Poezii despre neîndemânare, pagina 3
Corăbii fără norduri
Nu te mira, iubirea mea, nu te mira,
Intrăm în iarnă, așa cum știm, cu stângul,
Mi-a înghețat suflarea-n gând, cu ea,
Infimul colț de rai, ce mă păzea mărunt, nătângul.
Nu te mira, iubirea mea, nu te mira,
Că mai vibrează încă febre-n gleznă,
Atât mi-a mai rămas din ea,
Și-n talpa zilelor, spulber de beznă.
Nu te mira, iubirea mea, nu te mira,
Prea mult ne arsem, împreună,
Păcate în războiul celui ce lua
Sclipiri din pieptul celuilalt, de lună.
De stângăcii preaplini, ai lumii negre, prizonieri,
Unicei păsări de nepradă, chinul...
Nu te mira privighetoarea mea din ieri
Că te asemui cu pelinul.
[...] Citește tot
poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-as ierta
Te-aș ierta cu stângăcie, închinând unui apus
Vanități și veșnicie, alipite de-un surâs.
Să-ți cuprind în palma mică o grimasă și un vis
Când în suflet se-nfiripă agonie și abis.
Te-aș ierta cu îndoială și lipindu-mă de soare
Ar muți în noi orgolii și ne-am contopi în mare
Unde-s aripi și hazard, când lumina ne asmute
Tu m-ai mângâia cu dorul, sărutându-mă pe frunte.
Te-aș ierta în fel și chip, poate nici n-ai înțelege
Când se zbate-n piept tăcerea și-un trecut ce nu se șterge
Plec și pleci fără-ncetare, dezgolind în noi regrete
Și străini ne naștem moartea, parcă n-am avea ce pierde.
Te-aș ierta ca să ma ierți findcă poate câteodată
Ne privim sfios în suflet, ca într-o oglindă spartă
Și ne-am prins de mâini plăpânde și de-o inimă săracă
Te-aș ierta căci mi-e iubire
Când ești tu am lumea toată...
poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nocturnă cu poezie
Mă scol devreme. Sau prea târziu
De fapt e noapte. Îmi fac un duș
De parc-aștept ca să mă cheme
Un înger grav, acuș-acuș
Se sparge becul. N-am la schimb
Să nu-i trezesc pe-ai mei că dorm
Din agerimea minții, nimb
Îmi fac scriind bățos, diform
Învingeți întunericul și voi
Luptându-vă pentru lumină
Că ăsta-i singurul război
În care n-aveți nici o vină
Respiră noaptea prin ferestre
Un vag parfum de tei, aparte
Refuză mintea orice zestre
Ce n-ar încape într-o carte
[...] Citește tot
poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îngerul din Lecco (Elenei Albot)
Privirea ta-i albastrul cel senin
al cerului în care cântă îngeri
ce caută s-aline-atâtea plângeri
când norilor le-au devenit preaplin.
Tu ești, Elena Albot, o minune,
aleanul sufletelor însetate
de zbor spre înălțimi și libertate,
exemplu de frumos și-nțelepciune.
Cu vorba-ți dulce și surâsul blând,
mi-ai arătat, acum un an, cărarea
pe care să-mi aștern, în vers, cântarea
timidă, temătoare, dar urcând.
M-ai susținut, încurajat, ai râs
la versuri ce-ndemnau spre veselie,
și, chiar de-ai întâlnit vreo stângăcie,
ai comentat măcar cu un surâs.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cont
Mă îndrept încet, vers șapte sute
De întortochieri, gând în cuvinte
Ce n-aveam loc 'n atâta minte
Ce-o țin ostatică, de-s mute.
Și am conștiința; puțin e
Și cât sunt de neîndemânatec...
Tragic de taciturn, zănatec,
Satiric, melodram... orice.
E propria-mi eliberare
Și cred că nu rănesc pe nimeni;
Doar masochiști ce sciu doar vineri
Trăind din supt de orișicare!?!
Tânjesc s-ating suflet pereche;
Doar unul doar și îmi e-ndeajuns
De-l iau de mână-ntr-un pătruns...
Sau lume-o tragem de ureche?!
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Briciul lui Occam
Împingeam orice indecizie până la paroxism
Gotic... și femeie mi-e numele real,
În timp ce voi mă veți numi veșnic, Haborym!
Prima oara ți-am vorbit în franceză, cu un accent de curtezană
Aveam limba ascuțită și mă plimbam pe jugulara
Dorințelor tale întunecate, era un viciu fumat,
Puțin barbar, deși nici tu nu-mi erai cel mai educat sentiment.
Mă priveai sceptic în toată stângăcia fără logică, dar gândită...
Zâmbeam, după mult timp, nici apă... nici vin.
