Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Elena Malec

Poezii de Elena Malec, pagina 4

Dereglaj

foaie albă și un colaj,
iar mă doare în penaj,
că ești mândru ca un raj
și te-apuci de spionaj,
în oraș ambuteiaj,
eu mă plâng de surmenaj,
poate am un avantaj
cu mai noul anturaj,
am primit azi un mesaj
și de zor îmi fac curaj
să m-arunc de la etaj
poate cad iar în picaj,
pe drăguțul de garaj
și ajung în portbagaj,
fără pic de machiaj
ca în cel mai scurt metraj
sau un fotoreportaj,
dragostea o las drept gaj
și nu fac deloc tapaj,
c-ăsta e un peisaj,

[...] Citește tot

poezie de Elena Malec
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Descântec în făurar

aluniș
cu zgaibe mici
chiciurite
zgribulite
sub cojoacă
de promoroacă
îmboldit
de-un dor de soare
năzărit
după ninsoare
cu ce spuzeală,
gălbeneală
colț pufos,
atârni în jos
pe-un prapur de nor
ramului cocor
ferecat
desferecat
spulberat
de ninsori

[...] Citește tot

poezie de Elena Malec
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Desprimăvărare

Șușotește ploaia la streșini,
se înnoadă
pe sub crengi,
iese pe stradă,
parcă ar vrea să înece
ultimii fulgi de zăpadă,
se topesc grămăjoare de un alb murdar,
putred
aerul rece
aleargă zilele ce n-au încăput în Făurar,
cu dinți gălbejiți
încolțește soarele pe sub nori,
un pom cu obraz tăbăcit
se semețește și crapă
cu primii jilavi mâțișori.

poezie de Elena Malec
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dimineață de martie

Aștept cuvintele să se deschidă
ca bobocii de piersic sălbatic
pe tâmple pulsează o altă dimineață
prin aer miresmele sar coarda
ochiul se umple până la refuz
de verde vegetal
muguri și flori
dau un bal
de culori
o pasăre ceva mai iubeață
cheamă cu cântec perechea
îmi bucură tandru urechea
cu har
visez e aievea
nu am habar
staminele verbelor înflorite
mînjesc cu un galben ca de șofran
clipele încă netrăite.

poezie de Elena Malec
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E iarnă

anului i-au căzut toți dinții

când tremură de frig nu clănțăne
suspină
prin copacii dezvelind ca cerșetorii
cioturi spre cer

se lasă ceața
ne-mbâcsește sufletul
se deapănă peste oraș

un singur corb la scena asta e părtaș -

iar eu

tot mai aștept ca anii
să mă muște cu dinți de ger
de floare
de fruct
de soare

[...] Citește tot

poezie de Elena Malec (9 ianuarie 2009)
Adăugat de Elena MalecSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Faza de corecție

zerul sfinților din scripturi
se scurge pe la streșinile unei bănci,
peste zdrențele unui om fără adăpost;
azi, speculanții la bursă
au pierdut 60% din câștigul
lunii trecute

pe când poeții însăilează
vrute și nevrute

poezie de Elena Malec
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La ora poeziei

La ora poeziei
conjug verbul limbii române
să-mi fie martor
împerecherii de cuvinte -
poame coapte
cu sâmburi cât gonadele,
metaforele juisează versul,
o bucată de adevăr
cu dinții sparți
își face loc în față,
rimele se-aleargă și se-mping
la margine de vers, ideea
ca o dâră
se prelinge iradiind lumină.
E un du-te vino de sensuri
ce se întregesc în tine, cel care
în gând rostești sfios
această sarabandă de sunete și har.

poezie de Elena Malec
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Meniu de Sf. Valentin

cum mă plâng mereu de stres,
oalele s-au înțeles
să m-ajute c-un meniu,
rapid, simplu și candriu,
cu sufleu, kebab și vin
pentru Sf. Valentin
și-o șarlotă vanilată,
nu voiam s-o facem lată
și am copt vreo doi ardei,
am făcut și un mujdei,
la kebab ca garnitură,
fără mare tevatură,
dovleceii-am feliat,
dar la deget m-am tăiat
și-a curs sânge puțintel,
cât un sfert de păharel,
ouă am bătut, apoi,
cu sare de usturoi
și sufleu-am dat de zor,
să se coacă la cuptor.

[...] Citește tot

poezie de Elena Malec
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mereu amintirea

Primăverile schimbă doar aerul
de-un colț de cer atârnă norul scuturat acum în ploaie
peste colbul din osuarul amintirilor
mereu aceleași vechi coșmaruri cu zile cenușii
din alte file de calendar,
dintr-un timp al morții în spirit, un hiatus de conștiință
apoi o pulbere de doruri din alt anotimp
al primului "de ce" rostit fără vreo teamă
cu zarzăr înflorit și risipit de vânt pe cale
primăvara n-a fost întotdeauna dezmăț de petale,
o vreme nici n-am băgat de seamă mugurii din pomi
sau stânjeneii din gradină,
am ars mocnit
ca un tăciune fără vreo lumină,
amărăciunea ca un hârb hidos a locuit la mine primăvara
și era verde,
s-a uscat apoi, ciot găunos cu pori de zgură,
amintirile zdrențe putrezite flutură
sub un ciob de cer albastru,
păcat că nu le pot spăla și întinde la soare

[...] Citește tot

poezie de Elena Malec
Adăugat de Anemarie IonitaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mișcarea #Metoo

azi suntem cam încruntate,
că așa imaculate,
noi am fost abandonate,
după ce-am fost abuzate,
chiar de Blondu' cel vestit
ce, firește, ne-a mințit,
că ne pune-n roluri mari,
dar cotoii ordinari
de la Hollywood, să vezi,
ne-au sedus motani englezi,
poate americani, mai știi,
ce mai, toți cineaștii,
ne-au promis marea cu sarea,
ne-am ales cu disperarea
și onoarea,-autostima,
numai Blondu' cu pricina,
e de vină c-am pierdut:
nu știm ce e de făcut,
dar în lupta-anticotoi,
vom striga în cor: Și noi...

poezie de Elena Malec din Trei feline cu buline
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 6 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Elena Malec, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Elena Malec

Elena Malec
artist plastic, filolog, poetă și aforistă română

Evenimente biografice

Fani pe Facebook