Poezii de Petrarca, pagina 4
Acea privighetoare, ce-n noaptea liniștită
Acea privighetoare, ce-n noaptea liniștită
Își plânge puii, poate, sau de dragul de ei tovarăș,
Văzduhul și câmpia le umple iar și iarăș
Cu melodia-i tristă și-atât de iscusită.
Și parcă noaptea-ntreagă cu mine-odată plânge:
De soarta mea amară mereu mi-aduce-aminte.
Și doar de mine însumi mă plâng. Căci slaba-mi minte
Crezu că Ea e zână și Moartea n-o înfrânge.
Ah, ușor se-nșeală un om încrezător!
Puteam gândi că, iată, limina ochilor
În țărnă se preface, deși dumnezeiască?
Azi știu: această soartă sălbatecă mă-nvață
Că nu-i pe lume - pradă jelaniei în viață -
Vreo desfătare dragă pe veci să dăruiască.
sonet de Petrarca din Sonete (1959), traducere de Sebastian Lascăr
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Despre ignoranta: a sa si a multora" de Petrarca este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Petrarca, adresa este:
