Poezii despre capitulare, pagina 2
"Mea maxima culpa", Doamne!
Hălăduind bezmetici
vreme îndelungată
prin cenușiul înțelegerii superficiale
a liberului arbitru,
am ajuns la o răspântie,
nu departe de o capitulare,
greu revocabilă
în fața unui dușman invizibil.
Subjugați de o dominație străină
care își construiește nestingherită
sălaș în interiorul nostru,
jucăm un adevărat teatru de război
într-un câmp minat și într-o luptă inegală,
noi, arcași iscusiți împlântăm
cu precizie nestingherită săgețile
în propriul nostru trup și suflet.
Astfel, dincolo de orice tropar lăsat uitării
fără nicio remușcare
[...] Citește tot
poezie de Vasilica Grigoraș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rânduri pentru întregirea mea
Azi-noapte-am încercat să mă-ntregesc
Cu focurile globului ceresc!...
Dar teama de-a rămâne tot ce sunt
A sugrumat în mine orice-avânt -
Și-azi-noapte n-am putut schimba nimic
Din existența mea de mozaic!...
Azi-noapte-am fost învins -
E-adevărat!...
Învinsul, insă, n-a capitulat!...
Dar cum mi-am pus în gând să mă-ntregesc,
Întâmple-se orice s-ar întâmpla,
La noapte -
Cea din urmă noapte-a mea -
Voi fi eroul unui "fapt divers" banal,
De care numele-am să-mi leg,
Ca și defunctul meu coleg,
Sărmanul Gérard de Nerval!...
Și-atunci,
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Minte-mă!
Minte-mă că încă nu-i șah mat,
Minte-mă că încă am o tură,
Că partida nu s-a încheiat
Încă sunt regină în armură!
Minte-mă că mai am un nebun
Chiar de știi că-i jocul terminat,
Minte-mă că ești un rege bun,
Minte-mă că n-am capitulat!
Minte-mă în timp ce-mi străpungi scutul,
Minte-mă atunci când mă ataci,
Minte-mă în timp ce-mi furi sărutul,
Minte-mă frumos dar acum taci!
Minte-mă că eu am câștigat,
Chiar de știi că nu mai am armură,
Minte-mă că încă nu mi-am dat,
Inima din piept la schimb pe-o gură...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea e ca Soarele
Că-n piept suspină-un vârf de baionetă,
Ce-și murmură durerile în șoaptă,
Că umărul tivește-aripa spartă
C-o rază însetată, de cometă,
Că ochiul leagănă în gene zarea,
Fără-a-l strivi oblonul de-așteptare,
Că altă palmă n-a fost să-ți repare
Tăcerile ce-și țipă-n trup chemarea,
Ce vină porți, femeie, născută ești soldat,
Ca și Iubirea să-ți fie o luptă mare,
Pe crucea resemnării de ce-ai capitulat,
Când zidul viselor o alta l-a surpat...?
Nu te-ntrista, Anuțo! A Cerului lucrare,
Iubirea e ca Soarele, apune... și răsare...
poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plouă
cu măști de protecție utilizate
care au fost aruncate
în coșuri cu trape închise ermetic
plouă cu viruși umflați
ca niște chiftele
au primit steroizi anabolizanți
masa lor crește ca dorințele noastre
pofte primordiale
plouă și apa nu spală
nu îneacă nu omoară
se aliază cu virușii
ocupă gara și orașul
clădire cu clădire capitulează
forfotește ca o locomotivă
cu abur dintr-un trecut
plin cu alți viruși
la fel de răi și de haini
ochii noștri privesc la microscop
încă mai avem puterea să ne mirăm
de ploaia care scârție în galoși
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Re... capitulări
Mă întreb de evoluează timpul, anotimpuri,
Căci se repetă într-una, ar trebui să învețe,
Să fie tot mai cunoscute orele, ce vor veni cu aceleași fețe
Tot pregătit, deja... eterne Rome, Olimpuri.
Perfecțiunea e moartea, ea, ca să se nască noul,
Dar pentru ce să moară ce-a adunat atât
Și, de-i frumos ce-a fost, de ce e iar urât...
De ce-am tot plagia original... tabloul?
Ori carte-i de mult scrisă și nu-i știu început,
Doar un capitol poate, o recapitulare
Dintr-un orar uman... o lecție oarecare,
Ce tot o repetăm și nu știu de-am trecut.
Am întrebat și-ntreb... dar juru-mi este mut!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Undeva
lumea a ajuns să-și semneze
capitularea după câțiva ani
de sărăcie lucie îndurată
cu multă greutate din cauza
lașității și ignoranței
au intrat în incapacitate de plată
apoi a venit evacuarea din case
cei mai sănătoși au semnat
că renunță la organele lor
vitale pentru potentații lumii
putrezi și plini de bani
când cineva solicita inima
sau vreun rinichi
donatorul era adus și deposedat
de organele utile pentru a prelungi
o viață roz, plină de bucurii
la început a fost o iluzie
[...] Citește tot
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noiembrie pentru începători
Zăpada pare-a fi cel mai ușor drum
pentru evadare cerul acela molatic
ca un oftat de ușurare
atunci când într-un târziu
ți se-acceptă capitularea.
Nu se mai aruncă zarurile.
Strângem crengi pentru a le arde
în focuri strălucitoare,
însă ploaia nu va înceta.
Așa că așteptăm, creându-ne
anume dispoziții, făcând muzică
din căderea-n penumbră. Ne adăpostim
în mirosul trecutului
și ne ridicăm într-o lumină
care devine tot mai palidă.
Suferim în secret,
memorizând
unul sau două versuri melancolice
[...] Citește tot
poezie de Rita Dove, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așteptare...
Cum norii vin în suflet trist,
Așa și soarele răsare...
Aș înflori precum o floare
Capitulez... nu mai insist.
Cum visul plin de tine bate,
În a mea inimă în cioburi...
Așa mă prind în brațe doruri,
Și simt iubirea cum răzbate!
Te simt distant, rece și gol
De simțăminte și iubire...
Te afli într-o rătăcire,
Și dragostea îți dă ocol...
Nu știu iubire cum să prind,
A noastre mâini și să privim
La ce noi doi ne amintim...
Dezamăgirea tot strivind...
[...] Citește tot
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă apropiasem de tine... 3
așa într-o doară
ca o vietate fără de ochi
fără prea multă imaginație
fără pic de personalitate
spațiul perfect vid gata să fie locuit
ceva / un fel de instinct (... vreun demon?!) îmi spusese
acolo / pe partea aproximativ stângă / aproximativ înaltă
era cald / era bine / era.
[cel mai probabil acolo se petreceau vacanțele cele mai reușite / tot de acolo se lua secunda aceea când timpul era pe sfârșite...]
hipnotizată și singură
discontinuă literă F
căutasem adăpost
[și la mine / cumva pe stânga / aproximativ sus..........]
n-am mai ezitat
m-am tot desprins din mine...
o îndepărtare stranie ce nu mai sfârșea...
orașul capitula... / nu înțelegeam
liniștea aceea devastatoare
mă lovea
[...] Citește tot
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre capitulare, adresa este: