Dumnezeu şi cuvinte

Când Dumnezeu va veni

Când Dumnezeul nostru Sfânt
va coborî pe pământ,
Pe planeta nostră albastră
cu suflare omenească,
Va face cu voia lui
un rai al pământului.
Noi care locuim pământul
şi-n rostire avem cuvântul,
În noul rai, îngeri vom fi,
pe Dumnezeu vom slăvi.
Cu necuvântătoarele
vom umple ponoarele.
împreună vom trăi,
cât soarele va dăinui.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu mi-a dat...

Dumnezeu mi-a dat cuvântul,
mi-a dat lacrima şi gândul.
Mi-a dat zâmbetul copilăriei
şi puterea bărbăţiei.
Mi-a dat avântul tinereţii
şi liniştea bătrâneţii.
Mi-a dat visul înălţării
şi măreţia afirmării.
Mi-a dat aripi ca să zbor,
curajos, cutezător.
Cu zâmbetul m-a înzestrat
şi chipul mi-a luminat.
Pentru fapta-i nobilă, măreaţă,
smerit, acum, îi mulţumesc!
De la El am primit viaţă,
porunca Lui împlinesc.

poezie de Dumitru Delcă (3 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cenzorului meu

Se teme Dabija de versu-mi haios,
Se teme Dabija de râul spumos
Ce curge-n cuvintele mele.
Se teme Dabija de un dur adevăr,
Se teme de-o mică steluţă din cer
Ce-i arde retina sub gene.

Nu-mi pasă, Dabija, de "Nu" - ăst al tău,
Nu-mi pasă defel de refuzul să-mi publici scrisoarea-eseu,
Nu-mi pasă defel de cenzură.
Sunt "copilul teribil" al neamului meu
Şi când am inspiraţie râd că mi-e greu
Bâlbâindu-mi cuvântul în gură.

Eh!... Dabija, Dabija, cândva se va scri
Când va vrea Dumnezeu şi noi nu vom mai fi,
Se va scri fără pic de cenzură
Dabija, Dabija, vestitul poet
Trăit într-un secol de hoţi hrăpăreţi
Cenzura nepoeţilor gură...

poezie de Iurie Osoianu (26 decembrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet alb

strune nevăzute
vibrează la chitară acestui univers
strune negre
de energie
de iubiri
de vers
de-atracţie universală
de tragedii
cu anilumi
şi anti-te iubesc
în care anti
e antiteza principală

atâtea melodii străbat
şi timp şi spaţii
şi totul
şi nimic
în raze nevăzute
protuberantele se zbat
intercalindu-se în melodii

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (6 iunie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pace, lege şi cuvânt

Musteşte fiara necredinţei
În trupul plâns... De-atâta ură
Sufletu-n teamă se surupă
Şi multă patimă adună.

Nu-i nimeni lacrima să şteargă
De pe-un obraz brăzdat de ani.
Cu toţi aleargă! Şi aleargă!
Aleargă-ntr-una după bani...

Sub adăpostul lumii, încă
Nu-i nimeni adăpost să dea.
Doar Dumnezeu, cu mângâiere,
Îţi poate şterge lacrima.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am să vă las şi ultimul cuvânt

Hrăneşte-te cu versul şi nu-ntreba de mine,
Nu are importanţă; nici ce sunt eu, nici cine.
Primeşte-n dar cuvântul aşa cum ţi-l dau eu,
El este strop tăcut... al sufletului meu.

L-am îmbrăcat în lacrimi şi-n fire omenească.
Să nu te temi de el, nu ştie să rănească.
Ascultă-i vorba sfântă... rostită cu tăcerea
Şi-n liniştea din el să-ţi înveleşti durerea.

Adună-i mângâierea şi-o pune peste rană
Şi dă un bob din el... şi sufletului, hrană.
Stai în lumina lui să vezi cât e de vie
Şi lasă-i gândul, pradă, să-l pună-n armonie.

Când Dumnezeu ne-a dat şi cerul şi pământul,
Prin toate câte-au fost... nu a uitat cuvântul.
În drumul meu, vremelnic, trecut pe-acest pământ,
Din tot ce-am strâns, vă las... şi ultimul cuvânt.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de Marin Bunget
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... la începuturi fu cuvântul
fu şoapta tremurândă mai întâi
apoi au apărut şi buze care cântă
şi piatra care stă drept căpătâi

la începuturi fu desigur oul
primar, găina perindată mai târziu
şi nu vopseaua fu la început- tabloul
şi sufletul nu trupul era viu

la începuturi nu era văzduh nici ape
era nimic, nimic plutind în hău
şi veşnicii năşteau şi deveneau etape
şi mai erai fecioară şi mai eram flăcău

la începuturi...(nu mai are importanţă
că tu ai fost din mine ori că eu )
a fost cuvântul devenit speranţă
şi care-ncă mai este Dumnezeu...

poezie de Iurie Osoianu (9 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ne-a dat cuvântul

Dumnezeu ne-a dat cuvântul,
Dar noi de mult nu mai vorbim.
El ne-a dat şi gândul,
Dar noi de mult nu mai gândim.

Dumnezeu ne-a arătat lumina.
Dar noi am abuzat de ea.
Şi ea sărmana de frica noastră
S-a ascuns în umbra sa.

Dumnezeu ne-a făcut şi cerul,
Cu bolta lui alb-albastră
Dar noi nu i-am înţeles misterul
Şi l-am închis ca pe o fereastră.

Dumnezeu ne-a dat pământul.
Să ne naştem şi să rodim,
Dar noi am uitat un lucru simplu.
Pământul să-l iubim.

[...] Citeşte tot

poezie de Vladimir Potlog (31 martie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti, mamă?

Te caut, mamă,
dar te găsesc doar
în vise;
Te văd frumoasă
dar tristă ca o salcie
ce-şi plânge durerea
îngenuncheată
de păcat.
Ţi-ai ferecat bucuria
cu lacătul suferinţei
când m-ai uitat

întro clipă de rătăcire

prin viaţă.
Primul meu cuvânt,
l-am dăruit unui înger;
şi primul pas l-am făcut

doar ca să-i dau

[...] Citeşte tot

poezie de Angelina Nădejde (15 octombrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din inima mea a evadat o lacrimă

niciun simptom şi nicio durere

căzută în mine şi zdrobindu-se ca o piatră
liniştea imortalizează tot ceea ce am fost
ca un orb îmi pipăi cicatricea
şi mă strig încet
nu-mi răspunde nimeni
mai strig o dată şi încă o dată
din când în când îmi privesc neputinţa
ca pe o clonă de lut
orbul din mine se roagă lui Dumnezeu
o furtună de cuvinte nerostite
se înalţă înspre cer
iedera îmi acoperă văzul
printre jaluzele
o margine de soare
îmi loveşte obrazul
mă încumet să mă târăsc
într-un colţ
de sub umbra lămpii

[...] Citeşte tot

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!