Poezii de Vladimir Potlog, pagina 24
Noaptea de Crăciun
Afară e întuneric, ninge și e ceață.
Și gerul, pe unde trece, totul îngeață,
Dar noi stăm în casă și bunelul colide ne învață.
Inimele ne sunt pline de speranță.
Privim cum arde focul în sobă,
În depărtare se aude cum bate o tobă,
Poate vin colidători și la noi să ne colinde,
Bunica o candilă la icoane aprinde.
O gutuie stă pe fereastră
Ca o lună într-o noapte albastră,
Mirosul ei pe toți ne îmbată.
Iată, se aud colindătorii pe la poartă.
Un câine să aude cum latră,
Se duc colindătorii de la a noastră poartă,
Noi ne uităm cum pe cer se arată
Steaua cea de toți așteptată.
poezie de Vladimir Potlog (22 decembrie 2015)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul vieții
Când pe cer soarele răsare,
Sau zorile zilei destramă al nopții mister,
Noi ne trezim din somnul nostru dulce
Și ne bucurăm că oameni mai suntem.
Și iarăși ne luăm crucea în spinare,
Și ne pornim din nou pe al vieții drum,
Mai avem o bucurie mare
Că mai suntem vii și nu suntem scrum!
Înaintăm încet spre golgota...
Golgota mea, a ta, a tuturor,
Și nimeni nu ne întreabă
De avem nevoe de ajutor.
Căci nimeni nu ne așteaptă la o răscruce,
La o răscruce cum îl aștepta pe Hristos cândva, demult,
Căci noi ducem în spate doar o cruce
fără început, fără sfârășit
poezie de Vladimir Potlog (25 mai 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Roma
Roma, cetate eternă
Din care s-au născut oamenii mari,
Imperatori, oratori și cărturari,
Ea este slăvită în cer și pe pământ
Cu cetățile ei vechi,
Cu al său latin cuvănt!
Ea o să rămână veșnic
Un oraș etern și sfânt.
poezie de Vladimir Potlog (24 august 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai am o singură dorință
De când eu te-am văzut pe tine,
Viața mea s-a schimbat,
Nu știu de rău, ori de bine
Sufletul mi-i tulburat.
Căci tu ești unica ființă
În lumea asta care moare,
Tu îmi dai putere și credință
Iubita mea cu chip de floare!
Mai am o singură dorință,
A te mai vedea odată,
Dar asta e cu neputință,
Îngerul meu cu chip de fată!
poezie de Vladimir Potlog (18 iunie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
O, cât de mult
O, cât de mult, iubite,
Aș vrea să-ți spun
Că sunt numai a ta,
Și sufletele noastre
Vor fi unite mereu,
Chiar dacă tu te-ai dus
Sus la cer, lângă Dumnezeu.
Vreau ca-n nopțile târzii
În vis la mine să vii,
Să-mi spui că dragostea
Nu a murit!
Și să ne iubim, cum niciodată nu ne-am iubit.
poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vreau să fiu din nou copil
Vreau să fiu din nou copil,
Să alerg peste dealuri, câmpii, ogoare.
Și să mă mângâie mama
Cu mâna ei caldă și moale.
Vreau să fiu din nou copil,
Să visez că sunt într-o poveste
Un făt-frumos cu sabie la brâu,
Un erou care a fost și nu mai este.
Vreau să fiu din nou copil,
Să mă pot juca cu ai mei de-o seamă,
Viața să-mi pară un paradis
Și frumoasa copilărie un dulce vis.
poezie de Vladimir Potlog (1 iunie 2014)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Rugă
O, Tu, Doamne, care în cer stai,
Cobori măcar o zi
Pe pământ din rai.
Ca să vezi cum unii
Oameni te hulesc,
Și strigă că nu te mai iubesc.
Căci fiecare din noi
Avem în fața ta câte o vină,
Tu ești raza noastră de lumină.
O, Doamne, cobori dar pe pământ,
Că este plin de păcate
Și fără de dreptate.
poezie de Vladimir Potlog (29 decembrie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge în miez de primavară
Ninge peste floarea cea de cais,
Ninge peste floarea cea de măr.
Totul e ca într-un paradis,
Un paradis frumos, dar efemer.
Ninge peste iarba înverzită,
Ninge peste ochii tăi frumoși.
Peste o stradă părăsită,
Unde totuși se joacă doi copii voioși.
Ninge în miez de primăvară
Fulgii cad monoton și moi.
Peste un tren care a sosit în gară,
Ninge peste mine, peste noi.
Dar iată, fulgii se topesc
Și se prefac în stropi de ploaie.
Soarele răsare ca un zeu măreț
Și arde din nou ca o văpaie.
poezie de Vladimir Potlog (24 aprilie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
O, iubirea vieții mele
O, iubirea vieții mele,
Tu ești ca luceafărul între stele!
Ești ca un trandafir în floare,
Dragostea mea nemritoare.
De-ai ști cât de mult aș vrea
Să-ți sărut buzele tale de catifea,
Și trupul să ți-l mângîi ușor
De tine veșnic o să-mi fie dor.
poezie de Vladimir Potlog (17 iulie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua ta, femeie
De ziua ta, femeie,
Mii de stele îți dăruesc,
Și pe calea cea lactee
Numai cu tine vreau să pornesc.
Căci tu ești ca luceafărul,
Care este veșnic călător
Și în taină luminează
Calea robilor.
De ziua ta, femeie,
Îngeri să-ți cânte în cor,
Căci tu ești ca o zeie,
Plină de tandrețe și amor.
Să nu uiți, femeie,
Cât de mult te iubesc,
Căci tu ești acea scânteie
Care aprinzi dorul pământesc.
poezie de Vladimir Potlog (5 martie 2013)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Vladimir Potlog, adresa este: