Iuliana Şerban

Geneza

Suntem lumea născută
dintr-un gând
pictat pe ţărmul copacilor
care au învăţat să respire
unul prin altul.

poezie de Iuliana Şerban
Adăugat de Gabriela Dornean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumos ning...

Ce frumos ning gândurile noastre
neîmpărtăşite!
Şi le ascunsesem atât de bine
în câte o bucată de cer
pe care uitasem să scriu
adresele destinatarilor.
Sau poate nu le mai ştiam...
Trebuie să fi fost mult frig acolo,
sus, în cer, de-au început să ningă...
Se aştern de-a lungul drumurilor
şi aşteaptă.
Iar oamenii le strivesc sub bocanci
Indiferenţi ca de obicei
la lucrurile care nu le aparţin.

poezie de Iuliana Şerban
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu să cred...

Am decupat din mine
o pagină de alb
prin care respir
începuturi de univers.
Mă topesc
în zboruri albastre
şi renasc
orizont.
Simfonii de gânduri
curg între noi
simulând întregul,
care învaţă să crească
în sine însuşi...

Deschid ochii.
Trăiesc în vibraţiile
oricărui centru de lume
şi pentru prima dată
ştiu să cred...

poezie de Iuliana Şerban
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu în suflet

S-a făcut târziu în suflet,
îl strâng cu mâna de pe drum
mă gândesc că poate s-o fi prins ceva în el,
în timp ce noi mergeam din om în om,
întrebându-i ce mai fac cu viaţa.
A nins aşa de frumos
că ne-au rămas paşii în zăpadă
(să mai zică cineva că n-am existat!)
în timp ce râdeam.
Aici, pe unde-am ajuns,
e foarte departe şi frig,
şi-aş mai vrea să aud o dată
povestea aceea
despre noi
jucându-ne
dincolo de deşerturi.

poezie de Iuliana Şerban
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi

Am prins odata
in mana
o picatura de ploaie
ce tinea prizonier un vis.
Am inchis ochii
lasand-o sa-mi alunece
printre degete, usor,
pana ce s-a zdrobit
de pamant.
Am murit atunci un pic
Si inca mai ploua…
cu lacrimi…

poezie de Iuliana Şerban
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum voi mai putea să mă recunosc?

Uneori mi-e frică să dorm.
Visele mi-ar putea zbura către pietre
din dorinţa de a le sculpta mâini.
Aş aştepta poate, golită de mine,
un răspuns
privind cum devin treptat una cu ele,
cum mi se face dor să ning
prin cerul de lumi
strivind aerul care ne desparte
de orizont.
Şi dacă mă voi trezi
la mijlocul drumului,
cum voi mai putea oare
să mă recunosc?

poezie de Iuliana Şerban
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!