Poezii despre Sahara, pagina 3
Sonet
Iubita mea, sunt însăși așteptarea
Cu porumbei pridvor bucovinesc!
Se-aștern alături Muntele și Marea,
Se-mbrățișează și se dezvelesc,
Îi spun că sunt și (iată întristarea!)
Pe plaiul greu de doruri se iubesc;
Din jocul lor se naște, pururi, sarea
Veșmânt strălucitor, împărătesc...
Ce știi, Slăvito, din acestea toate?
Ce știi de Moarte, de Oprirea Ei?
Un clopot vechi îți spune că se poate,
Dar tu arunci cu-ncredere în zei...
Acest sonet la poarta Ta se zbate,
Cum sufletul Saharei printre lei.
sonet de George Florin Cozma
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăcerea nopții
Întreabă ziua către noapte:
-Tu nu ai rude? Nu ai frate?
Ești singură mereu pe străzi,
Și taciturnă prin livezi...
Eu veșnic, am orașul plin,
Chiar în Sahara, beduin.
Copii aleargă, sus pe deal.
Trăiesc intens și nu banal.
-Adevărat, răspunde noaptea,
Adun în ochi singurătatea.
Dar deseori, în pat cu flori
Aduc iubire până-n zori...
poezie de Doina Bonescu din Cuvinte pictate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Globul pământesc
Astăzi, eu am să primesc,
În dar, un glob pământesc.
De pe el voi învăța
Unde este țara mea.
O să văd pe îndelete
Cele șase continente.
Cel mai mare, Asia,
Unde este India, China și Japonia
Și marele zid chinezesc,
Sigur eu o să-l găsesc.
Apoi urmează - America
Cu frumoasa-i Canada.
Tot aici vom întâlni, Marea Caraibelor
Tot pe glob eu voi găsi, frumusețea zonelor.
Africa e următoarea,
Aici, noi putem vedea,
Țări pustii și mai sărace
Cum ar fi Somalia.
Dar și-o insulă frumoasă,
Chiar Madagascar, să știți.
[...] Citește tot
poezie de Vlad Burdoiu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zid de mărgean
Un fluviu năvalnic și Calea Lactee,
Pustiul Saharei, Oceanul Indian,
Pe noi ne desparte, etern, o idee.
Eu sunt doar un semn dintr-o scriere veche.
Tu, graiul ascuns pe tăblițe de lut.
Lumina din tine e fără pereche,
Eu sunt un atom, neînsemnat, nevăzut.
Tu ești anotimpul din fiece clipă,
Eu numai un strop dintr-o ploaie de vară.
Din trupul materiei eu sunt o risipă,
Tu ești o furtună cu glas de vioară.
Eu sunt doar un val dintr-o mare albastră,
Tu, țărmul la care mă sparg și dispar,
Ești tot necuprinsul din trecerea noastră,
Eu doar o scânteie din vântul hoinar.
Tu, ești ecuația cuantei de vis,
[...] Citește tot
poezie de Andrei Aurel Stomff
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârșitul care-mi este scris
Sfârșitul e-o pecete rece
Pe-un os de viață desenat,
Într-o Sahară de nisipuri
Unde doar vânturile bat.
Și vântul își petrece vântul,
Sahara în nisipul ei,
Pe mine doar sărutul care
Apune în stinse scântei.
Sfârșitul petrece sfârșitul,
Nu te gândi că-s liniștit,
În nesfârșite astre scapăr,
De ele sunt împătimit.
Voi pune inima sub capu-mi,
O piatră grea cu iz de vis
Să pot să dorm o veșnicie
Sfârșitul care-mi este scris.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strofe pentru ploaie
Imperativă și sonoră ca un final de tamburină, când fulgerele vagabonde te prind și-ți sfâșie veșmântul, cobori spre noi, cu lăcomie păgână, caldă și felină a unor buze pătimașe, ce-ar săruta întreg pământul...
Pe-acoperișurile roșii, deștepți orchestrele stridente - alarma ftizicelor goarne și tusea tobelor gripate - în ritmul cărora, pe stradă, trec nesfârșite regimente, ce smulg aplauze compacte și aclamări halucinate.
Pe zidurile vechi de case și pe trotuarele murdare, presari miresmele aduse din necuprinsuri fără pază, și sub cupola cenușie, ființa ta multiplă pare un gest de Arhiereu ce iartă, și-n urmă binecuvântează.
Pădurile bătrâne-și cască spre tine gurile-nsetate, iar câmpul răscolit de oameni și rumenit adânc de soare te-nghite lacom...
Și de-a lungul șoselelor kilometrate, tu pari un șir de caravane ce duc Saharei de mâncare.
poezie celebră de Ion Minulescu din Rampa, nr. 375 (25 decembrie 1918)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odeletă
În cinstea ta, -
Cea mai frumoasă și mai nebună dintre fete, -
Voi scrie trei ode,
Trei romanțe,
Trei elegii
Și trei sonete.
Și-n cinstea ta, -
Cea mai cântată din câte-n lume-au fost cântate, -
Din fiecare vers voi face
Câte-un breloc de-argint, în care
Gândirile-mi vor sta alături, ca niște pietre nestimate
De-a pururi încrustate-n bronzul
Unei coroane princiare!...
Din țara-n care dorm de veacuri vestiții Faraoni,
Din țara
În care Sfincșii stau de vorba cu Nilul sfânt
Și cu Sahara,
Din țara-n care palmierii
Vestesc arabilor furtuna
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odeletă (În cinstea ta)
În cinstea ta, -
Cea mai frumoasă și mai nebună dintre fete, -
Voi scri trei ode,
Trei romanțe,
Trei elegii
Și trei sonete.
Și-n cinstea ta, -
Cea mai cântată din câte-n lume-au fost cântate, -
Din fiecare vers voi face
Câte-un breloc de-argint, în care
Gândirile-mi vor sta alături, ca niște pietre nestemate
De-a pururi încrustate-n bronzul
Unei coroane princiare!...
Din țara-n care dorm de veacuri vestiții Faraoni,
Din țara
În care Sfincșii stau de vorbă cu Nilul sfânt
Și cu Sahara,
Din țara-n care palmierii
Vestesc arabilor furtuna
[...] Citește tot
poezie celebră de Ion Minulescu din Romanțe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarba dintre stele
Pășind încet prin iarba dintre stele,
Împotmoliți pe dulcele tărâm,
În lanțuri ce nu vreau să le sfărâm,
Alunecăm pe ritmuri de kantéle.
Cotrobăind sub finul caldarâm,
Prin rădăcini, cu patimă de Iele,
Ne-am priponit și sufletu-n atele
Ajuns-am libertatea s-o urâm.
Când cerul își deschide călimara,
Cernând pe raiul nostru un poem,
Cu vers călit sub vânturi de Sahara,
Incendiat de-al dragostei blestem,
Ne înfruptăm mai aprig din avara
Iluzie cu aerul boem.
sonet de Camelia Ardelean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Siberii sentimentale
Capabil fiind de introspecție
și crezându-mă demiurg în sine,
m-am așezat în firea-mi,
ca într-un vid lăuntric,
ca în genunea propriei mele individuații....
Așa mi-am descoperit marginile,
golu-mi vital,
absența lăuntrică,
sahara sufletului,
tăcerile sângelui,
iluzia fata morgana
și lipsa vastă a cugetului...
O, suflet dezacordat, uscat,
fără de lacrimi,
cum cauți tu sensul ultim al viețuirii,
cum rămâi tu nepăsător,
în fața acestor siberii sentimentale?!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre Sahara, adresa este: