oxigen

Obicei

Cum-necum
un obicei bun
nu ţine mult
e ca şi binele
care se disipă
înainte de naştere
e ca lupta
pentru pace
mai poate numai
amplifica senzaţia
de armonie
a celor apuse
sau ca o sferă de oxigen
vag definită
căzând la paritate
nitam-nisam
cu efectul
de inversare
a polarităţilor

poezie de David Boia (29 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare

Timpul parazitează în noi
pentru ca suntem vii...

Ţi-am cedat oxigenul
plămînilor mei...
l-ai închis într-un recipient
şi-ai evadat pe lună...
erai convins că nu există
nici timp acolo.

Inspir bioxid de carbon...
chiar dacă m-ai preschimbat în plantă
tot timp îmi curge prin seve...

poezie de Otilia Biriuc
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţii pentru când ţi-e foame

"Mă iubeşti?"
Am întrebat bleizerul albastru.
Nici un răspuns.
Tăcere a fost ceea ce a venit dinspre cărţile lui.
Tăcere
i s-a scurs de pe buze
şi s-a aşezat între noi,
înfundându-mi gâtul.
Ea mi-a măcelărit încrederea.
Mi-a smuls ţigările din gură.
Am conversat folosit cuvinte moarte,
iar eu n-am plâns,
iar eu n-am cerşit,
inima mea respira întuneric,
iar ceea ce fusese odinioară bun,
un fel de tandru oxigen,
a devenit gaz metan.
Mă iubeşti?
Ce absurd!
Ce întrebare e asta?

[...] Citeşte tot

poezie de Anne Sexton, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea respiraţie

curge sânge/cuget-sânge...

Nu vă speriaţi,
arborii acestor codrii vor dăinui,
vor chema Domnul, vor alina...

curge sânge în Sahara mea de negeneraţie
ca o cascadă între Canada şi SUA
din vorbe goale...

curge sânge viu în obrajii noştri,
în rărunchi,
pete de oxigen&dorinţă
căutând un sens azi...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ozonul se duce...

Azi cerul mi se pare pătat
Aerul mi se pare poluat,
Are mai puţin ozon
Şi mai mult monoxid de carbon
Mă face să par azi stupid.
E cerul noros, o zi fără soare
O ploaie acidă
E tot ce mă doare.
Doar, omul mai schimbă ceva
Cerul e la fel, fără oxigen.
Nu găsesc rima
Cuvântului toxină
Ozonul se duce
Tu cumperi benzină.

poezie de Eugenia Calancea (25 mai 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul care a luat locul unui munte

Era acolo, cuvânt cu cuvânt,
Poemul care a luat locul unui munte.

El i-a respirat oxigenul,
Chiar şi-atunci când cartea zăcea întoarsă-n praful de pe masă.

Îi reamintea cum a avut nevoie
De un loc unde trebuia să ajungă urmându-şi propria direcţie,

Cum a reconstituit pinii,
Cum a mutat stâncile şi şi-a croit drum printre nori,

Căutând perspectiva care urma să fie cea corectă,
Unde el urma să fie perfect într-o inexplicabilă perfecţiune:

Exact acea stâncă unde inexactitatea lui
Urma să descopere, în sfârşit, panorama spre care ei năzuiseră,

Locul unde putea sta întins şi, privind în jos spre mare,
Recunoaşte unica şi singuratica lui locuinţă.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru codrul meu

"Codrule, codruţule,
Ce mai faci, drăguţule"
Că de când mi te-au tăiat,
Nu te-ai mai înfiripat.
Nici pricepuţi, nici strategi,
Ţi-au făcut aleşii legi
De doi bani şi trei parale,
Cu intenţii criminale.
La al hoţilor cherem,
Ţi-aud crengile cum gem,
De sub drujbe şi topoare,
Luând drum peste hotare
Până într-o zi, în care,
Ne-o ajunge o-ntrebare:
Ce-om trage pe nas cu toţii
Cu copiii şi nepoţii:
Bani tocaţi primiţi din şmen,
Transformaţi în oxigen?!

poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invazivă

Invazivă, poezia, tu nu te speria,
Nu se moare din ea,
Ajunge la toate organele vitale,
Inclusiv inima,
Te trezeşti că mai ai de trăit o secundă,
Asta este, specialiştii dau din mâini,
Te bucuri, odihna promisă vine în papuci de pâslă,
Iar tu vei fi doar un poem, acolo,
O bancnotă reformată,
Toate economiile tale acolo s-au dus.
Gata, acum, stimate înger sau diavol,
Să mergem voioşi în Şeol, un vesel tărâm
Al defuncţilor scoşi de la aparatele de oxigen.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vasul de sticlă

Mă trage iarba în pământ, mă
trage sufletul înspre cer
Doamne, sunt sfâşiat cum a fost Horea
pe roată, mă ascunde mlaştina
în miasmele ei fetide, mă poartă
plutele cadavrelor în descompunere
mă poartă glasul de copil al zorilor,
copil răstgnit la ferestrele mele
glas ce se vaietă peste oraşul
adormit, şi vine un miros de flori
din altă lume, emoţia îmi taie
respiraţia, inima, biata mea inimă,
bate acum fără oxigen, în afara pieptului
În vasul de sticlă al clipei.

poezie de Mihai Duţescu din Poeme decadente
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tacere

Degete fine, tăcerea asta
Alunecam printre ele
Ca un fir
Rugăciune pe nisip
Degete fine... ea
Îmi umblă prin paşi,
Negândită
Pe un colţ de tăcere mă ascund şi eu
Cuvintele sunt în tubul cu oxigen
Nu călcaţi pe suflete!
Aici…se trăieşte
Nu calcaţi!
Aici, se visează
Plouă cu tăceri
În dimineaţa asta tandră sunt
Femeia visurilor tale
Iubită deodată cu toate tăcerile
Fiecare vers este ultimul
Apoi ecoul tacerii tale
Picură din nou

[...] Citeşte tot

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!