creier şi iubire

Bărbatul şi femeia

Bărbatul este cea mai elevată dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal.
Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron, pentru femeie un altar.
Tronul exaltă, altarul sfinţeşte.
Bărbatul este creierul, femeia este inima.
Creierul primeşte lumină, inima primeşte iubire. Lumina fecundează, iubirea reînvie.
Bărbatul este puternic prin raţiune, femeia este invincibilă prin lacrimi.
Raţiunea convinge, lacrimile înduioşează sufletul.
Bărbatul este capabil de eroism, femeia - de orice sacrificiu.
Eroismul înnobilează, sacrificiul aduce sublimul.
Bărbatul are supremaţia, femeia are intuiţia.
Supremaţia semnifică forţă, intuiţia reprezintă dreptatea.
Bărbatul este un geniu, femeia este un înger.
Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil.
Aspiraţia bărbatului este către gloria supremă, aspiraţia femei este îndreptată către virtutea desăvârşită.
Gloria face totul măreţ, virtutea face totul divin.
Bărbatul este un cod, femeia este evanghelia.
Codul corijează, evanghelia ne face perfecţi.
Bărbatul gândeşte, femeia intuieşte.
A gândi înseamnă a avea creier superior.
A intui, simţind înseamnă a avea în frunte o aureolă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Victor Hugo
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără somn în Mănăştur

Azi am fost o trestie negânditoare
Doar tremurătoare
Într-un subsol de bloc
Sub: tineri cu bebeluşi
Pe care îi iubesc ca pe ochii din cap
Sub bunicii aferenţi
Care îi iubesc (ca pe ochii din cap) pentru că aşa
E cel mai decent
Sub apartamentul doamnei
Cu păr scurt, şi rochie scurtă
Şi picioare tonifiate la Big Fitness
la 50 de ani.
Azi am fost prin preajmă.
Voi fi şi mâine aici.
O trestie fără creier
Perturbată doar de copilul
De vreo 10 ani
Fascinat de maşina de gunoi
Care vine, negreşit, în fiecare miercuri
La 10 dimineaţa.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Festin

Se fac din mine zilnic multe chestii:
Vorbe de duh, catrene, poezii...
Mă simt un miel transfigurat în bestii...
Din minte, altceva să faci nu ştii.

De ce te uiţi cum nici n-ai recunoaşte?
Iubita mea, pe tine te vizez
Cu întrebarea: Dacă mor de Paşte,
Neuronal vorbind, mai înviez?

Nu-s bun deloc de ciorbă de bureţi,
Ai o reţetă: Creier la cuptor...
Ţi-a spus vecina cum că, la poeţi,
E bun, e mult, e... satisfăcător.

Doar după ce-ţi vei linge şi degetele, vreau,
Când nu voi mai avea trei neuroni sub ţeastă,
Să înviez. Promit c-atunci o să te iau
De ce vrei tu: de mână, de suflet, de nevastă...

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barul de noapte

824: dragostea şi viaţa femeilor.
Violoncelul soarbe pripit o dată. Flautul
râgâie gros trei tacte în şir: minunată cină.
Toba citeşte romanul poliţist până la capăt.

Dinţi verzi, Pistrui pe mutră
face semn lui alde Pleoape bobotite.

Păr năclăit
îi turuie Gurii căscate cu polipi
vorbe de credinţă iubire speranţă în jurul gâtului.

Guşe tânără e amabil cu Nas cârn.
Îi plăteşte trei halbe.

Cur de găină cumpără garoafe
s-o îmbuneze pe Bărbie dublă.

Si bemol-minor: sonata opus 35
Doi ochi rag:

[...] Citeşte tot

poezie de Gottfried Benn
Adăugat de Mademoiselle Simone
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basm transfigurat

sunt Albă că Zăpada şi am pitici în creier
pădurea îmi e casă cu-acoperiş de stele
cărări bătătorite de dragoste cutreier
îngrop la rădăcină dezolarile grele.

urâtă vrăjitoare se-apropie de mine
cu mărul otrăvit frumos pe dinafară
dar am văzut că are flăcări în reţine
şi-am refuzat să stau cu ea afară.

bărbatul meu e "prinţ" şi m-a salvat
de la singurătate şi de la suferinţă
perechea iubitoare cu spirit elevat
e universul meu cu sorţi de biruinţă.

trăiesc ca-ntr-o poveste o viaţă minunată
cu sublime păduri mă simt împreunată.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţeleptul

Morţii sunt cei mai înţelepţi, ei ştiu
Cât de-adânc rădăcinile florilor în pământ se-înscriu,
Cât rabdă-un sâmbure spre-a fi iarăşi viu.

Morţii îndură-n singurătate frig şi ploi,
În inimi care nu palpită şi-n creiere reci sloi,
Nu simt bucurie, nici durere sub trifoi.

Morţilor li-s toate pe măsură şi-îndeajuns,
Ei dorm, visează şi nu au greutăţi de dus,
Nici ura, nici iubirea,-n pacea lor nu s-au interpus.

Ciudat, dar oamenii fug de-a lor comunitate
Sau poate eu sunt cel ciudat, dorind foarte
Să fiu înfăşurat în recea lor imunitate.

poezie de Countee Cullen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă arunc în ciocul unui vultur

aşa eşti tu făcută, să ignori omida
lăsându-ţi în pârgă firida
şi praful din dreptul naturii
dacă ploaia îţi udă aripile de argint
ierbii îi pun vină până să o mint
când creierul încărcat de atâta sârguinţă
te goleşte de atâta fiinţă
tocmai când trufia nu are gură să strige
iar dacă te joci de-a moartea
apucă-ţi râsul de degete
aşchia ce se-ndepărtează fără pregete
din flori neputinţa te iartă
te ceartă, îţi pune un mic chihlimbar
la gâtul bărcii fără hotar
numai aşa poţi fi plin de daruri, acum
gângurind frumos, iată oarba-mpăcare
tras în fructe galbene
până învinge melancolia atâtor treceri
de ani zdrenţuiţi, lacrimi din oarbele întreceri
când cuţitul plugului taie o brazdă de carne

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Anuţa din Tattoo
Adăugat de Octavian Anuţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare

E groaznic că s-a inventat plecarea
-Ce de când ştiu mi-a dat melancolii-
Împovărându-mi gândul cu uitarea
Ce-mi ia din loc, în timp... din reverii.

Dar nu-i aşa?!... Sau poate nu tot timpul
-Ce-am căutat zadarnic să dezmint-
Crezând că despărţirea-i anotimpul,
Mereu alt-nou, frumos... avid să-l simt!?

Sigur, de când mă ştiu, am iubit marea,
Cea unde valul sparge stâncile-n nisip
Sau mângâie doar plaja cum sudoarea
Pe pielea caldă... leac într-un risip..

De ea mi-e veşnic dor şi-i plâng plecarea
De-ultim talaz ce nu vreau să mă spele
De veşnicu-i murmur foşnit şi-nfiorarea
Iubirilor vacanţelor... prefigurate-n iele.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceste nopţi

teama măsoară toamna tăcerea
când frunzele sugrumate de frig
se adună, li se taie emoţia
devin insule scorojite,
trec nepăsător pe lângă moartea
scufundată în silogism,
întodeauna mai există o şansă
îmi reiau supravieţuirea cu alfabetul,
primele litere le aflu din gura mamei,
următoarele ca niste gloanţe
pătrund creierul încarcă gândurile în cuvinte
ca în nişte vehicule cu farurile aprinse
să împraştie întunericul,
seara tata îmi aplică corecţia
am uitat să iubesc,
costă o viaţă,
restul se repetă noapte de noapte
cu acribia sfârşitului.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără pro... punere

Mă doare visul neîmplinit, că m-apasă pe creier,
Cum sufletul mă doare că muzica nu mai imită greier.
Şi spiritul mă doare îngrozitor că nu mai am izvor de spiritual,
Căci dialogu-i surd, un monolog necult... Minţitul infernal.

Noroc c-am endorfina, propriul drog la ce mă îndurerează
Şi pot să-mi port povara pusă-n spate pe nedrept, ce înfricoşează
Până şi bietul mâine, ce-l tot sper de bun... şi mă înşală
Cu bunii zişi prieteni, ce nu mai sunt de mult... Totu-i tocmeală.

Credinţa n-am crezut-o, n-are probe, o înţeleg "in... cult"
Şi n-am cuvântul aprobat să-l strig, sunt destinat s-ascult,
Iar dragostele m-au trădat şi ele, sunt sterile, efemere
Şi, anii ce-am iubit şi adunat, sunt un complet de pierdere... de avere.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!