Poezii despre etică, pagina 2
Era un culegător
de știri în cel mai propriu
înțeles al cuvântului
pentru că-și strângea recolta
și din piatră seacă: ciulea atent
urechile
la informațiile răsărite ici-colo
nu-i pasă în cine lovește sau ce
interese
periclitează știrile adevărate
pentru a strânge informațiile
nu mai ținea cont de etică
și metafizicianul sau moralistul
n-ar fi acceptat niciodată
aceste metode respingătoare
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vecina
Foaie verde și-o sulfină
Am o tânără vecină
Subțirică, înăltuță,
Mlădioasă și drăguță.
Dar ca s-o invit în casă
Codul etic nu mă lasă
Și la bloc, precum se știe,
E și-o deontologie...
Și privesc cu încântare
Ca albinele la floare,
Dar deși poftesc la miere
Îmi refuz acea plăcere.
Văd că este singurică
Și nu pare că-i e frică,
Însă eu cu mult temei
Mă gândesc la anii mei.
[...] Citește tot
poezie de Octavian Cocoș (25 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amor inechitabil
Dragostea ar trebui să se explice etic
și în mod devastator a creat doar femeia, adulată,
scrisă pe coli de o cenușă creponată
în circumvoluții, inestetic,
sămânțând în sarcina bărbatului, incapabilul de sine,
eterna răsplată,
ce ține de ilogicul bine,
pentru un amor, mereu năzuit într-o feromonică explozie, continuu detonată
să cucerească -nici vorbă de vreun pisc, o înălțare- doar o abisală, dar atât, atâta de tentantă...
Oare, pentru vecie, nu-i îndeajuns realitatea... ea, frapantă?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe ringul de dans
Dansul este desfătare, artă, pasiune,
O meserie demnă, răsfăț, reuniune,
Antrenează descărcări de energie pură,
Prin exaltări vioaie, privirile le fură.
Ritmul și armonia te îndeamnă să exiști,
Chiar și nepriceput, timid devii tentat să riști,
Pășești entuziasmat spre cine te așteaptă,
Plăcerea depășește și etică și treaptă.
Zvâcniri armonioase de demoni sau de îngeri,
Sustrag toți partenerii din tainice înfrângeri,
Senzorii vrăjiți acced idei efervescente,
Arzând emoții tandre în dulcile momente.
Energii ce leneveau ca într-o inhibare,
Așteptau mâna întinsă spre descătușare,
Vorbele devin vacarm în muzica ritmată,
În priviri e-înfășurat băiatul lângă fată.
[...] Citește tot
poezie de Viorica Pop (8 august 2011)
Adăugat de Viorica Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântecul molcum
Ascultă cântecul molcum
Ce plânge doar ca să îi placă:
Discret și fără de bulboacă
Pârâu pe mușchi, pe lângă drum.
Ăst glas l-ai știut (ți-a fost și drag?)
Dar azi de-un văl e-acoperit,
Ca văduva păianjenit
Și mândru tot ca ea-n vileag;
În cuta lui tăinuitoare
De-al toamnei vânt des fremătată
Miratei inimi îi arată
Tot adevărul, ca pe-un soare.
Și spune, glasul cunoscut,
Că viața-ntreagă-i bunătate.
Că ura, pizma, toate, toate
Dispar când moartea a-nceput.
[...] Citește tot
poezie clasică de Paul Verlaine
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eminescu
A fost copil predestinat durerii,
Pe-a cărui frunte se putea citi
Scrisul acelor viitoare chinuri,
Pe care nimeni nu și le-ar dori.
Ultimul, mare poet romantic,
Păstrând conturul dramei în opera sa,
Necontenit el năzuind spre etic,
Este-n conflict cu cei din vremea sa.
Iubind nemărginit ale vieții valori,
În ele căutând al absolutului granit,
Cuprins a fost de amărăciune și dureri,
De a ființei mărginire, a fost mistuit.
Cu înțelegerea-i cuprinzătoare,
Spre acele omenești elanuri
Și a universului scrutare,
Stă aplecat și nu vrea lauri.
[...] Citește tot
poezie de Viorel Vasilescu din Poezii (15 ianuarie 2014)
Adăugat de Viorel Vasilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fierbe sângele
Când la tine, când la mine,
Facem planu-a ne iubi
Prin mătăsuri opaline,
Nimeni să nu poată ști.
În privire... arde dorul
Ochilor, ca un cuvânt
Ce atinge-ncet piciorul
La o palmă de pământ.
Fierbe sângele, eretic,
Netezind sacre minuni,
Așezate mult prea etic
Între fluturi și lăstuni.
Fără a stârni... regrete
Și-a huli pe nu știu cine,
Nu vom pune etichete
Nici la mine, nici la tine
Din prea plinul de ispite
Vom alege doar puținul
[...] Citește tot
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultimul joc
demult, odată, poate într-o altă dată
eu căutam credința pură
azi țipă agonic ochii în orbite
văd urme între lacrimi și mă plâng
pe frunte am coroană
din cioburi, sticle, spini și cale
aici trăiesc cu morții vii
și drumul n-are cale
eu am găsit în moarte esența vieții
și scriu la toți cu lacrimile morții
ei au fugit cu toții, toți netoții
în noaptea asta fără margini
m-am lepădat de lume, de păcate
nebun, mai rătăceam prin ceruri
tot căutând lumina vieții
am ars gândirea la o lampă
am demolat principii norme
de etică, morală, toate goale
și am jucat la masa sorții
destinul vieții și al morții
[...] Citește tot
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăcerea-i neprihănită poezie
Am prins glas, onorabili trubaduri,
dați de veste regilor, prințeselor, episcopilor, slujitorilor
și cui mai poftește semeția voastră
Vă voi recita tăcerea,
asemeni celui divin întins tenace pe veacuri,
căci tăcerea-i cea mai neprihănită poezie
iar voi sunteți îndrituiți
s-o ștudiruiți cu îndelete
precum piratul harta spre comoara oceanului,
înainte de a vă împărtăși înțelepciunea
celor care pictează pe cer un Cumulonimbus
în culori moarte ori acelora care se joacă cu verbul "a fi",
conștienți că numai și numai moartea
e menită să conjuge existența
sau celor convinși că valorile incerte
și mirodeniile lumești asigură trecerea peste Aheron.
Antrenați-vă deopotrivă ochiul pentru a cântări echilibrul fără a-l înlăcrima de ceea ce nu-l privește
îmbrățișați iscoada, fredonați premise
și dansați cu etica
concepeți ideologii îndeplinirii rostului
[...] Citește tot
poezie de Roberto Kuzmanovic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Respirări V
Etica, morala, adică starea de conștiință a păcatului, a erorii, provin din depărtarea cosmică, la om, dintre gură și hrană. Această departare cosmică la om dintre gură și hrană izoleaza omul de cosmos, îl însingurează și-l individualizează, îi creeaza bunul simț și acceptarea de către el a lui însuși, ca atare.(...)
Piatra nu este nici morala, nici imorală. Piatra nu poate să aibă păcate. Ea nu poate fi nici cinstită, nici necinstită. Gura pietrei este hrana pietrei. În cazul pietrei nu există nici o demarcație între gura și hrană. Ea manâncă fiindu-și sieși de mâncare.
În cazul copacului, gura copacului (rădăcina) este lipită de hrana lui (pământul). Nici in cazul copacului nu putem vorbi despre un copac moral sau nu, despre un copac vinovat sau nevinovat.
În cazul ierbivorelor, gura este despărțită de hrana numai prin anotimp, iar în cazul carnivorelor, leul spre exemplu, distanța dintre gura și hrană este scurtată prin alergare, fuga, vanatoare. Impresia este de măreție, de forța, de cruzime, dar nu de imoralitate, de păcat.
Distanța între gură și hrana la om este cosmică. Omul are multiple guri concrete și abstracte. Ochii lui, urechile lui, nările lui, creierul lui chiar sunt guri înfometate de felurite feluri de hrană, concretă sau abstractă. Distanța enorma la om între gură și hrană constituie feblețea sa, delicatețea sa, individualizarea sa, sentimentul erorii sale.
Iată cu câtă violență este resimțită această distanță într-un mi
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre etică, adresa este: