sadism

Liturghii online

împărţim virtual pâinea şi vinul
iubim prezumtiv
anulăm spaţiile dintre noi şi focului
dăm orologiile cum le-am întoarce
numele noastre rămână tatuate
pe epiderma cerului
şi de-ar veni acum, chiar acum, aici
Blândul Iisus
nu l-am mai răstigni
avem oroare de sânge fiindcă
nu-l mai avem sau îl chivernisim ca pe ultimul strop de benzină
L-am supune la o ruletă rusească în care gloanţele
să fie din grafit contrafăcut

în rest
suntem foarte, chiar prea
evlavioşi

şi nimic nu e mai sadic decât
o răstignire nereuşită

[...] Citeşte tot

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri strivite

... Port în sufletul meu
Limbile de foc ale dragonului azuriu
Încolăcindu-se în ritmul păsării Phoenix.
Incandescente, fluvii fumegânde,
Mă cuprind sadic, storcându-mi vlaga din mine.

Simt ucigaş trăirea fizică prin exterior,
Ca pe o povară, incomensurabilă
Cu sentimentul libertăţii absolute,
Şi numai în aceste momente,
Spaţiile imaginaţiei mele
Se strâng vijelios într-o sferă fără graniţe,
Dar insignifiantă faţă de măreţia veşnică a gheţii...
......................................................

Cobor acum, printr-o supremă sforţare
În adâncurile vulcanului,
Şi mă ustură lacrimile de foc
Ale destinului.
Nu, nu voi putea lupta cu el,

[...] Citeşte tot

poezie de Leonard Sandor
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foc în jurul taberei

În jurul flăcărilor nude
scânteile se-adună-n hore
să cânte-n vreascurile crude
lemn din oceanele sonore

Au scuturat întreg nisipul
de nopţi albastre şi de praf
de răsăritul de pe chipul
unui flaut fără taraf

Sufla şi vântul în ureche
din pieptul brizelor bătrâne
un cântec ce ţine de veghe
şi un solfegiu-ntre ţărâne

Trosnesc copacii şi se-agaţă
de nota ultimului glas
să ardă-n rugul meu de gheaţă
doi timpi în care-am mai rămas

[...] Citeşte tot

poezie de Diana Adriana Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul luminii migdalate

* * *

Aşa precum e toamna, ce sadic s-a impus
Prin siluirea verii cu glasu-i de tutore
Făcându-şi umbra-n ceară cu firavul păiuş,
Vor fi cele mai grele acele prime ore

Când se răceşte ceaiul şi-n ochii ţi se încurcă
Modelul de pe masă cu-n colţ de rai promis.
Soldaţi stau să perinde spre tâmpla care încă
Mai macină la digul ce uşa l-a prezis.

La fel vor fi şi primii ani. Vor trece apoi
Când vor toci şi masa ce coatele ne-a strâns
La ceai, ca să-l sorbim? Uita-voi de convoi
Şi de strâmtoarea zilei, de orbul care a plâns?

Cristaluri verzi scăpate-n teluricul imens
Pe orbitele olive vor epata oglinzi

[...] Citeşte tot

poezie de Tania Ramon
Adăugat de Andreea Murgu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegere

Aşteptai o săptămână
La o cerere, şi fata,
Profesoară de "... română"
Nu prea agrea armata.

Motivaţia era clară,
Că ea vrea stabilitate,
Nu să se plimbe prin ţară
Cu boccelele în spate.

Cu speranţă cam deşartă
O cotii spre "... geografie".
Asta, de, cu multă artă,
M-a amânat... pe vecie!

Apoi cea de "... naturale"
M-a analizat atent
"Lasă fumurile tale
Că eşti doar... locotenent!"

[...] Citeşte tot

poezie de Niţu Constantin (23 octombrie 2016)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Viaţa aceasta suplă devine aproape dublă,
m-ai întrebat într-o noapte
ce se-nţelege din moarte.
Am spus, ai plâns, iar am spus.
Ce răsărit, ce apus,
ne-am rugat până-n zori,
apoi am fost scoşi de ninsori,
decapitaţi de soare, cleptomania de şoarec,
clopote bat încă ritmic, intim şi sadic şi istmic.
Mă prinse o mare tristeţe, ca Marea Neagră pe feţe,
tu ai şoptit overdue, eu sărutând şi-am spus tu,
numai tu să trăieşti, gemeni vreau şi poveşti,
ciudat că mai trăiesc, murisem de mult, Bucharest,
acum va trebui să întreţin mulţi copii,
m-am rugat şi am plâns, m-ai mângâiat foarte strâns.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgire

Va veni oare vreodată
Timpul să ştim adevărul,
Întreb mamă, întreb tată,
De ce-i tulbure izvorul.

încerc să găsesc lumină
Printre atâtea rugăciuni,
Poate tu maică divină
Să ne aperi de minciuni.

Jurământul strâmb la unii
De credinţă pentru ţară,
Doamne nu lăsa "nebunii"
Să ne fie mentori iară.

Când se jură strâmb miniştri
Pe a bibliei credinţă,
Ei ne-arată ca-s siniştri
Ignorând... nesăbuinţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipele (autumnală)

În mine cade toamna cu frunze ruginite,
Mă invadează păsări lipsite de culoare,
Un cântec moare-n suflet cu plânsul tremurat –
S-a-mbolnăvit pădurea de-atâta aşteptare.

Se-nvolburează vântul pe valea dintre ani
Şi în păduri miroase a frunze împuşcate,
Secundele - jivine se-ascund printre copaci,
Să nu fie găsite, să nu fie vânate.

Ca pe-o cămaşă aspră îmbrac singurătatea,
Cu chingile de gânduri leg timpul care trece,
Închid cu-nfrigurare secundele în casă
Să nu se risipească prin vântul toamnei, rece.

Ce sadică plăcere au clipele hoinare (!),
Prin fiece perete în lume evadează –
Afară-n vânt sălbatic, doar caii înspumaţi
Îmi muşcă din clepsidra ce mi se-mpuţinează.

poezie de Mariana Dobrin
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipele (autumnală)

În mine cade toamna cu frunze ruginite,
Mă invadează păsări lipsite de culoare,
Un cântec moare-n suflet cu doruri pe-amurgite,
S-a-mbolnăvit pădurea de-atâta aşteptare.

Se-nvolburează vântul pe valea dintre ani
Şi în păduri miroase a frunze împuşcate,
Secundele – jivine se-ascund printre platani
Să nu fie găsite, să nu fie vânate.

Îmbrac singurătatea ca pe-o cămaşă groasă,
Cu chingile de gânduri leg timpul care trece,
Închid cu-nfrigurare secundele în casă
Să nu se răspândească prin vântul toamnei, rece.

Ce sadică plăcere au clipele hoinare (!),
Prin fiice perete în lume evadează
Afară-n vânt sălbatec doar cai fără zăbale
Îmi muşcă din clepsidra ce mi se-mpuţinează.

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea cuprinsă de hazard

Noaptea cuprinsă de hazard fuge dezbrăcată,
uit pentru ce am intrat în ea
copil timid în vâltoarea apucăturilor lumeşti
nepovestite la nimeni de ruşine,
imagine furată din cărţile de poveşti.

Mă priveam ca pe un obiect de folosinţă,
dar am răspuns fericit la toate întrebările
până la căderea în capcanele temerii.

Îmi văd sufletul prins între sunetele false
în care nu-mi vibrează cântecul aşteptat
în muzica goală pe dinăuntru de cuvinte,
lăsată pradă unui tremur de voce stridentă
din care-mi străbate revolta sadică
a unui nebun
ce se ia în zeflemea şi râde de el însuşi.

Mă topesc fără să pot spune,
că nimic nu mă îndreptăţeşte să îndur

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!