Subiecte | Titluri: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

Augustin Jianu

Poezii de Augustin Jianu, pagina 8

Plictisiți de poezie

Am stat aici printre voi,
și n-ați știut,
sau n-ați putut.
Pe cine să cerți?
orbii, nepricepuții, armele și bagajele mercenarilor,
sau visul poetului.

De unde să știe, ei plictisiții, ce este poezia?
când n-au scris vreun poem
când nu știu cum se face
cum se trăiește
cum inundă și cotropește
cum sfințește.

Ei sunt doar niște bieți critici!
Cu simțul estetic te naști,
școlile și anturajele te duc,
departe de poezie,
de esență, de frumos.

[...] Citește tot

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Podul calicilor

E vremea damblagiilor nevrotici,
În scrisul românesc ce zace frânt,
Stridentele falseturi de armonici,
S-au disipat concret și în cuvânt.

Azi paraplegici, orbi, fără chemare,
Devin subit superbe emanări
Și tot lirismul e o rezemare,
De-ncurajări cu propte-n subțiori.

Spontan Podul Calicilor renaște,
Pe un teren minat cu perfidii
Și n-avem mediu critic să demaște,
Diletantismul unor tragedii.

Uman amestecăm compasiunea,
Cu harul și cu arta de-a crea,
Ducând în derizoriu misiunea,
Estetului ce nu poartă livrea.

[...] Citește tot

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poem de adio

Și ai plecat, n-ai mai avut răbdare,
Sau eu am întârziat prea neglijent,
Prea singură în ultima-ncleștare,
Eu am fost clipei marele absent.

Firavul trup de umbre tremurânde,
Mi l-ai ascuns mămico de cu zori,
Nemângâiat de degete plăpânde,
Mă rostuiesc spre ultime ninsori.

Mai sun și-acum la numărul de-acasă,
Că aș mai vrea să-ți spun câte ceva,
Sunt vorbe nerostite ce m-apasă,
Și uit că te-ai mutat altundeva.

Doar tata ți-a șoptit duios adio,
Mă simt mai vinovat cu un cuvânt,
C-aștepți să mă auzi spunând adio,
Prea singură și tristă în mormânt.

[...] Citește tot

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Poemul

Poemul e ca frunza,
Aidoma poetul,
Și mângâie ca unda,
Când doarme exegetul.

Arar varsă preaplinul
Spre inimile-avide,
Addendum la suspinul,
Ce-a modelat cuspide.

O frunză-n derizoriu,
De armonie pură,
Nervură de ivoriu
Discurs și anvergură.

Subtil ne-aduce-aminte
Că-n anotimpuri viața,
Mai scutură cuminte,
De frunze dimineața.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Posada

Visez mașini printre noroaie,
Cu tracțiune integrală,
Ce-au evadat de prin convoaie,
Și din coloana oficială.

Visez numai la drăcovenii,
La calul verde și abulic,
Și-njur o lume de vedenii,
Fără de mere-n pomul biblic.

Când vizele pe pașapoarte,
Se află pe tărâm oniric,
Spre lumi ce poate nu sunt moarte,
Forjez cuvinte-n spațiul liric.

Visez, visez cu disperare,
Să-nfig picioarele-n zăpada,
Cu alb de circuri glaciare
Și var de-ntemeiat posada.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prea mult!

Prea mult ați furat,
V-ați înfruptat din mine,
Ca niște corbi nebuni,
Flămânzi de albumine.

Lăsați poemul meu,
Voi corbi cu clonț de vultur,
Ajunge-un Prometeu,
Eu nu rănesc, nu tulbur!

Prea mult amatorism,
Prea trist și derizoriu,
Nu însemnați nimic,
Cloncani de promontoriu.

V-am tot îngăduit,
V-ați cocoțat pe mine,
Este deja prea mult,
Ridicoli fiecine!

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Primăvară fără cuci

Mai rătăcesc prin ultima zăpadă,
Și simt singurătatea mai acut,
Iar geana-mi este lacrimii obadă,
Deși a-nmuguri a inceput.

Ce primăvară plină de hachițe,
Zăpezi încă răzbat prin trecători,
Iar caișii înfloriți sunt doar o schiță,
De simfonie cu bondari rătăcitori.

Sunt lipsă cuci din primăveri trecute,
Când te absolv de ultima absență,
Petale în livezi se-aștern tăcute,
Iar albul radiază emergență.

Un an impar cu primăvară șuie,
Când zilele nebune pe răboj,
Duc aburi din cafeaua amăruie,
Prin nopțile cu frigul pe daiboj.

[...] Citește tot

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Profeția

Nu ți-am mai scris de mult
între timp am devenit profet.
obișnuiam să-ți scriu
în crucea nopții
uneori și ziua
cu rime la locul lor
și arhaisme numai de mine știute.
îți scriam ferm
de parcă
îți încropeam o sentință.
uneori cu tandrețe
cu foc
un foc domestic pe care
uite... acum l-am uitat.

Îți spuneam ce-o să fie
că se cutremură țâțâna lumii
că vine prăpădul
și-ți arătăm
așa cum ți-am arătat

[...] Citește tot

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Prorocire amară

Noi nu ne-am cultivat imunitatea,
Stiințific inventând dezechilibre,
Și-am aruncat în derizoriu sănătatea,
Țintind cu nuclearele calibre.

Mâine copiii noștri se vor bate,
Până la sânge sau până la moarte,
Deșertul neputinței vor străbate,
Când dragostea de ură se desparte.

Se vor urî copiii noștri mâine,
Cruzimea va lua locul omeniei,
Când setea va mușca cu colți de câine,
La ultimul izvor al agoniei.

Tot mai puțină apă pe planetă,
Cișmele ochii nu pot să zărească,
Răcoritoare nu sunt la tonetă,
Cine să moară, cine să trăiască?

[...] Citește tot

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pseudoretorică

Mereu eu mă întreb ce este viața,
Și mă împiedic brusc de un răspuns,
Ca un patinator ce taie gheața,
Pe un asfalt de aisberguri străpuns.

M-am îmbolnăvit de viață prea târziu,
M-am îmbolnăvit fără speranță,
Ca un canceros cu tenul străveziu,
De morbul dobândit fără chitanță.

Ce patimă să car o permanență,
Un sentiment zbătându-se în vid,
Aromă emanând evanescență,
Din strălucirea ochiului lucid.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 11 > >>

Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.

Pentru a recomanda poeziile de Augustin Jianu, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Evenimente biografice

Subiecte de interes

Fani pe Facebook