suprarealism

Setea de suprarealism

trotuarul este umed şi întunecat
noroc că, în ritmul celei mai bizare muzici,
picioarele mele ştiu drumul pe de rost
billie holliday
mă poartă până la prima cârciumă
în care vreau să îmi sting setea de suprarealism
se simte intens în ochiul din frunte
el nu vrea, nu vrea de data asta
să se închidă.

e ciudat cum în viaţă
ţi-ai acordat perfect anumite mişcări
cu mersul lucrurilor
nu şi cu mica ta busolă
uneori este aşa plăcut
să te îndepărtezi puţin câte puţin de tine
când îţi devii de nesuportat
să cutreieri
să cânţi
să te abandonezi în mici explozii de confetti

[...] Citeşte tot

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gimnaştii cu breton

exerciţiile s-au terminat
cu aplauze, departe de
istovirea noastră cea de toate zilele,
de arena ochilor
ori zburătoarele, zburătoarele...
suprarealismul însuşi a răbufnit
înspre
- o tornadă de Bunuel şi Dali -
se vedeau paşii lui Breton
peste covorul din sala de gimnastică,
se murea în zile de antrenament,
eram exuberanţi...
purtam breton cum porţi tu
(cruci întoarse,
pentagrame,
miligrame de rădăcină
înviat din somn...
tot mai aproape de farul din port
unde mergi să vezi cum putrezesc...
rugina lor nu se spală,

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a făcut seară

s-a făcut seară,
a apărut o lună spălăcită,
pe stradă latră un câine,
două femei se grăbesc acasă,
ochii mei se iau după ele,
balcoanele-mi cad în cap,
în toamna asta s-a zăpăcit lumea,
încerc să mă agăţ de ceva
să nu cad şi eu în zăpăceala asta,
zidurile blocurilor tac,
a încremenit totul în jurul meu,
dorurile mi s-au culcat pe-o buză de plai,
mi-e dor de iarbă,
să mângâi mânjii când pasc,
îmi vine în minte,, seara pe deal",
dar buciumul nu mai sună,
,, unde eşti copilărie cu pădurea ta cu tot"?
am uitat că e toamnă,
mă împiedic de nişte frunze bezmetice,
toamnă bacoviană, îmi zic,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (3 octombrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O vorbire pe messenger dintr-o parcare din liverpool

fusese o noapte neobişnuită david linch începând să facă rânduială printre coşmarurile de-nceput de toamnă bb împlinise vârsta bunicii mele sharon stone deghizată-n instinctul de fiară încă psiholoagă din beverly hills meg ryan prea tânără ideal intangibil muslim si totusi foarte aproape de piatra kaaba superbia trupului înainte de a muri fără să anunţe dialogul desculţ al lui feodor mihailovici dostoievski cu zosima ciorba aruncată pe fereastră înainte de a scrie demonii
în memoria toamnei foarte lungă a ţarului care l-a condamnat la moarte
cu nopţi siberiene şi volgi învolburate
se ascunseseră săteni devotaţi pulberii cosmice
rând pe rând oraşele dispăruseră până la jumătatea inimii prin vene de primitiv
urcând pieptiş l-am revăzut o clipă l-am revăzut pe
cel mai bun tată
desemnat de mine de dinainte de mine
jucând baseball cu cei douăzeci de copii semănându-i leit
a mea e luna atârnând de cerul plumburiu din poemul suprarealist
david linch designer de amenajări ale unui fel de interioare umane
mărturiseşte pe covorul roşu
prea târziu pentru mine prea devreme pentru el
foarte ferm afirmând interiorul oricărui coşmar
e chestie de dulce gust de geamăna clipă
gemele gemene gemând în gene
truc masochist însuşit la despărţirea de bb &de mine
de tot ceea ce cred eu că aveam mai bun în mine nestinse lumine
pulverizând bruma de stele căzând peste vişinul în care dumnezeu a făcut duş
zei inspăimântaţi migrând din regn în regn

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj

Seară de septembrie; trist răsună neagra chemarea ciobanilor
Prin amurgitul sat; în fierărie foc scânteiază.
Un cal negru se înalţă cu putere;
Zambilele ademenesc servitoarele
Se reped după pasiunea nărilor violete.
Încet îngheaţă la marginea pădurii mugetul ciutei
Şi galbenele flori ale toamnei
Se-nclină tăcute peste faţa albastră a iazului.
În roşie flacără arsese un copac; fâlfâiau cu
feţe-ntunecate liliecii.

Comentarii

O poezie simplă, un titlu simplu, aşa pare. Titlul aparţine, de fapt, unei alte zone de artă. Picturile de acest tip, destul de nepretenţioase, din jurul anului 1900, purtau titlul de "Peisaj". Limbajul lui Trakl este foarte aproape de pictură.
De asemenea, izbitoare este poziţia remarcabilă a cuvintelor faţă de culorile din textele sale. În textul prezent se întâlnesc culorile: negru, cea a zambilelor, violet, galben, albastru şi roşu.
Încălcarea limitelor genului artistic a fost program al expresionismului, în care acesta a moştenit romantismul. Legat de aceasta este disiparea limitelor dintre simţuri, cultivate mai presus de toate de simbolismul francez.
Sinestezia este adesea găsită în lucrările lui Trakl, aici în text este clar numai una, "trist răsună neagra chemarea ciobanilor". Dar într-un sens mai larg, citit sinestezic, expresii precum "Zambilele ademenesc", "Încet îngheaţă... mugetul", "galbenele flori... Se-nclină tăcute" sau "fâlfâiau cu / feţe-ntunecate liliecii".
Tonul laconic al titlului este continuat în primul vers cu indicarea anului şi a orelor din zi: "seară din septembrie". Apoi, trebuie să acceptăm şi următorul mesaj: "răsună neagra chemarea ciobanilor / Prin amurgitul sat".

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precursorii şi urmaşii (O schiţare în versuri a istoriei literaturii române)

EXISTĂ O "ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE DE LA ÎNCEPUTURI PÂNĂ AZI", SCRISĂ ÎN VERSURI DE PROF. CRISTIAN PETRU BĂLAN? Nicidecum, dar există o simplă schiţare a ei, expusă în numeroase strofe nepretenţioase, scrise pe înţelesul tuturor şi trecând foarte pe scurt în revistă aproape întreaga literatură română, cu prezentarea principalilor scriitori. Este, deci, o premieră absolută, deoarece, în nicio altă ţară din lume nu s-a mai încercat un asemenea experiment concentrat. Evident, scopul scrierii de faţă este să stimuleze cititorii ca să consulte istoriile literaturii române, deoarece mulţi dintre ei nu au avut norocul să cunoască întru totul aceste amănunte culturale de importanţă naţională, prezentate însă pe scurt, nume cu care trebuie să ne mândrim.

Arhitecţii de cuvinte, de verb-scris compozitori,
Sculptori de splendori în fraze, ce le zicem scriitori,
Ingineri ce modelează sufletele omeneşti,
S-au născut, trimişi de ceruri, şi pe plaiuri româneşti.

Prima scriere-n română e-a lui NEACŞU; alta nu-i.
I-o trimise lui Hans Benkner, judele Braşovului.
Anul scrierii e vechi, dar e-un mare act: Străbunul!
Era-un an cu cifra cinşpe şi sfârşea cu douăşunu...

"Dau ştire Domniei tale cum că eu am auzit
Că-mpăratul turc şi Mehmet din Sofia au pornit..."
Aşa scrise NEACŞU LUPU într-o limbă foarte clară,
Semn că şi mai vechi sunt texte româneşti care-o s-apară.

Iar de-atunci un val de scrieri, de mari cronici, de noi cărţi,
Apărură-n largul ţării, cât poţi urmări pe hărţi.
Ştim din şcoli de codici sfinte, de psaltiri, precum SCHEIANĂ,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!