Daniela Vizireanu

Pe culmi

Ochi înlăcrimaţi şi dureri de oase,
Fumez şi scriu literatură contemporană.
Viorile plâng în mine cu note de disperare,
Stihuri de cenuşă, de urlet, de mucegai,
Poetizez acum tot ce n-am cerut vreodată să trăiesc.
Râsuri teatrale la prânzuri şi la cină,
Schiţez veşnica mea fericire de lut.
Dar pământul de sub picioare mă-ngroapă,
Şi nu l-am lăsat niciodată, dar acum îl las.
Şi m-apropii, seară de seară, tot mai mult,
De acel flaut trist, care-mi cântă la mormânt.

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri (iunie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul de plumb

Două birocrate în braţele lui Bachus veneau de la serată.
În odaia galbenă, făclia aprind şi toamnă mi-e iarăşi,
Fiecine nu-i alături, să tragă obloanele cu răbdare...
Şi pare-mi c-ar trebui scrisă această noapte afectată.

poezie de Daniela Vizireanu
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spirit bacovian

Cu dureri amare ascunse-n cărţi,
Frământat de gânduri de plumb,
Aşteptam în a nopţii ascunzătoare
Marea Alinare.
Tânjeam,
în lumi ţesute de singurătate.
Voiam să dorm pe pământul funerar,
cu flori la cap şi veştmânt funerar.
Imploram zeii,
Dar cred ca ei m-au lăsat pe veci aici,
Cu al meu suflet blestemat.

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri (aprilie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată alcoolic

Pe strada sihastrică, un bătrân bolnav
îşi plimbă trupul, în noapte,
fără vlagă, vinovat.
Tuşeşte sec, blamând tutunul tinereţii şi barurile Bucureştiului.
Copiii i-au plecat în lume,
Au fugit de-al lui violent nume.
Cu ce folos, mai plângi acum bătrâne?
Când ţi-ai băgat în pământ consoarta, împreună cu acele
ieftine amante.
Ţi-ai amărât pruncii, în anii de alcool.
Ţi-ai înjosit nevasta, în anii de alcool.
O viaţă vicioasă, afară şi acasă.
Acum, la final, pe meleagurile bătrâneţii,
Regretele îţi ies în cale iar.
Crezi tu bătrâne, că moartea te va scăpa?
Fiindcă, viaţa nu te-a iertat...
Mă uit la el şi mă necăjesc,
Iar m-au apucat convulsiile sociale...

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri (iunie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna Danielei

Frunze omagiale mi se lipesc de pantofi,
Pe bulevardul muiat şi posomorât.
Tramvaiul huruie a dezolare,
Cerul suspină şoptit peste a mea pălărie.

Prinsă-n cântecul de leagăn al vântului eram,
La birt, doi văduvi vin fiert beau.
Felinarele, printre teii goi, stins luminau,
În toamnă, un bătrân şi-o bătrână se plimbau.

Ploua, peste amurgurile lui Noiembrie ploua,
Se-nnopta, peste casele muritoare se-nnopta.
O şoaptă echivocă a sufletului mă necăjea,
Să-mi fie viaţa o lirică toamnă aş vrea...

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri (iulie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecou de cavou

Odaia de acasă cu muzică simfonică,
Cărţi în bibliotecă şi trabuc pe masă.
Ziua era istovitoare, seculară.
Cafeaua serii era mereu rece şi amară.

Alean apăsător, ecou de cavou,
Există război bun sau război rău?

Singurătate, singurătate, ticăloasă soartă,
Fiori de nebunie, transformaţi în viaţă.
În oglinda spartă, în noaptea moartă,
Am privit un mort, care aşteaptă şi aşteaptă..

poezie de Daniela Vizireanu din Poeţii noştri (iunie 2017)
Adăugat de Daniela Vizireanu
Comentează! | Votează! | Copiază!