Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Sibiana Mirela Antoche

Poezii de Sibiana Mirela Antoche, pagina 7

Se scutură nisipul

Se scutură-n clepsidră, neliniștit, nisipul,
Sperând că o minune, să-l poată înmulți,
În sclav al nemuririi se travestește timpul,
Când ultime minute, de noi s-or despărți.

Cuprinși de nostalgie înfăptuim bilanțul,
Înlănțuind succese, eșecuri și regrete,
Desfășurăm cu grijă, de pe mosoare, lanțul,
Deconspirând, pe rând, din multele secrete.

Ceasornicul grăbește spre ultima secundă,
Lăsându-ne cu-aleanul minutelor trecute,
Ciocnim paharul plin, în aburi de colindă,
Și-nsuflețim speranțe din clipe nenăscute.

Dorințele abundă, iar ochii-n cer ne-adună,
E cumpăna-ntre ani și lumea veselește,
Petardele trosnesc, urările răsună,
Clepsidra se răstoarnă, nisipul năvălește!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Se scutură salcâmii

Se scutură salcâmii și trist se-nvârte ceasul,
Simbol al nemuririi pe plaiul brăilean,
Să fi rămas în urmă orașul dunărean
Și nu simțiră nimeni că-ncetiniră pasul?

Doar umăr lângă umăr vom isprăvi impasul
De-a bate apa-n piuă și-a tot spera în van,
Se scutură salcâmii și trist se-nvârte ceasul,
Simbol al nemuririi pe plaiul brăilean.

E miez de primăvară și-n parc răsună glasul
A zeci de-naripate ce cântă cu alean,
E nuntă mare-n stradă, mireasă-n alb e-orașul,
Să nu mai credem timpul că-i unicul dușman!

Se scutură salcâmii și trist se-nvârte ceasul
În centrul vechi al urbei... rămâne suveran.

rondel de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sepale de fildeș

aglomerăm peroanele
cu bagaje de scrisori anonime
pierzând șirul întrebărilor anoste
prin ploaia febrilă de mai
jumătăți de măsură
își caută prin crânguri perechea...

petale înflorite de tei
răvășesc ochii blândelor șoapte
stânjenite de murmurul ascuțit al tăcerii
se aud pași inocenți pe alei
ca o plăpândă adiere a zefirului
ce mângâie pletele serilor caline

rostogolesc sub azuriul umbrelei
siropoase declarații de logodnă
promițătoare legăminte petulante
cascade de sărutări amoroase

rădăcini din butașii iubirii

[...] Citește tot

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Singurătatea-i bate-n tâmple...

V-ați întrebat vreodată câte gânduri adună un bătrân spre-amurgul vieții
Fără-a desparte-amarul în bucăți și-al împărți cu fiul, fiica sau nepoții?
Preferă să îl strângă-n pumnul trudnic, să nu le-arate vreunuia tristețea,
Să-i supere, nu asta își dorește și nici să-nșele în vreun fel blândețea.

Singurătatea-i bate-n tâmple ostenită, iar clanța porții scârțâie de dor,
Și-aruncă-un ochi în lungul tristei uliți și nu zărește niciun trecător,
Doar vântu-i răscolește hornul șubred și șuieră și-ațâță jaru-ncins,
Mai trece-o noapte cât o zi de post, în zori găsește pragul casei nins.

C-un ceai și-un colț de turtă împietrită, nestăvilita foame-o amăgește,
Apoi aprinde-opaițul și privește fotografii și-obrazu-i umezește,
Dar cel mai tare-l doare pustnicia din care se hrănește fără vrere
Și nicio rază nu se-arată-n depărtare, credința-i dă curajul să mai spere.

Va fi să vină timpu-acela-n care s-audă pași și să tresară-a bucurie?
E doar o-nchipuire-a bătrâneții, o grea și nemiloasă fantezie!
Nu știe cât de lung îi va fi chinul și cât va mai ofta în sinea lui,
Iertat va fi când obiditul suflet urcat va fi-n împărăția cerului.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Soldatul...

A luat în spate ranița și steagul
Și un pumn de vise și-altul de speranțe
Și-a plecat în lume să-și urmeze pașii,
Conștient că frontu-i schimb murdar de gloanțe.

Curg în urmă ochii-n geană-i lăcrimează
După cei de-acasă, după-a lui țărână,
Trist, se-mbărbătează, scutură de teamă,
Rămânându-i arma singura stăpână.

Greu, pământul saltă, geme sub șenile,
Duduie văzduhul, iadul prăvălește,
Doamne, câtă moarte, câte cruci ridică
Cerul pe morminte, prafu-n câmp jelește!

Simte-n valuri fumul de cenușă-ncinsă,
Își astupă rana proaspăt sângerândă,
Își ridică fruntea, gându-i zboară-acasă,
Șterge patul armei de alt glonț flămândă.

[...] Citește tot

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Strigătul dorinței

O dorință-n mine fierbe, clocot viu în seu de dor,
Travestită-n fir de viață stă ascunsă până mor,
O aud cum răsucește cheia inimii flămânde,
Șubrezind suave lacrimi pe sub ploapele plăpânde.

Căutând-o prin unghere, ostenită zbate-n piept,
Varsă cupa așteptării, cere liberul ei drept,
Nu-și găsește loc prielnic, se strecoară-accidental,
Iese-n tundra disperării, seacă-n miezul ei banal.

Scutură sămânța-n vatră, vântură de neguri viul,
Mă trezesc sub un asediu, scapără curând pustiul,
Cer dorinței să rămână, s-o aud cum vine... vine...
Pitulându-se în vene îi chem hibernarea-n mine!

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Clipe și îngeri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Sub brațe de salcâmi

Smintite zdrențe alintate vâslesc prin aer semănând
Covor de albe candelabre, întreaga zare parfumând,
Petale mici, îmbietoare trezesc toți îngerii din rai
Sfidând risipa, amețind-o în armonia lunii mai.

Duioase umbre descălțate dansează magic pe pământ
Suind la ceruri desfătarea în zbateri proaspete de vânt
Stârnind miresmele în ramuri, îmbălsămându-le plăcut,
Trăind al clipelor dezmățul de-a respira în absolut.

Ciorchini se rup și cad aievea într-un balsam amețitor,
Inundă-ntregul univers în finul, dulce, scump odor,
Sub brațe-ntinse de salcâmi se zbat fantastice arome,
Sunt cavalerii primăverii, nu-s năluciri și nici fantome.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Țipătul ierbii-n beția trezirii

Renaște-anotimpu-n cuibare de dor,
Cu ochii-nsetați de potopul iubirii,
Se zdrențuie geru-n migrene de nor,
Ispitind armonii în cămașa trăirii.

Nechează hoinară copita-n nisip,
Și fumegă-a floare și-a ploi de cocori,
Se-mpiedică-n roua firavului timp,
Născându-i luminii hulubi voiajori.

Descalecă macii petale-n amurg
Pe oiștea neliniștii brăzdatei câmpii,
Se-adapă la sânul fântânii un murg,
Stingându-și capriciul chemării pustii.

Se-ncing insomniile-n nopți de amor,
Când spumegă sarea-n vulcanic huzur,
În mâneca lunii se naște-un fior,
Ce-mpiedică zorii să toarcă-n azur.

[...] Citește tot

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toamna lungilor vecernii

Nu mai port în mine teama de-a păși spre întomnare,
E firesc să-mi fie galben tivul fustei lungi și crețe,
Îl brodez cu foi de ceapă, deznodându-l de tristețe,
Rup din vechea sa dantelă putrezita-i destrămare.

Zbor cu aripi de egretă peste-ntinsul rece-al deltei,
Curăț trestiei privirea cenușie și mâhnită,
Simt cum umbra-i mă-nfășoară și în ea sunt strejuită
Ca-ntr-o mantie șireată, potolindu-mi chinul setei.

Scutur movul din amurguri prefăcându-l în cerneală,
Să-i fac plinul călimării ce-a secat în plină vară,
Iau din galbenul gutuii învelită-n puf și ceară
Și-mi cos nasturii cămășii și tighelul de pe poală.

Vând castane îmbrumate pe-o tarabă ruginită,
Vinețiul cer tocmește, să primesc la schimb narcise,
Iau mușcatele-nflorite, le-mprumut pe-un țoi de vise,
Să-nroșească primăvara, cea pe care-o vreau ursită.

[...] Citește tot

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trezește-te, femeie....

Nu da uitării ceasul ce ți-a-nviat ființa
Când urme de speranțe zadarnic întremau,
Și-ți măcinau suflarea, și-ți spulberau dorința,
Străină ți-era calea și anii ce urmau.

Sforarii tinereții ți-au reclădit iubirea,
Timidă l-a-nceputuri, hulpavă mai apoi,
C-un ochi priviră-n urmă, cu celălalt trăirea,
V-au invitat la valsul ce-avea să fie-n doi.

Și ritmul îl păstrară-ți, dar se răciră polii,
Ghețarul se-ntrepuse ca insulă-ntre voi,
Un uragan nevrotic vă răscoliră-orgolii,
Iar micul lac cu nuferi l-ați năucit de ploi.

Nu-i da nefericirii vreo palmă ca osândă,
Ea-i parte din întregul ce viața n-o trădează,
Își va lua cu timpul greșeala ca dobândă,
Trezește-te, femeie, curândul întomnează!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANASemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 8 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Sibiana Mirela Antoche, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Subiecte de interes

Fani pe Facebook