Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Augustin Jianu

Poezii de Augustin Jianu, pagina 2

Moartea

Cine ești tu, moarte?
Sau, ce ești?
Te-am personificat ca proștii, moarte!
Într-o bătrână hidoasă
ce taie firul vieții
cu coasa
cu secera.
Când tu ești slabă și neputincioasă.
Moartea nu cosește niciodată!
Nici măcar nu seceră!
Pentru asta îti trebuie forță!

Orbi, am zărit hidoșenia în chipurile bătrâne.
în zâmbetul blând
și uneori tâmp
al celor încercați de viață.
Când tu, moarte, stai în trupurile pline de vigoare
cu sufletele mutilate de ură
sau de nebunie.
Săracă moarte! Câtă nedreptate!

[...] Citește tot

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Arima mea

Lup-dup, lup-dup,
Eu nu mă duc.
Lup-dup, lup-dup,
Am colți de lup.
Arima mea,
Bate așa,
Un ritm ciudat,
Și sincopat,
De vechi armân,
De vlah român.

Lup-dup, lup-dup,
Genă de lup,
De aromân,
Peleu străbun,
Neînfricat,
Neatârnat,
Dioi sau dac,
Un Zeus trac.

[...] Citește tot

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Reacția din lanț

Reacția din lanț e lanțul însuși,
Nu-i doar un smucet și un urlet surd,
E doar un zăngănit de neputințe,
O rugă la altar de preot kurd.

E nodul din șiragul de mătănii,
E za cu za, revolta unui viu,
Ce-i înhămat la iernile cu sănii,
De zei ce vor un vultur bidiviu.

Reacția din lanț e o redută,
E libertatea forului închis,
Cu vorbe de obidă renăscută,
Pe o șosea cu sensul interzis.

Ați potopit planeta cu noi lanțuri,
De baze Guantanamo nu mă tem
Și definesc umană și firească,
Reacția din lanț ca un blestem.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Se-nvârte ca o moară de memorii,
În jurul nostru, orga de lumini,
Aruncă cu poeme-aleatorii,
Din vechiul continent cu lamantini.

Iar moara macină memorii intrisece,
Cu lamantini fantaști, prin stropi de apă rece.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ab inițio

Lumea mea iată moare,
Lumea ta a murit,
Moartea lumii mă doare,
Vine-un alt asfințit.

De-ar mai fi altă lume,
Nu-i nimic definit,
Calcă timpu-n picioare,
Într-un spațiu căznit.

După cum ne e timpul,
Mori și tu, mor și eu
Și să mori nu e simplu,
Fără de Dumnezeu.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Adio sincer, Europa!

Îți spun adio, Europa,
Adio, Timmermans și Weber,
Sună în Ierihon trompeta,
Adio, crenvurști și cu lebăr.

Din goticele abatoare,
Nici un șoric mai cumsecade
Și asta tare mă mai doare,
Că-n gurile de nătăfleață
Nici mălăiața nu mai cade.

Te înjunghiară mișelește,
Exodurile de fanatici,
Cu ordine sunând nemțește,
Extremele prefabricate,
În agenții cu inși plasmatici.

Perfidul Albion prin brexit,
A șters-o celtic, englezește,
Gaulaiteri cu magister dixit,

[...] Citește tot

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am fost poet

Am fost poet fără să știu
Și asta am aflat acum pe stradă,
Un paradox deloc hazliu,
Să fiu, fără să știu, cu normă-ntreagă.

Am fost poet și n-am știut,
Că n-au fost ursitori la a mea ușă,
Botezul la trei ani făcut,
C-un preot, o bunică și-o mătușă.

Am fost poet și n-ați știut,
Să-mi dați un brânci în poezia mare,
Sunteți părtași că nu ați vrut,
S-ajung ridicol prin hebdomadare!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amprentă

Sunt o amprentă,
Asta sunt.
Un ombilic dintr-o placentă,
Un amănunt.

Sunt ergul liber,
Un ciudat,
Strop de glacial și auster,
Un unicat.

Vână de soare,
Un avers,
Sunt o amprentă oarecare,
În Univers.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amurg

Se-aprind rând pe rând felinare de seară,
Și-amurgul mai plânge lumini delicat,
Și țiuie-a greieri ca ultima oară,
Romanță de taină și gând nechemat.

Doar eu și amurgul, acum față-n față,
La sfat, ochi în ochi, amândoi ne vorbim,
Ne spunem de toate, de moarte și viață,
De bune și rele și-ndrăznim să zâmbim.

Mă-nvălui cu el și se-nvăluie-n mine,
Ne ținem de cald unu-ntr-altul băgați,
Că-n noaptea ce vine nu-i chip de mai bine,
Iar timpul ne-ngăduie și ne face uitați.

Și-așteptăm ca in zori s-auzim simfonia,
Ce mierla o cântă doar pentru noi,
Și-n umbrele nopții să simtim bucuria,
Efemeră simțirea, efemeri amândoi.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Anatemă

Se zbate lumea-n crunte carantine,
Iar lemnul mult prea verde pentru cruci,
Ce a umbrit sălașuri de jivine,
E mut și nu te-ntreabă un' te duci.

Aceasta nu e o Apocalipsă,
E crimă de război fără perdea,
Blestem pe neamul vostru de neoameni,
Aruncă, Doamne, anatema ta!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 11 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Augustin Jianu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Subiecte de interes

Fani pe Facebook