Poezii despre moarte și mâini, pagina 2
Posibila datorie
Ca răsplată
viața,
de dincolo de moarte
sufletul.
Voi găsi odihnă
în grădina zeilor.
Gândurile noastre,
mâinile noastre,
sunt hrana celor puternici.
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Menuet
Vine un copil, face o reverență
și moare.
Vin doi copii, fac o reverență
și mor.
Vin trei copii, fac o reverență
și mor.
Vin patru copii,
fac o reverență.
Vin cinci copii,
fac o reverență.
Șase vine singur.
După el vine o hienă,
după ea vine o liră.
Deodată apare Îngerul.
El mă țintește cu ochii lui ficși în ochi
în timp ce zăngăne în mâna dreaptă
o monedă.
- Cap sau pajură? mă întreabă.
- Pajură!
poezie celebră de Nichita Stănescu din Măreția frigului (romanul unui sentiment) (1972)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec naiv
Un pește mic și foarte trist
Din heleșteul contelui
S-a-ndrăgostit de-un ametist
De la inelul contelui
Și-ntr-o caleașcă a sosit
Să ceară mâna contelui
Dar refuzat și-adânc jignit
Muri sub ochii contelui
Atunci un falnic servitor
Din ordinele contelui
Îl prepară cu cimbrișor
Pentru motanul contelui
poezie de Emil Brumaru
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea cuvintelor
Un chip de nisip
și mâini de nisip
și limba în gură mi-e tot de nisip
nu mai pot să spun nimic în apărarea mea
în acest tribunal de nisip
cu lumini de nisip
grefieri de nisip
amintiri de nisip
și cineva care întoarce clepsidra.
Tot ce-am iubit s-a transformat în nisip
tot ce-am greșit s-a transformat în nisip
și judecători de nisip
mă judecă
și mă condamnă la moarte
pe un eșafod de nisip.
poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Arme
Ai văzut tu nenorocito vreodată
sticla spartă căzută din rame
a unei icoane
a unei icoane
de moarte mirată?
Ai spart tu cu mâna ta de carne
țeava unei puști, a unei arme
Doamne, a unei arme?
Pahar umplut cu obuze, cu gloanțe
... al unei arme...
Nu, sigur că nu
nenorocito, făcuto din carne
Nicicând n-ai să poți să-ți azvârli
inima din tine
inima din mine
Nicicând, vai nicicând n-ai să le tragi
cum trase sunt în morți
gloanțele din arme.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
I
Fără de moarte m-ai făcut, asemeni bucuriei tale.
Vasul acesta plăpând tu îl golești iarăși și iarăși și necontenit îl umpli cu viață neîncepută.
Flautul acesta mic de trestie l-ai purtat peste munți și văi și din el ai izvodit cântece nepieritoare.
La atingerea nemuritoare a mâinilor tale, inima ea firavă își pierde țărmurile în bucurie și naște cuvântul de negrăit.
Prin mâinile mele nevrednice îmi vin nesfârșitele tale daruri.
Vârstele trec și tu torni mereu, și încă să umpli mai este loc.
poezie celebră de Rabindranath Tagore din Gitanjali (1912)
Adăugat de Carmen Manuela Măcelaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dormi
Dormi dulce somn netulburat
În flori și în dantele,
Dormi că ți-au pălit mâinile
În grelele inele.
Dormi rece somn nenfiorat
De gânduri, nici de vise,
Dormi că ți-au rănit pleoapele
Făcliile aprinse.
Dormi veșnic somn îmbălsămat
În beznă și-n uitare,
Dormi că ți-a mușcat buzele
A Morții sărutare.
poezie clasică de Mateiu Caragiale
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Caritate
îmi făceam cruce
dar nu eu
cu mâna mea
dumnezeu mă închina
morții
nu scorpia aia hâdă
ci inocentă fecioară
să-i fiu prunc
în clipa aia a ei
grea
de singurătate
în care naște
poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crizanteme
Așteaptă-mă diseară la fereastră
Cu ochii triști, cu fruntea visătoare...
Am să-ți aduc un braț de crizanteme,
Să-mpodobim iubirea care moare...
Am să-ți aduc un braț de crizanteme...
Sunt flori târzii, sunt florile din urmă,
În viața lor e moartea primăverii,
Cu viața lor iubirea ni se curmă...
Așteaptă-mă diseară la fereastră
Cu fruntea-n mâini, cu ochi pierduți în vis
Am să-ți aduc un braț de crizanteme
Și cel din urmă cântec ce ți-am scris...
poezie celebră de Victor Eftimiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pete de sânge și lacrimi
singur în fața
amintirii cu moartea
mi-am împreunat mâinile
și plin de iubire
am modelat un Dumnezeu
pe care să-l întreb despre mama
în dimineața aceea am plâns
ploua și era frig...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre moarte și mâini, adresa este: