motivaţie

* * *

La aceasta oră poetul vizionar Mihai Eminescu s-a stins
şi odată cu el geniul românilor a intrat în lumină
Visează în inima ai totul
Cei care m-au pregătit pe mine sunt oameni
mai presus de toate este ţara mea până la ultima picătură de sânge
copiii graniţele tu şi alte iubiri de oameni
nu există motivaţie politică pentru noi decât ţara
În anul 1989 trebuia să murim dar am renăscut cu modestie
ţi-o mărturisesc prin puterea gândului
Ne apărăm şi astăzi şi în viitor
de câteva mii de ani.
trebuie sa te apar de tine
trebuie să luăm cu noi tot ce nu s-a dat şi pregătit România va rămîne întreagă şi fericită
avem semnale reale de bunăstare a lui Dumnezeu
care este semenul nostru?
te pup cu sinceritate.
Când sunt pregătit, copiilor le voi spune ceva.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbeşte lumea

Cu sau fără lavalieră
Ca dintr-un amvon
Sau ca din tălăngi imense
Vorbeşte lumea asta
Ce au pe suflet sau pe card
Puneţi adevărul în genţi
Şi cu el la balanţă
Rulaţi-l acum ca pe roate
Poate traduceţi vorbele
Mai citeţ eventual în scris
Faceţi clarificări palpabile
Dacă se poate calificate
În sens premonitoriu
Cu alte mari interferenţe
Există teste botezate ca la taifas
Cu linguriţa sau paharul
Născociri de gazde rebele
Care să dea bine în boală
Haznale produse de voie bună
Expuneri de motive

[...] Citeşte tot

poezie de David Boia (23 octombrie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ikigai

Japonezii, secretul vieţii lungi şi fericite l-au descoperit
Şi media de viaţă de 80 de ani, au depăşit.
Ikigai se traduce prin raţiunea de a fi,
Prin motivaţia de dimineaţă, de a te trezi.
Ikigai-ul să-ţi găseşti, poate fi un proces îndelungat,
Dar odată ce l-ai aflat, mai multe lucruri în viaţa ta ai combinat.
Ce iubeşti mai mult în viaţă, pasiunea şi misiunea de urmat,
La ce te pricepi mai bine, pasiunea şi profesia de manifestat,
Pentru ce poţi fi recompensat, profesia şi vocaţia de exercitat
Şi ce nevoi ale lumii, prin pasiune şi vocaţie ai de onorat.
Adaugă la toate acestea, bucuria realizării lucrurilor mărunte asupra cărora te-ai aplecat,
Cu atenţia concentrată asupra momentului "Acum", neîncetat.
Ikigai, filizofia japoneză de viaţă o poţi şi tu descoperi şi aplica,
Pentru o trăi fericit şi întreg potenţialul tău, a-l valorifica.

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, te rog, nu mă uita

Doamne, ţi-am spus de atâtea ori în spovezile mele
că îmi place strălucirea,
dar m-ai tras zdravăn de urechi,
ca să-mi alung orbirea şi din minte smintirea.
Asta ma trezit la realitate, întrebându-mă imediat
dacă ceea ce ţi-am cerut merit cu adevărat.
A vrea e una, a ţi se da e alta
şi a merita un dar e cu totul altceva.
Toţi vrem şi visăm străluciri în viaţă,
dar ce facem ca să le obţinem pe merit?
ce înţelegem prin ea, noi hulpavii sorţii,
cu pofte de dimineaţa până seara şi invers,
înotând deseori în false senzaţii
prin lumea bună sau rea.
Strălucirea nu este o lăfăială în luxuri picante,
aşa cum cred majoritatea oamenilor,
strălucirea în viaţă are vibraţii în fapte înalte,
cu vectorii îndreptaţi spre viitor şi în eternitate.
Strălucirea e floarea înţelepciunii,
până şi după moarte, pentru cei de azi

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (31 martie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Captură de ecran

În feed aceleaşi
Ştiri de ultimă oră
Nu ştiu ce lansare de gală
A unui autor
Necunoscut
Fragmente din
Filosofii de duzină
Speakeri motivaţionali
Să ne facă
Existenţele
Mai suportabile
Modele
De carieră
Mereu despre
Cum să trişezi
Cum să transformi
În câţiva paşi
Viaţa ta
În ceva rentabil
Să fii într-o poză

[...] Citeşte tot

poezie de Ancuţa Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invocări de bun simţ

Sunt o talpă de iarbă şi un creştet de cer
de bun simţ vinovată, am tot dreptul să sper
că în ţara lui vodă, vor mai fi Ţepeşi vii
şi că cei ce-s neoameni vor cădea, vor plăti.

Îmbâcsiţi de tăcere şi de ochii închişi
îndurăm ca bătrânii şi copiii ucişi
să ne fie de-acei, ce n-au mamă şi prunc,
dar chimir plin de galbeni şi zevzecul năuc.

Ei se cred împăraţi sau vătafi peste glie
c-ar putea bunii noştri de durere să-învie
când sădiţii copaci, vreascuri cad sub secure
şi lăstarul rămas încă ştie să-îndure.

Ţi-s bărbaţii perdanţi, c-au coloana curbată
şi femeia-i fantoşă, de doctrini ambetată
Motivaţia lor, este rangul şi banii
Da's, o gaşcă de hoţi, n-au credinţă golanii.

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invocări de bun simţ

Sunt o talpă de iarbă şi un creştet de cer
de bun simţ vinovată, am tot dreptul să sper
că în ţara lui vodă, vor mai fi Ţepeşi vii
şi că cei ce-s neoameni vor cădea, vor plăti.

Îmbâcsiţi de tăcere şi de ochii închişi
îndurăm ca bătrânii şi copiii ucişi
să ne fie de-acei, ce n-au mamă şi prunc,
dar chimir plin de galbeni şi zevzecul năuc.

Ei se cred împăraţi sau vătafi peste glie
c-ar putea bunii noştri, de durere să-învie
când sădiţii copaci, vreascuri cad sub secure
şi lăstarul rămas încă ştie să-îndure.

Ţi-s bărbaţii perdanţi, c-au coloana curbată
şi femeia-i fantoşă de doctrini ambetată
Motivaţia lor, este rangul şi banii
Da's, o gaşcă de hoţi, n-au credinţă golanii.

[...] Citeşte tot

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu am strigat în gura mare, eu am scris...

Eu, nu mi-am strigat în gura mare fericirea nebună,
atunci când îmi clocotea în pieptul tânăr gata să-l rupă,
de frică să nu mi-o deoache oamenii răutăcioşi,
dar am imortalizat-o în cuvinte simple,
pentru voi, ce-i care mă înţelegeţi cu adevărat.
Pentru că, rucsacul iubirii oricât ar fi de greu,
merită cărat în spate toată viaţa.
Nici durerile sufletului nu mi le-am strigat în gura mare,
deşi tare aş fi vrut să o fac, ca să-l scap de poverile lui,
dar m-am bazat pe credinţă,
toiagul de sprijin al oricărui handicap.
Apoi mi-am zis:
oare, cui îi pasă de zbuciumul meu sufletesc, cu adevărat?
Cui, să mă plâng? Mai bine scriu...
Durerea altuia este cea mai uşoară durere,
pentru că nu o simte decât cel care o are.
Nici singurătatea firii sau ura împotriva viselor neîmplinite,
nu le-am strigat în gura mare,
de frică să nu par excentrică în faţa oamenilor,
care abia aşteaptă să mă etichiteze,

[...] Citeşte tot

poezie de Valeria Mahok (22 februarie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seară de iarnă

Când zăpada la fereastră cade,
Prelung a serii clopote răsună,
Multora le e masa pusă, bună
Şi casa-i pregătită cumsecade.

Unii care sunt de mult în hoinăreală
Vin pe la poartă pe poteci întunecate.
De aur înfloreşte pomul bun de date
Din a pământului sevă cea ideală.

Intră-năuntru hoinarule străin;
Durerea a-mpietrit tot pragul.
Strălucesc acolo cu tot dragul
Pe masă toate, pâine şi cu vin.

Comentarii

"O seară de iarnă" a fost scrisă în decembrie 1913, cu o jumătate de an înainte de izbucnirea primului război mondial, care a fost previzibil pentru cei informaţi din mediului intelectual cât şi a celor activi din rândul armatei austriece inclusiv Georg Trakl.
Trakl a trimis textul într-o primă versiune pe 13.12.1913 lui Karl Kraus1. În textul de însoţire, Trakl scrie despre "zile îngrozitoare de beţie şi melancolie criminală". Acestea au fost zilele ultimei sale încercări de a-şi găsi un loc de muncă pe care să-l fi putut îndura. Trakl a primit o decizie negativă din partea Ministerului Muncii în jurul datei de 12 decembrie. Motivele sunt legate, probabil, de perioada Crăciunului, chiar dacă motivaţia acestei respingeri nu este argumentată în mod explicit.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieteni...?

Aveţi prieteni cu adevărat?
Aţi stat s-analizaţi prezentul?
Verificaţi întâi de-aţi "up datat"
pe cel ce încă - nu de ieri - este absentul!?

Trăiţi convinşi că e la fel,
că din copil, copil rămâne,
îl aveţi fără temei drept top model...
Nu ştiţi că-ncetul cu încetul perfidia îl răpune.

Nici ce-n liceu erau, nu mai rămân
aşa cum îi simţeai atunci, aproape...
S-au dus la alte şcoli, pe alt tărâm
şi-au luat fără să ştii, licenţa în... infidelitate.

Eraţi ca unu-n facultate,
totu-împărţind chiar şi femei,
aveaţi proiecte de societate...
Însă pe-atunci, eraţi toţi tineri, tineri, tinerei.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!