Coloana infinitului şi inimă

Sculptorul

Brâncuşi îşi ciopleşte gândul
peste inima pietrei
în forme de sărut

poarta se deschide
îndrăgostiţii trec
sculptorul moare

se aşează masa tăcerii
pe scaune doar doisprezece
cei care l-au iubit
Jiul doar murmură

spiritul său se înalţă
prin coloana fără sfârşit

apoi familia împuţinată
aşezată pe şase scaune
la masa de taină
varsă lacrimi în tăcere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (21 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana infinitului

Cine caută
în sferele atinse de înalt
găseşte prin ere,
datina şi oasele nemuririi
la porţile de piatră dintre nopţi.

Fulgeră-n inimă iernile lunii,
se sting ochiuri de stele;
nimicul îl şterge...

Coloana infinitului,
virtute a ideii de sprijin
împleteşte suflete.

Visează şi păsările
înălţându-şi aripile
prin siluete de metal,

în zbor,
împreună cerul străpung.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 martie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ancorăm în noi lumina

- O taină a inimii mele eşti,
misterioasa mea poveste de iubire!
O adiere a gândului meu eşti,
fără chip, nume, loc, timp,
cu soarele în priviri,
pe cerul tău îmi scriu zborul fiinţei.
Oricât ai vrea să te descoperi,
descoperindu-te,
în mijlocul timpului
ceva îţi va lipsi, persoana.
Acolo unde inimile se deschid
totul se transpune,
iubirea nu poate fi oprită,
uimiţi asistăm
la simfonia creaţiei născute,
dacă i-am cunoaşte rădăcinile
am zâmbi, mai mult de dragul nostru.
Să ancorăm în noi lumina!
- Simte-mi trupul gol,
înfăşurat pe deplin în al tău,

[...] Citeşte tot

poezie de Irina Lucia Mihalca (12 ianuarie 2017)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana infinită

acceptă-mi mângâierea, renunţă la-ntrebarea
ce te frământă-ntruna: noi ne vom potrivi?
acordă-mi doar o şansă şi vei simţi schimbarea:
o nouă aventură în fiecare zi.

nu vreau să-ţi fie teamă, nu vreau să mai fii tristă,
mai este loc de-un zâmbet, durerea a trecut,
priveşte înainte, speranţă mai există,
pot spune că idila abia a început.

promit, ne vom atinge şi vom clădi iubirea,
coloană infinită cu palmele pe cer,
şi vom culege stele, să le simţim zvâcnirea
când inimile noastre nu vor avea reper.

şi sper c-o să petrecem de-a pururi fericirea,
din şoapte şi săruturi mereu ea va-nflori,
şi-o să te mirui tandru şi-agale cu privirea,
scăldată-n curcubeie şi lacrimi albăstrii.

poezie de Ionuţ Caragea din Poezii de dragoste (2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Masa Tăcerii

M-a-îndemnat inima
Să deschid
Poarta Sărutului in timp ce
În vârful Coloanei Fără Sfârşit
Cânta un tril de
Pasăre Măiastră!
În jurul meu se lăsă o linişte adâncă
Asemeni Cuminţeniei Pământului.

Pe unul din scăunele,
Cu privirea-i de copil,
Cu fruntea-i plină de sudoare,
S-a aşezat să-şi tragă un pic
Răsuflarea.
O domnişoară, Pogany,
I-a şters fruntea şi i-a mângâiat-o!
Să ne trăieşti, Brâncuşi!

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţă

Tu eşti? Spune-mi, inimă! Picură smirnă, tresare izvorul însetat de mir.
Te ridici coloana infinitului, te răspândeşti în mine, suflare de viaţă.
altar al iubirii, cu braţele plutind în aer în căutarea luminii.
Mă îmbată trupul tău de lapte şi miere,
Îl simt cum îşi deschide floarea vieţii, îşi dăruieşte roua stelelor.
Îşi desface petalele sărutând în priviri soarele, ploaia, fulgerul verii.
Hai să ne întoarcem în copilărie, să mă prinzi de mână
şi să alergăm pe coclauri râzând!
Hai să fluierăm a fericire, să cântăm copacilor,
să ne căţărăm pe vârful trăirii, gata de culesul fructelor!
Tu eşti preaiubitul sculptor de timp,
potirul ce-mi fură şi răsuflare, şi geamăt şi surâs?
Suflete, templu, unul în altul dăltuim urme adânci.

poezie de Iulia Dragomir (29 august 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana fără sfârşit

Oul e infinitul care se multiplică,
îşi păstrează forma perfectă.
Păsările sunt ideea
care iese din inima lui vie,
cu lecţia de zbor în aripi.

Tăcerea rămâne un gest
de împărtăşire a gândurilor;
nu stă la masă,
caută un scaun de timp,
să-şi mărturisească taina-n sărut
înflorind stâlpii porţii.
O bucurie dăltuită-n durere
rugăciunea
spusă de cuminţenia pământului,
domnişoarei Pogany
înainte de a se ridica la cer.

Pe urmele recunoştinţei,
Brâncuşi înduioşat a zidit

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre dragostea de ţară

unii clamează despre dragostea de ţară

dar mai întâi
este o inimă mare ca o cetate
cu marginile crenelate de
un fluviu care despică destinul
câmpiilor
până la o mare neagră
şi mai este o pădure de căciuli
de daci înalţi cât
coloana infinitului

apoi se aude o ciocârlie care ne ţine
de mână pe toţi
în vreme de război
sau
într-o horă a unirii
doinită din fluierul
unui baci viteaz numit Mihai
sau a unui stejar pe nume Avram Iancu

[...] Citeşte tot

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana infinitului de culori

schijele prezentului sar pretutindeni
se desfac în toate culorile
din lumina despre care Dumnezeu
ne-a făcut semn să nu o scăpăm
să avem grijă unde o ţinem
însă nişte oameni mai fără inimă
au rupt-o în beţe colorate şi-au aruncat-o siberian
atât i-a trebuit haosului un uliu care şi-a dibuit prada
beţele de lumină s-au luat la harţă
dau vina unele pe celelalte
fără culori e frig în inima mea şi orbesc
abia mai văd viitorul
mă tem atemporal
soluţia îngheaţă în memoria apei de la robinet
martie se lasă femimin în muguri
pocnesc a nefiinţă
poate că tocmai azi culorile se adună să-şi revendice viaţa
lider infinitul urcă la tribună opturi de încredere
are coloană aşază răspicat drepturile omului
pe frontispiciul libertăţii

[...] Citeşte tot

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ziua ta, frumoasă doamnă

Trecut-au mii de ani de când
Cu mari speranţe-n gând,
În dureri şi lacrimi,
Speranţe dar şi patimi
Ai apărut tu Doamnă
Rujă vânătă de toamnă!
Ne-ai dat un rost în lume
Şi ne-ai hrănit anume
Cu laptele-ţi de dor
În freamătul uşor
Al frunzei de arţar
Să ne-nălţăm altar
Spre cerul de cleştar.
Îţi mor stejarii Doamnă
În primăvara ce se-ntoamnă
Căci însăşi fii ai tăi
Au devenit aprigi călăi
Ai fraţilor de neam şi sânge...
O Doamne, inima îmi plânge...
Pe-arcuşul lui Porumbescu s-a prelins

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!