Uneori noaptea, în oglindiri de apă sărată, îți auzeam ecoul sufletului,
Călimara ta nu îmi știa numele, dar striga răgușită
Therese, Therese... philosophe!
Puțin prea erotic pentru trăirile mele.
Sufeream de sindromul lui Stendhal, în fiecare secundă care
Îmi penetra gândul cu simpla iluzie a unei posibile prezențe de... tu.
Te-am căutat prin romane și lucrări nescrise, încercam să descopăr
Nu știam ce, dar știam că îmi trebuie
Acel ceva care se ascundea într-o lepră, care voia să îmi distileze uitarea...
Acum, într-un final pretins, cred că am început să uit să mai uit...
Mă transform în Praxilla din Sicion
[...] Citește tot
poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când iubirile...
Când mor iubirile pe rug, cenușa ca un tăvălug îmi treieră albastrul
Și mă târăsc înspre chilii, suspin cuprins în cochilii, spre Daniil Sihastrul.
Cu ochii scrijelesc pe cer, cu flămânziri de rinocer, blesteme infantile
Și le arunc pe-un curcubeu, cu stângăcia unui zeu, cu gusturi mercantile.
Când mor iubirile în noi, rămân copaci cu umeri goi, cu ramuri-brațe nude
Și plâng pădurile de dor, într-un străin și gol decor și nimeni nu le-aude.
Lăstunii se lovesc de nori, cu lacrima la cingători și îngroziți cocorii
Se-ntorc din drum rătăcitori, orfani de zboruri și culori, pe drumurile sării.
Când mor iubirile în vers, mai moare înc-un univers parnasian. Poeme
Își fac seppuku, solidar, (ca într-un ritual barbar), cu muza care geme.
Cortegiul macilor striviți, de neiubire adormiți, sub cnut, împinși din spate
Însângerează un decor, în care-aproape mă strecor, de-atâtea nepăcate...
Când mor iubirile-n amurg, din ochii-albaștri, vise curg, spre-oceane de tăcere,
Sub felinare, pași târzii, mai calcă peste poezii, cu moartea în artere...
[...] Citește tot
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
William H. Herndon
Aici la fereastră, în vechea casă
Ridicată pe coama dealului, cu vedere până departe în vale,
Zilele mele de trudă au ajuns la final; așezat pe ruinele propriei vieți,
Am scormonit zi de zi prin memorie,
Așa cum cineva privește într-un glob fermecat de cristal,
Și am revăzut într-o lumină de vis figurile din trecut
Defilând dincolo de geam
Prin incredibilele sfere ale timpului.
Am văzut un om ridicându-se din brazdă ca un uriaș din basme,
Un om care s-a încredințat pe sine însuși unui destin fără de moarte,
Conducător de mari armate, capul republicii,
Adunând lalolaltă într-un ditirambic și creativ cântec
Grandioasele speranțe ale unui popor.
Dar, în același timp, Vulcan stăpânul focurilor
Și spiritele malefice din ceruri
Făureau scuturi și săbii indestructibile.
Privește în cristalul fermecat!
Se vede cum el se grăbește
Către locul unde drumul lui se intersectează cu drumul
Copilului lui Plutarh și Shakespeare:
[...] Citește tot
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când ești orfan...
Când ești orfan, de pieptul mamei,
Ca micii cuci de mama lor,
Râvnind la mangâieri caline,
Ca mulți copii în fașa lor,
Plângi cu amar, visezi un dor,
Nu știi de ce, cauți o soră, cauți un frate.
Când ești orfan, de sânul mamei,
Simți că toate-s împotrivă,
Și luna plină este rea,
Destinul să ți-l schimbe ar vrea,
În cotituri grele și dure,
Trăiești viața ca un iad,
În zile sure.
Când ești orfan, de orice sfat,
De orice zâmbet părintesc,
Nu știi ce înseamnă, te iubesc,
Ești fericit doar că ai viață,
Nu știi, cum vrei să o trăiești,
[...] Citește tot
poezie de Valeria Mahok (27 octombrie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Controversă
cum îți spuneam
mai tot timpul îngerii mi-au râs în nas
și-au râs de mine neîntrerupt
ori s-au urinat din înaltul lor
peste ochii ce abia îi luminasem puțin
mai bine deschide-mi fereastra albă la cer
să-mi închipui că zbor
sau că plec acasă definitiv
altfel îmi petreceam mai tot timpul
recitând poemul lui Dinescu
"Mic descântec pentru femeia mâncată de ploaie"
sau poezii de-ale lui Bukowski
bolovănoase frivole și amare
până reușeam să uit
că îmi este sete că-mi e foame
și că mai exist și așa
neîndemânatic,
exilat ca o urmă într-o fantă
sau o cută de timp
[...] Citește tot
poezie de Petre Ioan Crețu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre neîndemânare, adresa este: