Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Poeți | Top autori | Top poezii | Poezii la întâmplare | Adaugă poezie

sărbători

Poezii despre sărbători, pagina 4

Colind

Învață-mă cum să respir
Când nu te am și noaptea vine,
De când m-am întâlnit cu tine
De mine tot mai mult mă mir!

Iubirea ca pe-o poezie
S-o-nvăț, deși credeam c-o știu;
De sărbători aș vrea să fiu
Colindu-ți din copilărie!

Și-n gându-ți cald să mă repeți
Mereu, spre a mă ține minte,
Ca să mă poți cânta fierbinte
Înfriguraților nămeți!

poezie de din Suflet la troc (24 noiembrie 2013)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucille Clifton

N-ai vrea să sărbătorești cu mine?

n-ai vrea să sărbătorești cu mine
ceea ce am alcătuit într-un
fel de viață? nu am nici un model.
născută în babilon
deopotrivă ne-albă și femeie,
am sesizat oare să existe și altceva în afară de mine?
am construit-o
aici pe acest pod dintre
lumina stelelor și lut,
mâna mea dreaptă ținând strâns
mâna mea stângă; vino sărbătorește
cu mine faptul că în fiecare zi
cineva sau ceva au încercat să mă ucidă,
dar nu a reușit niciodată.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Triste sărbători

Când primii fulgi
Au căzut pe pământ,
Stau la fereastră
Mă-ntreb, cine sunt?

Spune-mi tu Doamne
De ce ai uitat
Să-mi dai o rază
Din tot ce-am visat?

Unde s-au dus
Anii mei, rând pe rând?
Mă văd copil
Lângă brad colindând

Părinții oare,
Unde-au plecat?
Mă-ntreb în noapte;
Ce viscol i-a luat?

[...] Citește tot

poezie de (14 decembrie 2006)
Adăugat de Stefan BăiatuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O Raza De Soare

O rază de soare
e speranța ce-n amurg nu moare
dă dimineților culoare
transformă ziua-ntr-o splendoare
ea poate încălzi o mare
căldura-i nu se pierde-n zare
tot ea deschide
petalele într-o floare
e zâmbetul ce-aduce
în suflet sărbătoare
Să nu uitați
în ruga voastră
adresată Celui Mare
să-i mulțumiți
și pentru
razele de soare

poezie de
Adăugat de Monica TrifSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Culman

Felicitare

De ziua ta, frumoasa mea
Îți fac cadou inima mea
Ș-o leg la gât c-un lănțișor
Să-ți spună el cât te ador.

Să-ți spună el că te iubesc,
În felul meu, mai... bătrânesc.
La mulți ani, frumoasa mea,
Copila mea, dragostea mea.

Să-ți fie viața sărbătoare,
Făr' de nici o supărare,
Să-ți fie gândul des la mine,
Cu simțăminte mari, divine.

poezie de din Niște poezii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Dimineata

Aș vrea să prind clipa
În care sufletul meu
Se unea cu trupul tău;
Când timpul se evapora
Prin sudoarea noastră
Și nu exista trecut.

Mi-am vândut sufletul
Pentru o sărbătoare.
Acum doar roua din iarbă
Îmi amintește de noi.

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tabu de mâine

Groaznic, am prins iar dimineață,
Teribil, vreau un week-end iar
Nebun, tai luni din calendar...
Nenorocit, alt an sărbătoresc, să mai sfârșesc din viață.

Cu mintea tâmpă într-o minciună,
Bezmetic fug spre nou, ce trece...
Un imbecil, în loc să încerce,
Prostul, să-și cumpere-azi definitiv, c-un viitor arvună?!

De greva timpului o fac cu voi, azi... mâine se amână?!?

poezie de (6 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Promoție de post

Suntem în postul mare,
Dar eu îl țin mai mic:
Mi-am dat o dezlegare
La tot și la nimic.

Mi-am cumpărat iertarea
Când nu s-a căutat;
Să vină Sărbătoarea,
Eu n-am niciun păcat!

Spunea, pe vremuri, mama
Că omul gospodar
Nu dă cu gloata iama
Și-și face iarna car...

Nu vă mai spun ce zise
Și tata, ca bărbat;
Promoția de vise
Deja s-a terminat.

poezie de din Aproape alb (20 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lucian Blaga

Întrebări către o stea

Stea care subt carul cel mare abia licărești
nedumerită-ntre șapte lumini, a cui stea ești?

Ești steaua lui Verde-mpărat – duhul nemântuit?
Ce sărbătoare scutești? Ce ceas împlinit?

Aperi un mare mormânt, sau vreo apă vindecătoare?
Păzești un norod, o cetate, sau numai o floare?

Peste ce suflet, peste ce sfinte recolte
veghezi mistuită subt vinete bolte?

De ești a mea, păzindu-mi anul și vatra,
n-aruncă nimenea după tine cu piatra?

poezie clasică de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.53 lei.

Câmp de lăcrămioare (Poetului Gheorghe Ene)

Ai plecat luând cu tine, primăvara.
Ai iubit-o atât de mult
încât ai vrut să fie numai și numai a ta.
Te-ai dus singur,
la sărbătoarea liliacului
să păstrezi pentru tine
floarea cu cinci petale,
trifoiul cu patru foi și iasomia...
Ne-ai lasat nouă lăcrămioarele...
Câmpuri întregi de lăcrămioare,
pe barăgane,
amintesc de trecerea ta.

poezie de
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

<< < Pagina 4 >

Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie de poezii despre sărbători? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!

Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre sărbători, adresa este:

Distribuie
 
 
Creează cont | Ai uitat parola?
Cineva are nevoie de răspunsul tău: De ce sunt sărbătoriți sfinții în ziua în care au murit? Fii primul care răspunde!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook