Simion Cozmescu

Copac

în apartamentul de deasupra mea s-a mutat
un cuplu de copaci
simpli mai de la ţară
stau înghesuiţi un pic mă gândesc
când ea întinde rufele frunze îmi cad uneori în balcon
urc şi le duc înapoi
el e un simpatic cu o scorbură uriaşă
îmi spune hâtru
nu trebuia avem destule
atunci când au musafiri aceştia lasă în urmă
pământ şi păsări pe casa scării
femeia de serviciu are o zi grea
fumează două ţigări în plus
mai deschide un geam şi pentru păsările rătăcite
adună pământul şi-l duce acasă pentru flori

apoi sub mine s-a mai mutat o familie de copaci
m-au întrebat dacă pot să îşi lase copiii cu mine
sunt foarte ocupaţi şi nu mai răzbesc
am fost desigur de acord

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cozmescu din Poememailungidecâtnumeletău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântecul

un descântec plutea în apele colorate ale acelei dimineţi
femeile purtau măşti de chihlimbar şi îşi lăsaseră condurii acasă
desculţe lunecau în îmbrăţişarea cuvintelor care le întâmpinau
sărutându-le gleznele şi mirarea fericirii
străzile se desfăceau în răsfăţ sub pielea tălpilor înfiorate
pomii cu ramurile şi frunzele lovind în aer păreau pui de păsări
pregătindu-se de zbor

smulgeam mască după mască
unele femei ţipau şi din cer cădeau sunete verzui amare
asfaltul făcea mici valuri concentrice la impact
altele se prăbuşeau şi se descompuneau în îndepărtări
şi întâmplări încă necunoscute
câteva au râs batjocorind şi dinţii le străluceau a beţie de adolescent

una singură mi-a mulţumit tristă spre marginea oraşului

dar nu erai tu

poezie de Simion Cozmescu din Poememailungidecâtnumeletău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără grabă

(s-a ridicat de jos
în lateral
ameţit
în dosul privirii avea încă urme de
sânge)

l-au dus la spital
o asistentă grasă cu un celular care era pe silenţios
dar lumina şi vibra enervant în buzunarul halatului mai
alb decât dosul cojilor de ouă sparte de paşte
adevărat a înviat îi răsună în urechile încă vii
copiii îl aşteptau probabil acasă
cel mic la tabletă
cel mare probabil la un televizor oarecare
dintr-o cameră oricare
sora grasă cu un celular enervant de luminos pentru
buzunarul ce-l înghiţise
îi puse o mască de oxigen pe faţă
respira munţi şi păsări
încercă să zâmbească dar se pierdu în regrete

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Felinar

auzi cum ne cad petalele, frunzele?
suntem flori în îmbrăţişarea unui
viitor care nu mai pleacă de la noi.
taci, ştii că va pleca.
ştiu, dar probabil
că ne va urmări de jos din stradă,
atent la orice mişcare a secundelor,
a siluetelor noastre în spatele lor.
mă înăbuş lângă tine, parcă aş trăi într-o respiraţie
mereu atentă, niciodată prezentă.
pleacă atunci!
rătăceşte, roteşte-te
pe marginea gândurilor unui alt bărbat.
o balerină în amurg de toamnă,
cu fustă crâmpoţită şi picioare obosite.
vântul se crapă şi-ţi intră prin ochii veştezi
în trupul curbându-se în înclinarea,
reverenţa de final înspre un public care
priveşte la o altă scenă.
voi mai rămâne o vreme, până ce vei adormi.

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare la rever

nu am să dau flori unui întreg oraş
nu poate sufletul să doară îndeajuns
nici să sărute fiecare secundă
de zâmbet frumos

nu port destulă primăvară în buzunare
am doar o butonieră
şi un rever cu o floare
crescută din inima mea

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa adormită

era cea mai frumoasă fată din oraş
visele ei străbăteau adolescenţii transparenţi
din fluidele cartiere ale oraşului stingher
ea visa şi undeva un adolescent se ridica de la pământ
ca o păpădie
dispărea în scurt timp cu un pocnet sec
de os rupt
în curând
străzile vorbăreţe apartamentele fragile
şcolile ipohondre cafenelele mătăsoase
parcurile lenevoase
erau pustii de adolescenţii transparenţi
lipsiţi de vise ai acelui oraş

într-o zi fata se trezi tuşind
sângele roşu îi păta batista
soarele lumina neputinicios prin geamuri livide
au crezut că e o alergie la ambrozie sau puful
care plutea în acele zile neobişnuite prin aerul veşted
dar fata se stinse

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ultima dragoste

desfac lucrurile bucăţi
infinitezimale
în ultima dragoste
aş putea să desenez
o inimă despletindu-şi
coastele în cuvinte fumigene
un tango pe o felie de portocală
o femeie care absoarbe insule selenare în vârtejul şoldurilor
un val cum părăseşte oceanul încordat de un surâs
călărind unicorni marini
o geană pe melodia obsedantă ce desparte albul
de celelalte anotimpuri

privirea îmi piere în lumina unor felinare interminabile
pe strada întinsă de-a lungul nopţilor cu
miros răscopt dulceag
de pere lucind pe corpul tău dezaburit în suflarea mea tomnatică

în inima mea
s-a ghemuit pentru ultima oară

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încălzire

şoaptele unei zile
singure flori într-o fereastră
înţepenită

zăpada moartă
un câine alb
tras din drum

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însingurare

se lasă însingurarea
prezentul îmi pare un dans
pe sârma ghimpată a unei puşcării
plină de amintiri
un bătrân librar stinge lumina din
jurul acestei amiezi prăfuite
o altă carte scoasă şi pusă
la loc pe un raft încovoiat
nu-mi ajung din urmă cuvintele
altădată realitatea părea că se curbează
se deforma în jurul meu
unele evenimente sunt atrase de mine îmi spuneam
o gravitaţie ciudată funcţiona aleatoriu
şi totuşi mă simţeam
apărat de un déjà vu permanent
acum se lasă însingurarea
irişii mei luminează
bucăţi de asfalt zboară din şoseaua
muşcată de ei
un susur slab aud dintr-un cimitir

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cozmescu din Poememailungidecâtnumeletău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări şi înnoptare

(Această noapte)

o neliniştire a copacilor simţind furtuna
mă atinge
îmi răsfiră umbra peste inima ta

nu ai întrebat de mult de mine
din priviri măcar
ce mai fac
pe cine mai iubesc zilele astea
dacă îmbătrânesc sau m-am oprit
dacă mai am bicicleta aceea veche
Ucraina,, bătrână şi ortodoxă"
cum îi spuneai

tu întrebi
pietrele
cum se mai simt
drumul
cum o mai duce

[...] Citeşte tot

poezie de Simion Cozmescu din Cântecul măturătoarei de fluturi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!