Poezii despre absurd, pagina 2
Ipostaze
Întâmpinarea ta e cântec de primăvară,
Despărțirea cântecul mut.
Mângâierea din dulce devine amară
Când inima-i ascunsă-n absurd.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu ai întrebat niciodată de ce
oricât m-aș masturba nu-mi pot găsi inima
și nu pentru atingere o frec
ci pentru ritm
repetând absurdul situației
iar
și iar.
poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prea mult rai și slove
hai, coboară Nichito dintre psalmii cerești
prea mult rai e acolo la tine sub aripe și slove
- de ce ții post?
absurdul, abstractul,
nelumescurile lumești...
cu câtă nesfârșire se îmbată-acum cerul
cu... ce mirare că-i ești!
poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și mâini
Scormonind albul tot mai alb
într-o tăcere absurdă
pietre vorbind
doar în amurg
un amurg pe unde grădini
adorm singurătăți
și trandafiri
poezie de Eli Gîlcescu (6 iunie 2016)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Noapte, stradă, farmacie, felinar,
Absurd în ceață turnul ochi gălbui.
De-o să mai prinzi din secol un pătrar,
Totul va fi la fel. Ieșire nu-i.
Tu vei muri. Un drum inițial
Va fi bătut de alții, iar și iar:
Noapte și riduri înghețate pe canal,
Vânt, farmacie, stradă, felinar.
poezie celebră de Aleksandr Blok (1912)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă uit la cer
Mă uit la cer
și îmi vine să-l strâng de gât
să-i iasă Calea pe nas
și stelele din orbite
și tăcerea absurdă din glas
și mai ales infinitatea de stări netrăite.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și adevărată, - și jucată
Ochiul se face frumos sau urât
de după ideea de dedesupt.
Timpul se face de semizeu
dacă "tu" îl iubește pe "eu".
Se întomnează, cad frunze,
trec animale lehuze,
trece natura absurdă, natura
arzându-mi cuvântul și gura.
Eu sunt o piatră-n strigare, o piatră, -
un înger eu sunt, care latră
o dată
și încă o dată
și încă o dată...
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ești aspră cu tine, ajungi și la astre?
Ești aspră cu tine, ajungi și la astre?
Tu nu aveai aripi, ca oricare om.
Cum s-au frânt ele, când omul doar umblă?
Învață ce-i umbletul de la țestoase,
doar ele cunosc poemul de secole.
Ah, neputința de-a-ntoarce trecutul,
precum Prometeu ce regretă azi focul,
cu veșnicia am un contract,
citește-l, vei înțelege mai mult.
Nu eu l-am scris, eu cred în Absurd.
Absurdul e însuși Cel Unic, Puternic,
nu căuta în abis mângâiere,
nu căuta oglinzile mute,
poeții știu să vorbească oriunde,
chiar și în moarte, deși ea nici nu este.
Zâmbești, ce e zâmbetul?
O rază firavă. Pierdută pe veci,
Pe veci adorată. Astfel să te vezi,
Poezia nu minte.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Absurditate
Tinere, natura nu-i înfricoșătoare, oamenii sunt înfricoșători!
Tu trebuie doar să înțelegi natura și ea va deveni prietenoasă.
Creatura cunoscută cu numele de om este, desigur, foarte inteligentă,
capabilă de a construi orice, de la bârfe la teste pentru sarcină,
și totuși distruge două sau trei specii în fiecare zi.
În asta constă absurditatea omului.
poezie de Gao Xingjian, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Enunț tautologic
Un vulcan de-aspirații sublime mi-e sufletul
Împroșcând în miezul unei lumi în clocot
Idei duhovnicești ce înfierbântă cumpătul,
Ascuns în "tradiții" ca fruzetul de troscot.
Raze-ale duhului străpung misterele științei
Și-aprind focul, ce-aruncă-n adâncuri sorții
Întâmplărilor simple din străfundurile ființei,
Unde se împreună mistic zorii și apusul morții.
Un războinic acerb zgâlțâie valea absurdului
Cu iluzii meschine dospite-n lacrimi deșarte
Și ura răspunde caustic și ferm individului
Ce-n lume poftește un rost, un sens și o parte.
Iubirea-i bolnavă, săracă, chiar nulă în lume,
Poveste în flăcări topite într-un mistic profund,
Criptată-n iluzie și-ascunsă-n mulțimi de cutume
Ce lumea-n absurd și în moarte-o cufund.
poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Marin Oprescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie de poezii despre absurd? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre absurd, adresa este: