Poezii de Alexandru Vlahuță, pagina 2
Vis de-o clipă
S-a întunecat și plouă.
Dus pe gânduri, în tăcere,
Migălesc o formă nouă
Pentru vechea mea durere.
Tu tiptil vii pe la spate,
Nici te simt, de lin ce-aluneci,
Cu mâini moi și parfumate
Dulce ochii mi-i întuneci.
A ținut o clipă doară
Și în veci n-o să mai vie...
Unde ești, sfântă comoară
De noroc și poezie?
poezie celebră de Alexandru Vlahuță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
- iubire (vezi și dragoste)
- Iubire, sete de viață,
Tu ești puterea creatoare
Sub care inimile noastre
Renasc ca florile în soare.
La icoană!
poezie celebră de Alexandru Vlahuță
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
1907
Minciuna stă cu regele la masă...
Doar asta-i cam de multișor poveste:
De când sunt regi, de când minciună este,
Duc laolaltă cea mai bună casă.
O, sunt atâtea de făcut, vezi bine,
De-atâtea griji e-mpresurat un rege!
Atâtea-s de aflat! Și, se-nțelege,
Scutarul lui nu poate fi oricine.
Ce țară fericită, maiestate!...
Se lăfăiește gureșa Minciună.
Că numai Dumnezeu te-a pus cunună
De-nțelepciune și de bunătate
Păstor acestui neam ce sta să piară,
Ce nici nu s-ar mai ști c-a fost, sărmanul,
De nu-și afla sub schiptrul tău limanul,
De nu-ți sta-n mână bulgăre de ceară.
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Vlahuță
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ieri, azi, mâine
Ieri!... cenușa ce păstrează forma încă neschimbată,
Din ce-a ars în focul vremii; lacrima deja uscată,
Sau un zâmbet de pe buze, spulberat de-al sorții vânt;
Ieri... poveste, cu eroii - oase putrede-n mormânt.
Astăzi?... lampă ce se stinge, stea plecată spre-asfințit,
Visuri nebătute încă de-al ursitei vânt cumplit,
Piscul nalt, pe care dorul, vânător, stă și pândește
Țărmul unde amintirea cu dorința se-ntâlnește.
Mâini?... o strângere din umeri a enigmei întrebate;
Rai sau iad, în care ochiul niciodată nu străbate,
Cui de aninat speranțe, prunc ce nu poate grăi.
Mâine... mâine, cine știe câți din noi vom mai trăi!
poezie celebră de Alexandru Vlahuță din Poezii vechi și nouă (1894)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lăsați-mă singurătății mele
Lăsați-mă singurătății mele.
Mi-albește capul, în vârtejul lumii,
Pe frunți de valuri stă cununa spumii,
De mult ce se frământă între ele.
De visuri inima pustie nu mi-i...
Senin mă urc pe-a lor înalte schele,
Străbat albastre văi, plutind prin stele,
Pământul ducă-și droaia lui de mùmii!
Tihnit, ascult a gândului poveste,
Mă-nșel, și cred că tot ce-a fost mai este.
Ce dulce-i astă amăgire-a vieții!
Tăceți s-adorm, nu voi să prind de veste
Că mi s-a stins văpaia tinereții,
Ș-asupră-mi anii grei și-aștern nămeții.
sonet de Alexandru Vlahuță
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru ochii tai rapit-ai...
Pentru ochii tăi răpit-ai
Foc din stele și din soare,
Pentru buza ta furat-ai
De la roz a ei coloare.
Gingășia, frăgezimea
Ce se joacă pe-al tău sîn,
E plăcută, dar furată,
Ai furat-o de pe crin.
Rîsul, nevinovăția
De la îngeri le-ai furat.
Ai răpit tot ce-a fost farmec
Din seninul nepătat.
Glasul tău de privighetoare,
Glasul mierlei mult plăcut
L-ai răpi și cînți cu dînsul,
Ș-a rămas codrul tăcut.
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Vlahuță
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
La icoană
Noaptea s-a lăsat pe vale, și cătunu-i adormit.
În bordei sărac, la vatră, suflet trist și chinuit,
Fără somn, tânăra mamă copilașu-și ține-n poală,
Și plângând îl netezește pe obrajii arși de boală.
De cu sară mititelul încetase să mai țipe:
Se ducea, văzând cu ochii, viața-i fărâmită-n clipe.
Peste ochii mari și tulburi cad pleoapele-obosite,
Somnu-l biruie adoarme. Suflări repezi, ca gonite
De al morții frig, din urmă, trec mai slabe, mai curmate...
Ea tresare; cum le-ascultă, șir de fulgeri îi străbate
Întunericul din suflet. Pe păreți, în bezna rece,
Fâlfâind ca o aripă, para focului se trece.
Iat-o scoborând la vale, galbenă și istovită,
Cu odorul strâns la sânu-i; cu privirea ațintită
Spre biserica cu sfânta, ea-și silește-ncetu-i pas.
De trei nopți și două zile bate drum făr de popas;
Ș-ar fi ocolit pământul făr-a se simți trudită:
Ea credea profund, orbește... Mare și nenchipuită
E credința ce-ntr-un suflet înnoptat și trist încape!
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Vlahuță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Triumful așteptării
Nebiruit e omul ce luptă cu credință!
El știe că pe lume nimic zadarnic nu-i;
Că dincolo de truda și jertfa clipei lui,
În taină, vremea țese la sfânta biruință;
Că vuietele toate visează armonie,
Că... este o dreptate și... trebuie să vie!
Talazuri năvălească! Vrăjmașa lumii ură
Întunece viața în beznă de minciuni!
Copiii lui închidă-l în casa de nebuni!
Lovească-l orice mână! Hulească-l orice gură!...
El simte cum îi crește în inimă o floare
Cu-atât mai luminoasă, cu cât mai mult îl doare.
Te-ai întrebat vreodată din ce undire-nceată
De lacrimi tăinuite se naște un izvor?
De mii de ani în piatră lovește răbdător,
Strop după strop s-o spargă...
Drum greu a fost... Dar iată!
În valuri de lumină, chemat de dorul mării
Un fluviu nou vestește:
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Vlahuță
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet
Din nou coboară-Te-ntre noi, Isuse
Căci iarăși turma Ta e rătăcită
Și iar se-ntinde noaptea cea cumplită
A vechii uri, de Tine-atunci răpuse.
De-abia se mai zărește ca prin sită,
A mântuirii stea. Dar cât de sus e!
Se îndepărtează parcă... Cine spuse
Căci stingerea ni-i singura ursită?
O, vino, iubitorule de oameni,
În sufletul bătrânei lumi să sameni
Din nou credința cea nemuritoare..
Cunoaște-L vom? Pleca-vom fruntea oare
Când întinzându-Și mâinile amândouă
Asupră-ne, va zice: "Pace vouă!"?
sonet de Alexandru Vlahuță
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet (Vrăjit, tot șesul clocotește-n soare)
Vrăjit, tot șesul clocotește-n soare,
Și-i zvon e nuntă mare-n lumea mică:
O pulbere de glasuri se ridică
Din mii de guri, un templu-i orice floare.
Tu n-ai iubit, nu știi ce va să zică
Puterea asta-n veci renăscătoare.
Și totuși o presimți, căci visătoare
Te strângi de brațul meu, parcă ți-e frică;
Clipești, și buzele, nesărutate,
Îți tremură, ca-n somn, de-o aiurire,
Și inima neliniștită-ți bate...
În jurul tău palpită-ntreaga fire;
Iar florile-s așa de parfumate,
Că-n clipa asta tu respiri iubire!
sonet de Alexandru Vlahuță
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Alexandru Vlahuță, adresa este: