Poezii despre adevăr și știință, pagina 2
Către viitorime
Voi, care vă veți naște de-aci-într-un veac sau doi,
Voind s-aveți știință de cine-am fost și noi,
Luând spre deslușire istoria, îndată
Simțirea noastră-ntreagă, de fală îmbătată,
Striga-va:,, Ca străbunii să fim de glorioși,
Pe când am fost cu toții mișei sau ticăloși."
Mai mult decât minciuna nimica nu răpune...
E aspru adevărul, dar trebuie a-l spune
Da, țara noastră toată, din cap pân' la sfârșit
În zilele de astăzi e stârvul otrăvit,
Din care sântu soare cu flacăra-i suavă
Nu poate să mai scoată nimic decât otravă.
Și mișuie asupra-i un șir de viermi grețoși
Ce-l sug până la oase sătui dar lipicioși,
Blestem care desigur își are începutul,
Își are și prezentul, își are și trecutul,
Pe când sfârșitul, zilnic chemat și nesosit,
Se pierde printre veacuri, rămâne neghicit.
[...] Citește tot
poezie celebră de Alexandru Macedonski din Excelsior (1895)
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ură
Înverșunare-n circumstanțe motivată,
Ce se prelinge-n spre străfunduri de abis,
Purtată-n hău ascuns, o Iuda, de nezis
În machiavelică justificare; lumea-i vinovată.
Nemotivat, se tot proclamă "sentiment",
Lipsită-n fond de orice simț, de suflet;
Din om, e-un individ, dușman, într-un răsuflet!...
Iubirii-ntre prieteni, păcii, e-un impediment.
Credința milenară o repudiază
În timp ce-ai noștrii zilei o practică ades
-Gratuit, sau când banu-i interes-
Ne face viața chin, umanu-l explodează.
Nu-și are merit feminin de-apelativ,
E doar un subterfugiu de nereușită...
E-o gelozie hâdă la dorința-ți izbândită;
Draconic exemplar, de anti-creativ.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Speranță
Și de ce n-ar fi adevărat că există suflet?
Ce efort ar fi pentru Dumnezeu, care face și desface
țesătura fosforescentă a nebuloaselor,
care din câteva treceri de penel așterne atât de subtil
lumina pe aștrii alunecând pe orbitele lor cerești perfecte,
să-i confere spiritului imortalitate?
De ce este, de exemplu, mai de neînțeles
faptul de a renaște decât cel de a te naște? E mai absurd
să-ți continui existența decât să nu mai exiști,
să exiști fără martori, când în jurul nostru,
aici și acum, pulsează și există
o infinitate de forme care surprind continuu
știința și ochii ei de linx?
Speranță, pâinea noastră ce de toate zilele,
speranță, infirmiera celor în răstriște,
murmură-mi acele cuvinte intime și necesare
care se pierd în tăcerea nopții,
în cele mai ascunse unghere-ale minții,
[...] Citește tot
poezie de Amado Nervo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Desfrâul meu
punând sub semnul întrebării
definițiile de dicționar
convingerile... prejudecățile altora
numai pe mine neintrigându-mă
care va să zică
10 nuanțe de mov
cireșe de august
inele bombate cu pietre
și nonșalanta aceasta a trecerii
de la știință la artă
(viceversa: propoziție adevărată)
secvențele macro decupate
din universul minor
înnobilate la scară cosmică
probabil cu pila vreunui înger
de nu cumva personal voi fi vinovată?!
cum spuneam...
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ex... temporal a... temporal
Am tras de remontor să mișc limbile cadranului
și m-am pomenit c-am pierdut noțiunea timpului,
după care am mâncat bine și intrând într-o letargie
încet, încet picotind, am adormit de-a lungul divanului
pătrunzând în lumea misterelor răstălmăcite din genialitatea simplului
ce nicio știință nu are explicație; cum inert și-atâta energie?!?...
Sunt spectator de-o himeriadă de năluciri de fapte, chipuri
dintr-un mojar al meu, materie transpusă-n plăsmuiri
chiar țipând din când în când, sau mă sufoc într-un exces de frică
și trec dintr-una-ntr-alta stări, o emotivitate-n multe clipuri
atâta de comune sau ciudate-ntr-un necunoscut de vechi priviri
printre care mă pun pe zbor planând în gol lângă o turturică.
Cum de nu mai sunt într-un prezent, pot circula în libertate
să redescopăr adevăr din mulții însumi de ai mei
ce-s bucățele-ntre catenele din lanțul liniei căreia-i sunt punct
ce se-nglobează-n filmul derulat din megaantica-mi proprietate
pe rola ce se-ncarcă-ntr-un mixaj atipic de colaj fără de vreun temei
și-n care nici n-apar... N-am cum că-s prea recent, ultimul punct sunt!
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Filozofie părintească...
Mi-e atât de dor, de tata!
Și de adepții lui cei geniali...
Când sfaturi îmi dădeau pe îndelete,
Să-mi creioneze viitorul ideal.
El, tata, scriitor voia să ajungă,
Ca să deștepte lumea în jurul lui
Și știința lui cu toți neștiutorii s-o împartă;
Dar soarta capricioasă altfel a ales,
Când gândurile lui strigau, Progres!
Poate era prea mic în univers...
Mare, sigur este, pentru a lui fată.
- Prea bun, prea prost și prea cinstit
Sunt și am fost, îmi spunea tata,
Cu cine nici nu trebuia luat în seamă,
S-a profitat de bunătatea mea,
Și am răbdat ca Iov, în viața asta,
Cui am greșit? Naiv se întreba,
Căci am plătit dublu și-ndesat orice nimic,
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (20 noiembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre ea
poți să-mi vorbești aproape
despre orice
spune-mi dacă vrei despre moda
încă a anilor noștri
înăbușită în
blănuri de urși
cu mult mai triști
decât în reclamele Coca Cola
povestește-mi despre vacanța visurilor tale
pe insula în care e raiul pogorât
rămasă moștenire unor copii
relativ norocoși
poți să îmi spui și despre frică
și de ce pare că devine din ce în ce sinonim cu
viață
învață-mă și o să ascult
într-adevăr
legile scrise ale lumii noastre
arată-mi farmecul științei și al numerelor și dezvăluie-mi
geometria stelelor
[...] Citește tot
poezie de Radu Ioan Tudosan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vai, țara mea frumoasă
Vai, țara mea frumoasă, bogată Românie,
Ce ai trecut prin veacuri, cu stimă și mândrie!
Și s-au luptat vitejii alor tale neamuri
Să-ți apere pământul și ființa, și să-ți aducă glorii!
Acum ești umilită, ești scoasă la mezat
Dușmanii dinăuntru te-au sacrificat,
Au jefuit și au vândut a ta bogăție,
N-a mai rămas nimic, din a ta faimă, Românie!
Dușmanii cei de-aici, ce cu impostură își zic români,
Ți-au secătuit averea, muncită de bătrâni,
Uzine, fabrici, pământul și petrolul au fost înstrăinate,
Și peste tot în țară se-mparte nedreptate.
Pădurile se taie, se fură în disperare,
Când cu buna știință legea nu se aplică,
Rămâne în urmă un dezolant pustiu, și se explică:
De ce ecosistemul se distruge, și fauna dispare?
[...] Citește tot
poezie de Gheorghe Alionte (8 octombrie 2020)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Cruciații... sau... Carnasier
De ce se scrie istoria cu sânge?
De ce Pământul nu ne mai ajunge?
Cutuma de conflict ne e războiul!
Felina-om își marchează teritoriul!
Nici câinii, nu se-omoară între ei...
Copii, își cresc familiile de lei!
Șacalul nu-și atacă partenerul;
Oțelu-și știe sursa... că e fierul!
Chiar șarpe, de se schimbă-ades în piele,
De seamăn e așteptat, la reînviere;
Și un pe alt, nicicum nu se sugrumă;
Căci, are fiecare... o fărâmă.
Suntem pirane, orci... ce imităm.
Feroci de sânge, frate ne înfruntăm!
La fel, cum crocodilul, sau rechin;
Ne sfâșiem cu zel, producem chin.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-ar fi
De-ar fi să trăim pe pământ în uniune,
Multe lucruri în bine s-ar schimba în lume
Și-om duce o viață liniștită și tihnită
Fără să știm de suferință, durere și de frică.
De-ar fi să înțelegem odată cu toții, că a fi,
Este mai presus cu mult decât de a avea,
Am descoperi că pe Dumnezeu l-am sluji
Și-a nostră ființă de lumină s-ar înălța
Și-n porumbelul păcii s-ar transforma.
De-ar fi să ne iubim și să nu ne-nvrăjbim,
Fiecare dintre noi ar da acel ceva divin,
Pe care îl avem decând pe lume venim
Și țara și planeta ar prospera și înfrumuseța.
De-ar fi să dăm din ce avem și celui sărac,
Lui Dumnezeu sigur îi va fi pe plac,
De-ar fi să dăm și din ceea ce suntem noi,
Vom fi pe veșnicie ca cei mai bravi eroi.
[...] Citește tot
poezie de Georgeta Ganea (19 ianuarie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre adevăr și știință, adresa este: