Eduard Dorneanu

Îmbrăţişarea cerului cu aşteptarea

soare de toamnă,
caută-mi visele risipite în porturile fără nume.
leagă-mă de ele cu lanţuri de cântec bolnav
şi lasă-mi sângele să curgă fără încetare
pe sprâncenele de fum ale aşteptării.

culege-mi paşii din templele fără zei.
coboară-mi de pe cruce umbra ce veghează nemurirea
şi ocroteşte-mi tinereţea
de privirile stăpânilor-cerşetori.

împarte-mi moartea în mii de cuvinte,
unele mai tăcute decât altele.

poezie de Eduard Dorneanu (5 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sâmbăta lui Ingrid

în fiecare sâmbătă mă întâlneam cu Ingrid undeva la marginea oraşului,
acolo avea o căbănuţă plină de praf şi lucruri inutile.
în prima zi m-a învăţat cum să sting ţigările de pielea ei încinsă de dor,
asta îi mângâia orgoliul şi se simţea cu adevărat împlinită.
după o luna învăţasem să ne tăvălim printre macii de pe dealurile din Lahti,
lumea devenise bănuitoare, ne credea îndrăgostiţi de legendele cu dragoni ce scuipă
flăcări
dar noi ştiam prea bine,
că nu e aşa.

seara ne costumam în oameni trişti şi ne dechideam aripile în zadar,
vinul ieftin nu ne ajuta să trecem peste prăpastia veşniciei,
nici măcar el.

poezie de Eduard Dorneanu (23 iulie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Locul în care nu e ascuns Sfântul Graal

am intrat călare în catedrala plină de oameni speriaţi,
preotul s-a ascuns într-o icoană murdară şi a închis ochii tuturor sfinţilor părăsiţi de credinţă.
vocea mea a răsunat ca o pedeapsă binecuvântată.
copiii femeilor părăsite mi-au sărutat cizmele prăfuite iar cerşetorii şi-au întins hainele în faţa mea
ca pe un covor peticit peste care calul meu a trecut fără grabă.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină şi întuneric.
am ridicat cravaşa şi am lovit în neştire pe cei îngenunchiaţi în faţa unor chipuri fără viaţă,
dogma a plâns zgâriind vitraliile cu profeţii despre altcineva.
îmbrăcat în haine de călugăr iezuit, Betrand de Blanchefort a recitat poemul durerii
apoi ne-am aşezat pe podeaua murdărită de vise
şi ne-am îmbăiat în sângele celor nenăscuţi.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină şi întuneric.
când focul trădării a aprins asfinţitul unei religii născute dintr-un adevăr schingiuit,
fraţii centauri au dansat în jurul minciunii până ce oboseala le-a întins cupa de otravă.
eu am rămas să păzesc celelalte cuvinte printre cerşetori, târfe,
ore obosite şi simboluri fără legendă.
pe catafalc, femeia cu o singură inimă se zbătea între lumină şi întuneric.

poezie de Eduard Dorneanu (21 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asalt in portul celor 7 zeiţe

dimineaţa am debarcat în portul celor şapte zeiţe,
oamenii locului muriseră cu o seară înainte sub focul încrucişat al iertării.
Polidamas a fost primul care a păşit pe plaja blestemată
urletul lui de luptă ne-a adus sângele în obraji,
ca de fiecare dată când jefuiam casele părăsite ale muritorilor.

din colibele fără uşi, podoabele dispăreau una după alta,
lăcomia era atât de mare încât am luat şi brăţările de umbră ale icoanelor fumegânde.
ascunse în beciuri de piatră am găsit şi tăbliţele legii,
oamenii din vechime scriseseră în ele cele mai frumoase minciuni,
aşa că le-am luat cu noi ca dovadă că există moarte şi după moarte.

cei mai tineri dintre luptători au băut sângele femeilor răstignite pe podiumul vopsit
violet,
apoi au dansat pe jumătate goi invocând tristeţea unui ideal inutil.
am stat deoparte un timp pentru a reuşi să număr izvoarele secate de urmaşii
minotaurului
dar răzbunarea mi-a aprins pletele cu blasfemiile ei
şi a trebuit să îţi caut mormântul printre epavele corăbiilor aproape putrezite.

[...] Citeşte tot

poezie de Eduard Dorneanu (29 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nud

flamurile aruncate peste răniţii în agonie,
scrisorile însângerate aruncate între viaţă şi moarte,
păsări obosite ciugulind ochii deschişi ai prizonierilor sedati de uitare,
pozele iubitelor stârnind furia norilor abandonaţi de zei,
cratime fără milă despărţind substantivele comune de poeţii labirintului,
pumnale fără tăiş lăsate să ruginească în carnea nisipului de clepsidră,
şi vocea vicleană a minotaurului invocând
gerunziile...

trupul tău amestecat cu iarba din grădina Edenului,
tinereţea noastră păzită de baionetele unor zile perverse,
serpentinele trădării sculptate paralel cu linia vieţii,
fraţii Ajax ridicând zidurile noii Troie,
măştile dorinţei agăţate de cel mai înalt cedru din Haifa,
renunţarea la visele banale,
renunţarea...

ochii lui Argus căutându-mi cele mai intime dorinţe,
profeţiile Pithiei disecându-mi sufletul,
dragostea ta, mai amară ca slujba de vecernie,

[...] Citeşte tot

poezie de Eduard Dorneanu (9 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet barbar

împărţire uniformă,
jumătăţi idealizate de timp,
ancore sfărâmate de maluri ostile
şi încă un drum
ocolind neputinţa

poezie de Eduard Dorneanu (23 iulie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stai departe de ziua de marţi!

nici în timpul acestei vieţi nu ne putem întâlni.
zilele de marţi sunt numeroase, mult prea numeroase.
după fiecare zi de marţi urmează o altă zi de marţi, apoi alta şi tot aşa la nesfârşit
oricât aş încerca,
timpul meu refuză să se împartă în alte zile.

dar tu poţi fi cu adevărat fericită şi în absenţa mea,
e suficient să înveţi cântecul de leagăn al Morgothiei
sau să te pierzi printre copacii sacri ai druizilor.

nu aştepta să fiu dezlegat de povară unei zile fără de sfârşit.
mai bine oglindeşte-ţi chipul
dincolo de iubire,
dincolo de durere,
dincolo...

poezie de Eduard Dorneanu (2 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altarul tinereţii veşnice

iubita mea coace pâine în cuptorul lui august,
stau la pândă flămând şi trist aşteptând să fiu miluit cu trup de grâu amestecat cu iubire.
foamea mă trage de plete, simt cum se apropie pământul de buzele mele
şi îmi vine să îmi ţip vinovăţia pe uliţele neuitate ale copilăriei.

mă simt atât de păgân în faţa sfintei pâini,
ochii îmi curg precum rugăciunile mincinoase
nici un cuvânt nu îmi poate rupe în două aşteptarea, nici unul.

în palmele întinse primesc cerul trist al ochilor tăi
şi felia de pâine udată cu roua dimineţilor amânate.

poezie de Eduard Dorneanu (14 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva arunca bulgări de pământ peste vise

în primele zile fără tine mă simţeam de parcă aş fi fost eliberat pe cauţiune,
mă aşteptam ca la ştiri să se afirme că eu sunt vinovatul moral pentru moartea ta.
zilele săptămânii au şters cu hârtie de ziar ferestrele mele,
nu am vrut să mă împotrivesc, am lăsat literele să îţi strige absenţa.
vecinul meu, pilotul de vânătoare a afirmat în public că m-a văzut cum secţionam
luna
i s-a părut chiar că am ascuns o parte din ea în ghivecele cu flori ale văduvelor de
război.
oamenii s-au revoltat şi au sugerat unei autorităţi fără putere să îmi tundă pletele,
aşa înţelegeau ei să mă pedepsească pentru faptul că întorc privirea la salutul lor.

cu timpul am învăţat să îmi cumpăr haine de culoare închisă,
apoi am îmblânzit inorogii rămaşi să rătăcească în fiordurile blestemate.
nu am avut curajul să te strig pe nume în locurile pustii unde oamenii se roagă unor
picturi naive
dar pot să jur cu cuvinte de sânge
că nu te-am uitat!

poezie de Eduard Dorneanu (28 iulie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de dune

am încercat să îmi vând armele pe un preţ de nimic într-un bazar, departe de tine.
negustorul mi le-a evaluat cu ochi răi, întrebându-mă dacă le-am furat sau doar le-am găsit în deşert.
nu am ştiut să răspund,
crescusem atât de înalt, încât vorbele mele nu încăpeau în cortul de pânză ponosită
şi a trebuit să-l omor.

murdar de sânge, am reuşit să mă strecor printre oameni ferindu-mi privirea şi strângând din dinţi,
cu banii luaţi pe o marfă nevândută, mi-am cumpărat un cal înaripat de la un profet mincinos.
fără nici o grabă am zburat peste arinii retezaţi de o dimineaţă venită prea târziu
şi am poposit liniştit în braţele de bronz ale unei femei pe jumătate îmbrăcată în lumină.

djinii s-au grăbit să îmi ridice casa cu acoperiş albastru asemeni cerului fără nori.
credeau că împreună vom porni către cetatea în care sunt zidite fecioarele dervisilor.
timpul era viu, clepsidra neîntoarsă
şi buzele nemuscate de gelozia ta

poezie de Eduard Dorneanu (8 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!