Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Radu Gyr

Poezii de Radu Gyr, pagina 3

Îndemn la luptă

Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele brațe slute
care să lupte nu mai vor.
Cât inima în piept îți cântă
ce înseamnă-n luptă-un braț răpus?
Ce-ți pasă-n colb de-o spadă frântă
când te ridici cu-n steag, mai sus?
Înfrânt nu ești atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ți-s.
Adevăratele înfrângeri
sunt renunțările la vis.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Adriana PleșcaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Imnul mortilor

Morminte dragi, lumina vie,
sporite'ntr'una an de an,
noi v'auzim curgand sub glie,
ca un suvoi subpamantean!

Ati luminat cu jertfe sfinte
pamantul, pana'n temelii,
caci arde tara de morminte,
cum arde cerul de faclii.

Ascunse'n lut, ca o comoara,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma'n tara,
va regasim mereu in noi!

De vi s'au smuls si flori si cruce
si daca locul, nu vi-l stim,
tot gandul nostru'n el v'aduce,
ingenuncheri de heruvim.

[...] Citește tot

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Puțin ne dai

Puțin ne dai, un strop ne dai,
dar în fugara picătură
stă tot pierdutul nostru rai,
ca un surâs uitat pe gură.

De-un ciob ne legi, de-un hârb ne-agăți,
dar în secunda care piere
tot mai zvâcnesc eternități,
să pună clipei mângâiere.

Un strop ne dai, de-un ciob ne legi,
dar în crâmpeiul ce se zbate
noi sângerăm de vieți întregi
și luminăm de lumi uitate.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Emil JugăstreanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Cântec deplin

N-ai dezmierda de n-ai ști să blestemi.
Surâd numaim acei care suspină.
Azi n-ai iubi de n-ar fi fost să gemi,
de n-ai fi plâns, n-ai duce-n ochi lumină.

Și dacă singur rana nu-ți legai,
cu mâna ta n-ai unge răni străine,
N-ai jindui după frânturi de rai,
de n-ai purta un strop de iad în tine.

Că nu te-nalți din praf, dacă nu cazi
cu fruntea jos, în pulberea amară.
Și dacă-nvii în cântecul de azi
e că mureai în lacrima de-aseară.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Douăzeci și unu de cântece cu luminițe

Odorul meu îl port bijuterie,
o rază de bujor într-un pahar.
Orice sărut al lui e o cutie
unde surâde un mărgăritar.

În orice stih și pas e numai el,
îl culc în raze și-l adorm cu stele
și ca pe-un zbor ceresc de porumbel
îl leagăn peste crângul vieții mele.

poezie celebră de Radu Gyr din Stele pentru leagăn (1936)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Voi n-ați fost cu noi în celule

Voi n-ați fost cu noi în celule
să știți ce e viața de bezne,
sub ghiare de fiară, cu guri nesătule,
voi nu știti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de cătușe la glezne.

Voi n-ați plâns în palme, fierbinte,
străpunși de cuțitul trădării.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-ați dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele țării.

În cântec cu noi laolaltă
trecând printre umbre pereții,
voi n-ați cunoscut frumusețea înaltă
cum dorul irumpe, cum inima saltă
gonind dupa harpele vieții.

Ce-i munca de brațe plăpânde,
ce-i jugul, ce-i rânjet de monstru,

[...] Citește tot

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Ionuț PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Metanie

Doamne, fă din suferință,
Pod de aur, pod înalt,
Fă din lacrimă velintă
Ca într-un pat adânc și cald.

Din lovirile nedrepte
Faguri facă-se și vin.
Din înfrângeri, scări și trepte,
Din căderi, urcuș alpin.

Din veninul pus în cană
Fă miresme ce nu pier.
Fă din fiecare rană
O cădelniță spre cer;

Și din fiece dezastru
Și crepuscul stins în piept,
Doamne, fă lastun albastru
Și fă zâmbet înțelept...

poezie clasică de Radu Gyr
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Rondelul unui saltimbanc

Ca-n orice fel de iarmaroc,
un saltimbanc pornit să-nșele
scotea luceferi din pingele,
grădini de flori din cozoroc.

Știam că-s mofturi și vopsele,
plecam și suduiam cu foc.
Ca-n orice fel de iarmaroc,
un saltimbanc pornit să-nșele.

Plecam și iar veneam la ele,
și ne rugam, vrăjiți de joc,
să ne mai facă flori și stele
Un saltimbanc pornit să-nșele,
ca-n orice fel de iarmaroc.

rondel clasic de Radu Gyr
Adăugat de Gabriel MihalceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Imn morților

Morminte dragi, lumină vie,
sporite-ntr-una an de an,
noi v-auzim curgând sub glie,
ca un șuvoi subpământean!

Ați luminat cu jertfe sfinte
pământul, până-n temelii,
căci arde țara de morminte,
cum arde cerul de făclii.

Ascunse-n lut, ca o comoară,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma-n țară,
vă regăsim mereu în noi!

De vi s-au smuls și flori și cruce
și dacă locul, nu vi-l știm,
tot gândul nostru-n el v-aduce,
îngenuncheri de heruvim.

[...] Citește tot

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mormântul căpitanului

De-aici-nainte, vremea se măsoară
cu trudnicile tale oseminte,
și veacul care curge peste țară
începe din cenușa ta fierbinte.

Mergi printre noi cu sfânta-ți moarte vie,
ne tămâiezi cu marea ta tăcere...
Mormântul tău e numai înviere,
prin tine luminăm de veșnicie.

Prin tine bem, setoși, din Mântuire,
prin tine doar, ne-am curățit de zgură...
Izvor ne ești și cină și zidire
și patrafir și cuminecătură...

Ești azima pe care-n plâns o cere
inima noastră pururea flămândă.
Ești drumul nostru către zări de miere,
ești perna pentru tâmpla fumegândă...

[...] Citește tot

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 4 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Radu Gyr, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

  • 1905 - s-a născut la Câmpulung Muscel
  • 1945 - a rostit memorabilul "ultim cuvânt" în fața Tribunalului Poporului; în el arată, printre altele, și inconsistența acuzațiilor de antisemitism aduse Mișcării Legionare, el însuși fiind fondatorul teatrului Evreiesc de Stat
  • 1975 - a murit la București

Subiecte de interes

Fani pe Facebook