Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Gabriela Mimi Boroianu

Poezii de Gabriela Mimi Boroianu, pagina 2

Miroase-a toamnă

Miroase-a toamnă răzvrătită
A ploaie rece și-astfalt ud,
Când frunzele vântul le-agită
Copacii vrând să-i vadă "nud".

Miroase-a pârg, a fructe coapte
Miroase-a toamnă și-a gogoși
Când cu ghiozdanele în spate
Spre școală trec copii sfioși.

Miroase-a toamnă când grăbit
Pe stradă alearg-un trecător
Căci ceasul său deșteptător
În zori de zi nu l-a trezit...

Miroase-a toamnă cu umor
Ce umbrele și le-a lungit.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doamne, ai uitat de mine?

Unde-i, Doamne, porția mea de bine,
Dup-o viață de amar și chin?
L-ai gătat pe tot până la mine
Și mă minți cu una de venin?

Ai fost darnic însă cu necazul
Și mi-ai dat cât am putut să duc
Iar când fu să trec și eu pârlezul
Bucurie n-ajunsăi s-apuc...

Mi-ai găsit un rest de fericire
Pe-o juma' de gura să zâmbesc...
Am luat însă lacrimi în neștire
Zece vieți de plâng nu le sfârșesc.

Îmi daduși ca partener de drum
Omul fals, pervers și mincinos
Să mă sting ca cel din urmă fum
Cu durerea jar mâncând în os...

[...] Citește tot

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rugăciune

Crapă, Doamne, bolta-n două
Peste noi îngeri să plouă,
Să dispară tot amarul,
Să bem bine cu paharul,
Să uităm greu tot ce-a fost,
Mâna-Ți fie-ne-adăpost!

S-alungi nopțile din gânduri,
Să-nflorească-n inimi cânturi,
Să-mpreuni mână cu mână,
Ură-n noi să nu rămână,
Să picuri în glas dulceață,
Să facem din versuri viață!

S-alungi, Doamne, umbrele,
Să ne-aprinzi sufletele-
Candele spre nemurire,
Ce lumină-n noi iubire,
Să dispară tot ce e rău
Când rostim numele Tău!

rugăciune de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Călător

Pășesc pe stele din vis în vis
Trecând o punte peste lume;
Făcând din ea un paradis,
Pictat în litere pe strune.

Sub mine-o mare de iubire,
Deasupra, cerul cu suspine,
La mijloc vânturi cu-mplinire,
Mă poartă-n brațe către tine.

Mă nasc zâmbind, să mor de dor,
Sunt doar o stea pe bolta lumii;
Un val spre maluri călător
Să-și dea ofranda - albul spumii.

Ca un copac ramuri întind,
Să sprijin visul ce ia ființă,
Mă nasc plângând și mor iubind,
Călătorind spre neființă...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cum să te uit?

Cum să te uit măicuța mea cea bună
Când viață de la tine am primit,
Sămânța asta de lumină spună
Cum ai sădit-o-n mine ș-umbrele-ai plivit.

Ogorul crud al inimii curate
Mi l-ai udat cu lacrimi de argint
Ca dragoste în el, mereu să poarte
Și numai vorbe blânde de alint...

Cum să te uit măicuța mea cea sfântă
Când mâna-ți răbdătoare m-a hrănit
Cu slove dulci ce binele-l cuvântă
Și de ce-i rău tot timpul m-a ferit...

Te port în piept, în lutul cărnii mele
În sângele ce arde în cuvânt,
În ochii ce te caută-ntre stele,
În tot ce las în urmă pe pământ!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Doină

Cine vine, cine pleacă,
Strop de apă-n piatră seacă.
Cine-a fost, cine-o să fie,
Strop curat de apă vie.
Cine stă și cine trece,
Gândurile ne-or petrece.
Cine zice, cine tace,
Sufletul sub piatră zace.
Cine plânge, cine râde,
Venetici cu chipuri hâde.
Cine dă, cine primește,
Tot străinul huzurește.
Cine s-a dus, cine rămâne,
Dorurile să le-ngâne.
Cine-i piatră, cine-i zbor,
Nu-i românul trecător.
E pământ, izvor, câmpie
Și-are-o țară Românie!
Mulți o vor, da-i numa una
Și-a noastră-i dintotdeauna.

[...] Citește tot

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Eu nu-s

Eu nu-s vreun erudit așa ca tine,
Nu caut sensuri în tot ce se întâmplă,
Nu-s om de litere, o știi prea bine,
Eu am doar dorul ce mi se zbate-n tâmplă.

Am doar o inimă setată pe prea-plin
Și-un suflet dăruit cu bunătate;
La mine s-a gătat paharul cu venin
Dar s-a umplut cu dorurile toate!

Și chiar dacă memoria-mi joacă feste,
"Inteligența" mai lasă de dorit
Salut uitarea și îi dau de veste
În ciuda ei mai bun-am devenit!

Poate că nu-s ca tine, nici nu-mi doresc
Îmi place simplitatea, așa mi-s eu
Nu vreau mărire, nu vreau să mă fălesc,
Vreau doar să-l mulțumesc pe Dumnezeu!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Hora sânzielelor

Mândre sânziene, să urați de bine și de împăcare
De iubire multă și de rod bogat;
Să urați de ploi, să urați de soare,
La băieți și fete - dar de cununat!

Strângeți-vă roată, luați-vă de mână,
Strigați către cer tropotind pe loc,
Porțile-și deschidă, vină mândra Lună
Să răsară-n iarbă pentru toți noroc!

Hai strigați, în horă cu voi să se prindă
Mândre cosânzene îmbrăcate-n ii,
Roata voastră mare focul să-l cuprindă -
Fetele desculțe - Ane și Mării!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mai spune-mi...

Mai spune-mi de tine, iubito!
Cu șoapta divină a Lunii,
Ce mângăie tristă alunii
Și somnul mi-l curmă, dorito...

Mai spune-mi de vara ce trece,
De tristele toamnei căderi,
De doruri și vise, ce speri...
Și scoate-mă din noaptea cea rece!

De fluturi pierduți în crepuscul,
De-argintul ce-n undă sclipește,
De cine acum te iubește,
De dorul de mine... Minuscul.

Vânturând amintiri pe-nserat
Trec gânduri risipite-n pustiu,
Și somnul mi-e greu și-i târziu...
Mai spune-mi că nu mai uitat!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Naște-mă, Doamne!

Naște-mă, Doamne, mai naște-m-o dată
În ochi de lagună cu pleoapa de cer
Să-mi fie trăirea senină și iată
Cu zorii lumină spre lume să zbier!
Naște-mă, Doamne, mai naște-m-o dată
O floare, ca nopții să-i fiu temnicer
Din alb să-i dau mireasma mea toată
Și-n zorii de zi sub lumină să pier...
Naște-mă, Doamne, mai naște-m-o dată
O undă albastră-n izvor să ofer
Oceanului aprig ce-n brațe m-așteaptă
Mai naște-mă, Doamne, un petec de cer...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 15 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Gabriela Mimi Boroianu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiecte de interes

Fani pe Facebook