Daniel Vişan-Dimitriu

Gnomi

Regatul gnomilor din era-n care
luptau cu spiriduşi sau vrăjitoare,
se întindea pe sub pământ departe,
în locuri neumblate şi deşarte.

Trăia, pe-atunci, Dasufis, un goblin
c-un spirit liber, vesel şi blajin
îndrăgostit de gnoma Anakis,
cu care să se-nsoare a decis.

Iar Anakis, frumoasă ca o zână,
a hotărât să-i fie lui stăpână,
căci lumea lor era matriarhat
în care n-avea funcţii vreun bărbat.

Şi, uite-aşa, au pus de pirostrii,
cu invitaţii sub pământ, solii,
cu pregătirea vechilor costume,
şi daruri adunate de prin hume.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graţie

Pluteşti cu-atâta graţie pe ape
ce te alintă doar cu unde line,
încât privirea îmi ascund sub pleoape,
şi mă visez alăturea de tine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gura lumii slobodă

Acu', eu ce să zâc? – o să lansez
O carte de-o să zâcă lumea: -Îu!
Da ce-are, muică, ăsta, ce-i, botez?
Sau o lansa bărcuţe pe pârâu?
Da' câte-mpătureşte, c-are mii!!!
O fi vreuna să lanseze-n Jii,
Că ăsta e oltean d'ăl get-beget,
Lansează tot, nu ţâne la secret
Nici zaibăru' cu care s-a-nţărcat,
Nici prazu' tot pe care l-a mâncat,
Aşa că mergem toţi, ce-o fi o fi,
Că rar se fac asemenea... prostii!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să ne fim!

Ce-ar fi să ne fim
unul altuia
flori?
Eu ţi-aş putea fi
un trandafir,
iar tu mi-ai fi, mie,
floarea florilor.
Să ne fim aripi?
Eu ţi-aş fi aripa stângă,
tu mi-ai fi aripa dreaptă
şi, împreună,
am putea desena
pe cer
dansul îngerilor.
Nu?
Atunci, hai să ne fim:
tu, mie, tu,
iar eu, ţie, eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiducii

Zburau dinspre dealuri, cu pletele-n vânt,
spre satul din vale, spre locul lor sfânt,
din care-au plecat, toţi cei şapte flăcăi,
spre codri, prin munţi şi sălbatice văi.

Puternici şi tineri, se-aud chiuind,
priviţi de fecioare la ei jinduind,
se pierd într-un tropot şi-n norul de praf
rămas ca pe-o cruce un vechi epitaf.

Doar câinii îi latră din greu, ca la lupi,
în rest e tăcere ce-i greu să o rupi,
căci oamenii-aşteaptă la locul ştiut
un dar preţios, obicei cunoscut,

O parte din munca ce li s-a furat,
întoarsă, prin luptă-‘napoi, pentru sat,
de tineri ce zboară, cu pletele-n vânt,
spre satul din vale, spre locul lor sfânt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hăul din Paradis

Mă jurai, iubito, ţie doar să-l spui,
să-ţi transform în fluturi toate-acele molii
ce tresaltă-n tine ca-ntre vechi linţolii
când citeşti scrisoarea unuia. A cui?

Păi... nu pot, iubito, n-aş putea să spun,
că era prin visuri, nu era citeţ,
dar scria cam sexi şi cam îndrăneţ
pentr-o zi ca aia, parcă... de Crăciun.

Nu contează! Uite, trec la visul meu,
când eram cu tine. Doamne, ce mai vis!
Noi, goliţi de toate, ca în Paradis,
tu păreai zeiţă, eu păream un zeu.

Te strângeam zeieşte-n braţele-mi zeieşti
şi-ţi striveam privirea în cătarea mea
care-n clipa-ceea doar nectar avea
şi era pierdută-n formele-ţi lumeşti.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hipnoză

Nicio pasăre nu cântă în izlazul ars de Soare,
Nici un tril de ciocârlie nu se cerne din văzduh
Peste florile-nsetate şi o lume-n care doare
Orice rază ce răneşte cu asprime în zăduh.

De-ar avea-n corole rouă, poate-ar plânge, -ar suferi,
Toate florile acelea ce se clatină-n văpăi
Când o adiere blândă se mileşte de câmpii
Şi mai trece, ca o boare, printre razele călăi.

Niciun fluture nu zboară prin căldura de cuptor
Care-ascunde-atâtea plase ce-i aşteaptă, nu se văd
Printre firele de iarbă fără semn de abator
Gata să-i primească-ntrânsul pentru-al vieţii lor prăpăd.

Doar un trandafir sălbatic mai zâmbeşte către cer
Din petale ce se roagă pentru picurii de ploaie
Ce le-ar face să-şi dezlege miezuri pline de mister,
Nevăzute, neştiute, sub splendoare-atâtor straie.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoţia privirii

Ce crezi tu, fătucă hoaţă de privire,
C-ai să scapi cu una, două sau cu trei
Pofte de-alintare, pofte de iubire?
Ce-ai avut, hoţoaico, ochii să îmi iei?

Mi-ai umblat prin gânduri, te-ai lăsat visată,
Te-am simţit în pâine, iz de cozonaci,
Până şi la groapă tu-mi erai lopată
Sau erai batista dată la săraci.

M-aruncase moartea spre înalt de ceruri...
Nici măcar acolo nu ai dispărut,
Te-ai făcut cărarea celor două feluri
De-a trăi ferice sau de-a fi pierdut.

Pierde-mă, pierdea-m-ai să mă pierzi cu tine
Sau mă du acolo unde fericesc
Cei săraci cu duhul, doritori de bine
Într-o altă lume. Mor ca să trăiesc!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-on

Iubita mea,
Azi, mă semnez I-on
deşi, tu, draga mea,
mă ştii de John,
dar, vezi tu, John e-o singură silabă,
pe când I-on e dublu, literar,
c-aşa vor unii, că au mintea slabă,
şi vor să lase-n urmă, când dispar,
ceva cum la români nu se pronunţă,
ci numai regulile lor enunţă.
Păi eu, fiind născut de Sânziene,
o zi cu cruce, roşu-n calendar,
am dreptul, astăzi, să mă cheme John,
aici, în State. Pentru voi, I-on,
că până şi prin satele oltene
de I-onel se-aude tot mai rar,
că nu mai e un nume de bon-ton.
Aşa că, draga mea, te pup!
I-on.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar e ziua Ei

Se-ntunecă, dar timpul nu-i trecut
Şi – doar mă ştii – sosesc în graba mare,
Ca nu cumva să-mi zici că iar am vrut
Să-ţi spun un "La mulţi ani!" din depărtare.

Sosesc, iubito, vezi, alerg prin noapte
Cum pot şi eu – cam suta şi cincizeci –
Motorul mi-e încins şi-n cap am şoapte...
Bag frână, uite: suta douăzeci.

Eu sper s-ajung şi chiar s-ajung cu bine,
De scap de radar, vin la timp, să ştii!
Căci nu mai vreau s-adormi în gând cu mine,
Ba chiar aş vrea în braţe să mă ţii,

S-avem o noapte ca demult, nebună
Şi, recunosc: îmi e şi mie dor
De serile când îţi cântam în strună
Dormind, iar tu... pe la televizor.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!