Poezii despre suflet și început, pagina 2
Insomniac
De ce ești treaz în miez de noapte?
Ce gânduri mintea ți-o străbate?
Ce îți produce insomnie?
Și-ți umple sufletul de agonie?
Deși e liniște deplină,
Ecoul singurătății răsună,
O stare morbidă își face loc în tine,
Renunță! Nu te minți că va fi bine!
Dar oare a cui e vina?
Că ai început să fii precum Luna.
În orice noapte strălucești,
Dar ziua mereu te odihnești.
poezie de Cazacu Roxana Maria
Adăugat de roxanamariaj
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dansând
nimic nu rezistă
acestui val visător
ce mistuie marea
în dansuri de foc
și o despică
spre noi începuturi
ca un câine pribeag
rămâne nisipul
mângâiat de vânt
suflet rătăcind
în bezna umilă
a singurătății
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Râul morții
Se-ntinde râul morții
Precum lanul de grău...
A început secerișul de suflete...
Vuiește cerul de durerea clopotului
Și lacrimi de spice cad peste
Carnea pământului.
Riduri de spice se strâng
În nopți sângerii...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poema
Poema ce-o visez trăsare
De mult în sufletul deschis
Oricărui răsărit de soare
Și-oricărui început de vis.
Poema visului mă doare
Că nu se poate-n ac urzi,
Cum se urzește-n fir de floare
Pe o mătase-n zori de zi.
Poema o visez ș-o caut
În toate cărțile cu nume,
Ușoară ca un ghiers de flaut
Și numeroasă ca o lume.
Poema mi-o găsi culcată
Într-o copaie, din pridvorul
Colibei noastre, legănată,
Cântând o mierlă - cu piciorul.
poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum se sfârșește o armată
La început generalul
numit în limba latină Imperator
mai apoi, căpitanii
numiți în limba latină centurioni
după ei rănile în defilare
după rănile în defilare
prada de război:
timpul ucis în sufletul barbarilor
după timpul ucis în sufletul barbarilor
înșiși barbarii
după barbari, barbarele
după barbare, plozii
după plozi, jucăriile
după jucării, jocul
după joc, iluzia timpului
după timp, iluzia iluziei timpului
cuvântul cu belciug la bot.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-a Icar
Am umblat cu cerșitul pe la păsări
Și mi-a dat fiecare
Câte o pană.
Una înaltă de la vultur,
Una roșie de la pasărea paradis,
Una verde de la colibri,
Una vorbăreață de la papagal,
Una fricoasă de la struț
O, ce aripi mi-am făcut!
Mi le-am pus la suflet
Și-am început să zbor.
Zbor înalt de vultur,
Zbor roșu de pasăre paradis,
Zbor verde de colibri,
Zbor vorbăreț de papagal,
Zbor fricos de struț Ź
O, ce-am mai zburat!
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ploaie de vise
Ploaie de vise...
Stelele s-au ascuns
La marginea cerului răstignit.
Furtuni se îngrămădesc în sufletul meu.
Coala de hârtie a inimii
Este pătată de sânge.
Ajunge!
Universul și-a început genocidul,
Frunzele se rostogolesc în vârtejuri,
Semne de întrebare s-au agățat de liniștea
Din adâncuri.
O dungă, ca un fulger, a tăiat tăcere în două.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inchipuiri
Prea multele închipuiri
întorc sufletul
pe dos
... din cauza lor
nu vei simți (la fel)
ce-ai simțit - atunci
cînd ai văzut - lumina
prin lumina lui
... și
zadarnic
vei mai încerca
să străvezi - dincolo
de ce limitează
sinea
... să surprinzi
chipul - de sub
măștile eului
[...] Citește tot
poezie de Adrian Iscru
Adăugat de Dana Sima
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cosmos trist
Ninge patetic la început de an,
În sufletul tomnatic și ceresc,
Plânge cu stropi de rouă amurgul,
Trist înțeleg că încă te iubesc.
Râd stelele pe bolta-ntunecată,
Sclipind din iad ca lava pe pământ,
Zâmbește luna printre nori de ceață,
Văd trist că încă ești și încă sunt.
poezie de Ana-Maria Mandra
Adăugat de Mona Dinici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poveste de iubire
Era în august când am cunoscut-o,
Și iubirea noastră am început-o,
Cu-acel joc inefabil de șoapte și priviri,
Ce-mi furnizau universuri de plăceri și uimiri.
Avea un chip frumos și veșnic de duios.
Când obrajii-i fini îi mângâiam,
Și ai ei ochi îi subjugam,
Ea iși lăsa privirea-n jos,
Iar eu citeam pe fața sa de roz maiestuos,
Adâncul început al limpedului eros.
Și albii crini ce înfloreau mereu
Pe fața ei ovală,
Ei îi puneam în glastra sufletului meu,
Ca pe o dulce fală.
poezie de Gheorghe Alionte (15 august 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre suflet și început, adresa este: