Poezii despre constelații, pagina 3
Haos
Albastru e focul, copacii sunt negri,
oceanul aruncă în noi bolovani,
un munte îngroapă cuvinte sub lespezi
închise în peșteri săpate de ani.
Cețoasă e ziua, ce roșu e fumul,
o păsăre-noată în bălți de noroi
și ploaia murdară amestecă vântul
purtând constelații bizare șuvoi.
Pământul aruncă durerea lichidă,
izvorul tresare din somnul profund,
o frunză privește, nervuri se ridică
spre lacrima verde din cubul rotund.
poezie de Adina Velcea (8 octombrie 2018)
Adăugat de Adina V
Comentează! | Votează! | Copiază!
Narațiune
iau chitara în brațe și o acordez
un cântec mă așteaptă pe portativ
dintr-o nostalgie iarăși evadez
în spațiu mirific august creativ.
cearcăne și riduri cu auriu fardez
mă-ncarcă bătrânețea cu simt narativ
iau chitara în brațe și o acordez
un cântec mă așteaptă pe portativ.
cerul plin de stele cu gândul sondez
flamandă de lumina cu sens curativ
misterul universului vreau să-l elucidez
constelații de gânduri în suflet cultiv.
iau chitara în brațe și o acordez
un madrigal m-așteaptă pe portativ.
hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă uitai pe Olt în jos ( Doină românească )
Foaie verde măr zemos
Mă uitai pe Olt în jos,
Văzui frunza -ngălbenită
Și pe maica necăjită.
Plânge, plânge și suspină
Că se simte prea străina
Ca frunza de rădăcină,
Ca salcia din gărdină.
Dar salcia nu-i străină,
Are trunchi și rădăcină.
Primavara face frunză,
Arșița să n-o pătrunză.
Face umbră răcoroasă
Și se leagănă duioasă
În grădina de acasă
Casă, vatra mea frumoasă...
[...] Citește tot
cântec, versuri de Camelia Oprița din Ulițe și oameni (2020)
Adăugat de Mircea MONU
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sufletul tău, ce suflet frumos ai, iubito
sufletul tău, ce suflet frumos ai, iubito,
este o sferă unde se mișcă mii de aștrii
străbate ceruri și aure-albastre și alunecă
printre oglinzi concave reverberate,
luminează văzduhuri în levitație,
se prăbușește uneori printre abisuri
și nostalgii adamice, cutremurat,
pătruns de visări nepământene,
alteori vrea să se sloboadă
din visul cărnii înaripate,
doar când devine captiv pe tărâmul celălal
se înalță la infinit, într-o constelație mișcătoare
fiindcă are origină divină
și esența veșniciei!
poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
arc
octombrie câmpiei
dăruie strălucire din argintul brumei
în mijloc un copac, un singur copac
singur
raze înjumătățite diluându-i umbra
lasă o pată aurie și nu-nțeleg
de unde vin tonuri de violet acolo și
aproape nud copacul, acum
câte păsări îl mai știu, câte
se vor întoarce să-i aducă
sau să-și ia felii de libertate?!
octombrie meu este altfel
mai neceremonios de data aceasta
ca un păstor
păstorul oilor mele pastel, mi le mână
spre constelații nenumite
neputincios într-un fel
aștept pe aprilie când câmpia aceasta
[...] Citește tot
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cale frîntă
De cînd m-alese viața drept martor și drept sol,
Prinzîndu-și o scînteie de insul meu de fum,
Și-a hotărît din vatra tăcerii să mă scol,
Mi-a tras cu tibișirul prin rîpi și stînci un drum.
M-am încrezut într-însa supus ca de-o menire,
Dar viscolui și vîntul drumeacul mi l-a șters,
Și m-am simțit mai singur, străin în omenire,
Cu o catapeteasmă, în drum, de univers.
Uitat între pămînturi și ceruri, în strîmtoare,
Nu mai știam cunoaște nici calea nici solia
Și-am doborît cu pumnii și umerii stihia.
Căci căutînd odihnă și duhului repaos,
Intram prin constelații și negură în haos.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Secunda noastră
ne sortiseră ielele
am plonjat în secunda noastră
inevitabil
căutându-ne disperați
de teama de-a nu ne pierde
înainte de a ne întâlni
rătăciți în nanosecunde
lungi cât facerea lumii.
rămăsese o ultimă constelație
între noi
am îmblânzit-o zâmbindu-i
cu fructe de pădure
culese din poteca vieții
poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pleiade
zeii s-au săturat de eternități
de voluptăți insalubre
de distanțele prea mari
dintre oameni
dintre echinocții
dintre milenii
se vor transforma în
strălucirea pură
a constelațiilor
templele vor rămâne pustii în ruina
unor imperii
iubirea va deveni
inexprimabilă
undeva într-o pleiadă
ca și destin
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reverie II
Visez cu ochii mari, deschiși
Visuri doar ideale
Ochii ce mi-s dragi îs prinși
Steluțe pe bolți siderale.
Dar stelele lumină rece
Iar ochii tăi emană-n spații
O căldură care trece,
Ca furtuni prin constelații.
Răpești din inimă ce-ai cucerit,
Iubirea, liniștea și fericirea
Și-n ochii ce odată i-ai privit.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pomul cu spini sângerii
Ecoul cade pe arginți,
Gravitația rotește
Praful speranței,
Neobosite impulsuri
Dezbracă stufărișul
Jertfelor.
În regatul inimii
Îngerii cuibăresc
Veghea bucuriei,
Ramuri de zbor
Trec prin constelații.
Pomul cu spini sângerii
Umple cu speranțe
Altare de lacrimii.
Mărgăritarele veșnicesc
Furtunile de dor!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie de poezii despre constelații? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre constelații, adresa este: