nici trecutul timp al lui a fost,
vreau să fiu eu, cel care-am fost,
şi să visez melancolii.

ştiu că nu seamăn cu străbunii

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (27 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visez melancolii

singurătatea mă cheamă să vin acasă,
de ce să mai umblu prin lume haihui,
aş vrea să mă-nfăşor în mătasea ei
ca un fluture care aşteaptă să devină larvă.

toamne cu febră, dezolante, oarbe,
m-aşteaptă adesea la poartă,
mă calcă în picioare ca pe-o frunză moartă.

n-am năvălit în sufletul cuiva
şi n-am călcat silaba de durere,
nu am avut şi nici nu am avere,
mi-e dor de mine însumi şi încă de ceva.

nu ştiu dacă se stinge timpul lui a fi,
şi nici trecutul timp al lui a fost,
vreau să fiu eu, cel care-am fost,
şi să visez melancolii.

ştiu că nu seamăn cu străbunii

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (27 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor uşor de umbre, chipul tău, femeie

în mine se-firipă viesparul poftei hâde
când murmură izvorul si soarele-ţi surâde,
şi razele lui dulci încearcă să te plouă,
calcând ca o madonă pe picături de rouă.

îmbălsămezi pământul cu alba ta minune
când muzica naturii se-aude-ncet pe strune
şi-apari aşa deodată cu trupul sibilin,
cu aere suave într-un decor divin.

un zâmbet de femeie din vraja ta născut,
făcând din al meu suflet un ne-ndoielnic scut,
din ura milenară a strâmbelor pisanii,
când se încrucişară doi ochi atăt de stranii

şi-au coborât văzduhul în straie de safir
ca un tăiş de fildeş din ţara lui Ofir,
lumina nevisată în care s-au scăldat
mi-a fost noroc pe viaţă atunci când mi s-au dat.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (6 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

te-am visat, mamă, trecând
peste câmp înalt de zare,
zbor de paseri călătoare,
timpul tău amestecând.

te-am strigat ca să mai stai
să te văd si eu pe culme.
spre ce început de lume
tu ca îngerii plecai?

erai plânsă şi aveai,
aripi albe, dor de mamă,
şi mi se făcuse teamă,
te strigam şi n-auzeai.

zbor de paseri argintii,
ce te duc în vis uşoare,
îngropate-n veşnicii,
triste si nepăsătoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (3 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternitatea vremii

inexorabil,
soseşte negura
precum un tigru
care se repede asupra prăzii.
umbra unei ape
înghiţind pământul,
faleze cenuşii
învolburate,
coame de dealuri în galop,
curge fără oprire istoria,
o altă mare lentă se deplasează
spre albie,
prăpăstii, munţi, gheţari,
oscilează confuze, eterne,
ca nişte talgere ale unei balanţe
pentru a-şi găsi un nou echilibru.
secole-ntregi de civilizaţii,
efemere năluci în plasa timpului.
geografii fără substanţă
se reaşază pe alte galaxii,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (28 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuib

sufletul mi-e cuib săpat în stâncă
şi-n acest cuib a poposit un gând,
şi stă la pândă ca uliul flămând
în haina lui într-o tăcere-adâncă.

în cuib i-aştern covor de frunze moi
sub agora pustie de la cer,
şi –l învelesc în pleduri de mister
ca gândul meu să nu vină-napoi.

la adăpost de ploi, şi vânt, şi soare,
să stea acolo ca un hoţ închis,
s-aştepte solul ultimului vis,
venind pe-aripi de păsări călătoare.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (21 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senectute, frumoasă eşti!

este senectutea timpul fericirii noastre?
animalul din noi a murit demult,
acum trăim cu sufletele noastre
printre forme luminoase şi vagi ce nu-s încă beznă.
cuprindeam în braţe toate oraşele
şi câmpiile fără de sfârşit,
penumbra pe care o vedem este lentă şi nu doare,
ea curge pe un povârniş, semănând cu eternitatea.
femeile au gustul melancoliei
şi le găsim în paginile cărţilor nescrise,
toate astea nu trebuie să ne înspăimânte,
au o întoarcere a lor în timp,
drumurile noastre au fost ecouri şi paşi,
femei, bărbaţi, agonii, învieri, dezamăgiri, iluzii,
zile şi nopţi, răstimp între vise şi vise,
iernile cu zăpezile frumoase,
verile cu tumultul vieţii,
toamnele cu melancolii,
primăverile cu florile din inimi,
să le putem uita aşa usor?

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (14 iulie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lui Orfeu

încercam să ies din moarte,
parcă aş fi fost orfeu,
euridice, în ce parte
s-a rătăcit sufletul tău?

dureros şi greu să ţip,
euridice, să nu mori,
clepsidra a rămas fără nisip
mi s-a spart tocmai în zori.

am să-ţi cânt, euridice,
şi să fac din tine zeu,
printre maci, printre aglice
tot te caută orfeu.

de eşti floare de cicoare,
eu sunt înger, fluture,
îţi fur mierea din petale
ca să nu se scuture.

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (31 martie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!