Poezii de Nicolae Vălăreanu Sârbu, pagina 90
Zilele rămase păsări
număr pe degete zilele rămase păsări
le cuprind aripile-n brațe
și mă înduioșez când zboară
paralel cu pământul
pe sinusoidele sufletului blând
lumina alunecă fără urme
de dragoste
o să strig cu puterea ecoului
să se audă
dincolo de margini
și de începuturi
tu ascultă-ți gândul
pune-l în cuvinte
și scrie
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ziua de mâine
Tăcerea este o prevestire
pe care o aștepți citind ziarul
la umbra bătrânului nuc de sfântul Ilie.
Diminețile se plimbă-n oraș
ca niște fete nemăritate
ce zâmbesc puținilor trecători.
Îmi doresc o amiază de lapte bătut,
să mă odihnesc în spuma ei
ca un copil care stă la geam și privește trenul
cum îi trece prin somn
cu vise de călătorii.
O lumină pistruiată de nori
își face loc printre copaci
și se schimbă des în atitudine
după cum se întețește vântul.
Mirosul sănătos al verdelui îmbătrânit
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Intimidații de frumos
Descleiam cuvintele de mierea florilor
alcătuiam trăiri înalte
asemenea sunetelor pe clape de pian
ce acompaniază cântecul sopranei,
între noi intimidații de frumos
muritori pe portative albastre
se compune totul fără măsură...
În altă limbă sublimă și plină
toate ființele cântă.
Ca și primăverile îmbătate de soare
sufletele se înfășoară-n culori
și se ridică cu bucurie,
în miros de mărgăritare și crini
pe scările care ajung la cer.
Întrebându-ne din ochi
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Limba română
Limba română s-a născut, n-a fost găsită,
s-a format rotundă și bogată, nu se învață și nu se uită,
e vie și molipsitoare în fața unui altar la închinat.
Limba română e-n doină, în vorbe cu înțelesuri adânci
și-n cuvinte dăltuite de țărani pe obiectele din lemn,
dar mai ales în suflet unde înflorește și-n pustiu
până la sfârșitul lumii.
În limba română vorbesc semnele, tăcerea povestește,
pune lacrimă pe simboluri, izvorăște din carne muritoare
și devine prin cuvânt nemuritoare și dulce.
La umbră ascunde minciuna în amiaza adevărului,
stelele sunt mai strălucitoare pe cerul limbii române
cu luceferi, izvoare răcoroase și limpezi
exprimă sufletul unui popor ales.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știi o altă poezie, o poți adăuga.
Pentru a recomanda poeziile de Nicolae Vălăreanu Sârbu, adresa este: