Poezii despre Academie, pagina 2
Ultimul dintre salcâmi
De la oameni pân-la ierbi
Ne mai mor cu zile cerbi;
De la ierburi la copaci
Joacă Vraca rol de vraci
De la oameni, mai departe
Curge lacrima din carte
Pentru-atâtea tare care
Duce-n spate fiecare:
Au cu suta, au cu mia
În zadar copacii mi i-a
Numărat academia
Dacă plâng și dacă mor
Bate vânt rănile dor
Ultimul dintre salcâmi
Șade-n chingi și-ntre parâmi
De teamă să nu-l dărâmi
Cu vreo pală de cuvânt,
Și se scurge în pământ
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Prea ratați
M-am rătăcit prin București
Și Caragiale a sărit prea ars
Ce căutam eu in sensul cathars
In șerpăria de nu o cunoști
In care noi toți ceilalti
Suntem mult prea idioți, proști
Când voi sugaci Nechitiști
Uitați că ați fost subliminați
Ce plăcea sistemului, voi pupați
Pentru două trei-mi metafore,
Ați creat la academie amfore!
Hai, iar vă trufiți si ambalați
Și atât vă spun să vă uitați
Când politica in cur o pupați
Și vă dați prea indignați
Măi Melinte Stoian Goia ratați
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bucium de nufăr
Crezi că te-am uitat academie
Când Steaua ce lumina o Românie
Ti se părea ție doar nebunie
Si l-ai condamnat la Veșnicie
Eu m-am reintors aici pe nufăr
Să aduc lumina lui in bucium
Peste al vostru crud stârv de uium
Să infing iar razele de Luceafăr
Căci din Banat, El aici m-a chemat
Să continuu ce voi ati ingropat
Cântând nedreptatea neîncetat
Până când la ospiciu o să fiu băgat
Să scriu pe zidurile României
Să-mi trăiesti in fața nemerniciei
Si condamnată să fii vesniciei
Visul de fier aurind Mare Românie!
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între nebunie și platitudine
Îmi plac nebunii, este unul pe strada mea,
Îmi reproșează că soției mele eu îi spun nevastă,
Ce multă-nțelepciune are, e nebun, dar sufletul
Este mai pur decât o rouă, în rest, ce să mai spun,
Mă mai ciocnesc de unul, altul, mormăim pardon,
Unul e academician în largi papuci, altul profesor
La catedra plictiselii, altul se crede mare actor,
Dar cine nu se crede? Trăim cu toții din iluzii și aluzii
La ce nu vom putea să fim nicicând,
Mai rău este când mai încerci să urci un munte
Care încet, încet se tot scufundă în adânc.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Statuia academicianului Gheorghe Ionescu-Șișești
pamflet dedicat profesorilor Dumitru Iilie Săndoiu și Aurelian Penescu, urmașii de azi ai lui Șișești la catedră
La intrarea-n facultate străjuiește ea, divină;
De un sfert de veac încoace plânge-ntruna și suspină.
Când prin preajmă-i trec Săndoiu și Penescu,-ntoarce fața,
Fi'ndcă de atâta scârbă simte c-o cuprinde greața.
O-ntrebai: "Ce plângi, divino?" Ea atunci zâmbi amar:
"Plâng, căci știu ce-a fost odată, iar ce-i azi e un coșmar;
Facultatea,-n loc de genii, are oameni de duzină,
Căci profesori fără merit sunt chemați să dea lumină.
Unde eu tăiam odată mari copaci, vai, națiune,
Ăștia de-azi nu sunt în stare nici surcele să adune!"
pamflet de George Budoi din Învățământul, profesorii, studenții și elevii în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete (7 iulie 2012)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fabula cu pene
Cândva, un struț, o cioară și-o găină
Trăiau de-o vreme în vecinătate
Având un parc, un câmp și o grădină
Ce le-ofereau nutreț pe săturate...
Puteau s-o ducă pân-la bătrânețe
În starea lor de tihnă-ndestulată,
Dar sufereau de-o stranie tristețe
Visând o viață altfel, mai stilată!
În lumea asta veșnic în schimbare
Cu legi și reguli noi, mai lesnicioase
C-un strop de minte poate orișicare
S-adune-averi, prestigiu și prinoase
Și chiar așa, cu mintea lor puțină,
Problema-n fel și chip o frământară
Pân-a venit năstrușnica găină
Cu o idee extraordinară!
[...] Citește tot
fabulă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire pe fuioare de cântec
multe minunății s-au scris despre iubire
umplând academii rafturi de biblioteci
deschide ca vântul porți cerești și poteci
plutește peste munți și văi cu aripi de zefire
grație diafană-i iubirea-n inima deschisă
lumini și mângâieri daruri de luceafăr
primește, să nu simtă negura vieții proscrisă
anotimpul dragostei este pururi teafăr
doar inima scrie povești de iubire
se ține de mână cu slovele coapte
inovează emoții le transpune în fapte
lumini îngerești adună în privire
sub clar de lună glăsuiește în șoapte
pe fuioare de câtec trece în nemurire
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu nu ți-am cerut să mă iubești
Eu nu ți-am cerut să mă iubești
Cum aș fi putut cere iubire,
Când ea este peste tot ca și aerul,
Dar noi nu știm să respirăm,
Mai mult gâfâim, ne opintim,
Gândurile își întind din ape mâinile,
Ai impresia că strigă după ajutor,
Dar știm noi ce gândește sângele?
Omu-și face loc oriunde,
Taie un pom, dărâmă un munte,
Iartă-ne Gea, iartă-ne Tea,
Fiul rătăcit va reveni în pământ,
Uneori mă simt prins ca de o stâncă,
Precum Prometeu, alteori mă apasă
Pământul, ca pe Atlas, halucinații,
Lasă impresiile, ia o țigară și taci.
Citesc un poem cu ochii închiși
În aula Academiei de Surzi.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mortul fățarnic
Ce faci tu, literatură?
Tulburi câțiva tineri caraghioși din provincie
așezi negustorul de hârtie
la masa celui cu burta plină de litere,
pui păduchi de aur în chica boemului
și tricolor pe pieptul academicianului
dar nu poți îndulci apa înecatului
nici topi zăpada leprosului
nici îngrășa vinerea săracului.
Când vin contabilii Domnului
cu terfeloagele lor de măsurat căința
tu cu porumbeii
tu cu guguștiucii
tu cu păsărelele
urci în turnul primăriei
și-arunci
un pumn de mei în calea îngerilor apocaliptici
și nu vezi în curtea interioară
criminalul cum își gâdilă victima
și mortul ticăloșit cum îi face jocul și râde
[...] Citește tot
poezie de Mircea Dinescu
Adăugat de La Dame en Noir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cinste vouă, eroi ai neamului meu!
Pe undeva in munții nostri
Se ridică un templu cu crez suplu
Al tradiției dacice adorată de Eminescu.
Si eu in fața acestor ctitori
Sunt un simplu bolovan
Ce stă împietrit de uimire
In fața onoarei și cinstii
Cu care acesti minunați oameni
Pe care voi ii huliți
In Academie
Ce sfințesc crezul patriotic
Cu psalmul neamului nostru
Inălțat intr-un monument
Ce va arăta generațiilor viitoare
Că printre noi ascunși
Sunt oameni de valoare
Ce ridică pentru generațiile viitoare
Catedrale de nemurire
Pentru Sfânta Românie!
[...] Citește tot
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre Academie, adresa este: