Immanuel Kant şi timp

Constantin Noica

O seamă de cuvinte 'ncrucişate
c-un tâlc ce suie tainic din străfund
şi gânduri în balanţă răsturnate
ca aur de nisip pe-un val la prund

din Kant şi din bătrânul Anton Pann
adâncul vorbelor l-ai despicat în taină
- un matematic Baltasar Gracian -
tu gândul îl desbraci de-a vorbei haină

însingurat pe-a veacului alee
la ceas secret de brumă şi cleştar
c-un toc muiat în trudă şi-n idee
clădeşti al sufletului dicţionar.

poezie celebră de Ştefan Baciu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era tânărul

dintr-un oraş mic care a trecut
de la hume la kant şi se uita
la cerul înstelat după ce era
înşfăcat de un atac de emoţii
apoi citea dintr-o carte de poezie
spaniolă modernă primită
de la studenta aceea
s-au iubit o vară întreagă şi ea
a ratat examenele cu zâmbetul
pe buzele devorate de el
simţea că mintea şi corpul
se despart în timp ce săruta
o floare eliberată de pudoare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spirit

Sunt materialist convins
Din ani de şcoli, fără sfârşit...?!
Ce-i adevăr? Ce-am fost minţit?
De ce făclia mi s-a stins?

Aveam discipoli Engels, Marx,
Eram spălaţi pe emisfere,
Din cranii, devenisem sfere...
Eram un angrenaj, un ax.

Sunt o dovadă de "free mind",
Gândesc; nimic nu e "aquis"...
Pământul are morţi şi vii,
Şi viaţa, nu-i un simplu raid.

Am simţuri, gânduri, sunt amor,
Vărs lacrimi, râd, am zbor înalt,
Citesc din Schopenhauer, Kant...
Sunt un complet... Divin ador.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monolog la tratament

tăceri împachetate în stratul de nămol
cu care m-am înfăşurat bolnavă
viaţa îmi cere să-i plătesc un obol
să revigoreze-n timp energia firavă.

respir nerăbdătoare infuzii de mentă
să împrospătez aerul din plămâni
viaţa mea se scurge în stare latentă
tu moarte haină să mă mai amâni.

până când cuvântul va fi diamant
şi va străluci ca soarele pe cer
iluminandu-mă că filozoful Kant
cu stele fascinante strânse în colier.

inima mi-o liniştesc cu un calmant
cu zorii primăverii iviţi pe palier.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imanuel Ehrenhardt

Am început cu lecturile lui Sir William Hamilton.
Apoi l-am studiat pe Dugald Stewart,
Pe urma pe John Locke referitor la înţelegere,
Pe Descartes, Fichte şi Schelling,
Kant şi apoi Schopenhauer –
Cărţi pe care le-am împrumutat de la bătrânul judecător Somers.
Pe toate le-am citit pe nerăsuflate, cu bucurie,
Sperând ca mie îmi este dat
Să apuc de coadă ultimul secret
Şi să-l scot la lumină din gaura lui.
Sufletul meu a zburat prin văzduh la zece mii de mile,
Încât numai Luna se vedea un pic mai mare.
Apoi am căzut înapoi, atât de bucuros, pe pământ!
Şi totul s-a născut din sufletul lui William Jones
Care mi-a arătat o scrisoare a lui John Muir.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rânduri pentru Brigitta

De ziua ta,
Deşi nu te-am uitat,
Nu ţi-am urat nimic din ce-ţi uram
În cei trei ani de facultate,
Când ne iubeam
Cu-adevărat...
Nici "La mulţi ani cu sănătate"...
Nici doctoratul în filozofie -
Un fel de loz câştigător la loterie...
Nici limpezimea minţii lui Socrate -
Bătrânul filozof, privit numai din spate...
Şi nici măcar un nou amant,
Căci bietul Emmanuel Kant,
De când cu tine-şi încurcase
"Imperativul categoric",
Sărmanul om de geniu, se desfilozofase,
De gradul unui sentiment pur anatomic!...

Nu ţi-am urat, după cum vezi,
Nimic din ce-ai putut să crezi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Ion Minulescu din Cuvântul liber, nr. 7 (22 decembrie 1934)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

implant

Implant

Nevrut, indus de receptor,
Înfipt străin de-asemănare
La fel cum dor este că doare,
Dar şi mai am un singur dor.

E tot întreg sau o felie
Ce se lipeşte şi reneagă
Aşa cum pâine o face întreagă...
S-o rupă apoi cu duşmănie.

E lanţ incipient, verigă
Exclusivistă în adresă,
O pază-n pierdere... şi-o lesă,
Plantându-şi spor cum o ferigă.

E apelativ de noutate
În mreje vechi, schimbând cutume
Futil, cum orice nou la lume...
Jumate de sinceritate.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Irosiri

N-aveam nevoie de calculatoare
De creiere în timp am fi păstrat,
În loc de-al fi distrus pe cel ce moare
Şi din gândire-am fi recuperat.

Trăim perpetuând vechi sacrilegii,
Tot ce-am produs, lăsăm mereu să moară.
Reluăm la infinit, reluăm, povara legii
La nesfârşit, mereu e pentru prima oară.

Ne comportăm la fel ca egiptenii
Din hău de timpuri imemoriale;
Distrugem creierul de sute de milenii
Păstrând doar trupuri, oase, ţoale, oale.

Ca ei decerebrăm materie de liric,
- Nici cel puţin nu mai îmbălsămăm -
Atribuim doar corpului valori, empiric...
Nici simpla informaţie n-o mai păstrăm.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă vorbă a lui Hamlet către duhul tatălui

ceea ce îl îndepărtase pe shakespeare
de hamlet
fiul
prea iubit
pentru care shakespeare a înnebunit într-o noapte
ţinându-se de crucea anglicană
dacă există aşa ceva
gândind la reverberaţiile greceşti
după care se pune punct
în viaţa lui shakespeare
10 ani care nu-s nici invenţii
nici fantomatice făpturi gânditoare
marele shakespeare
a asmuţit toată lumea asupră-i
a
m
u
ţ
i
n

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tutuneria

Eu nu sunt nimic.
Niciodată nu voi fi nimic.
Nu pot vrea să fiu nimic.
Asta fiind spus, port în mine
toate visele lumii.
Ferestre ale camerei mele,
ale camerei mele în furnicarul uman anonim
(şi de l-ar şti cineva, ce folos?),
unul printre atîtea milioane,
voi daţi spre-o stradă tainică
într-un continuu du-te - vino,
spre-o stradă inaccesibilă tuturor gîndurilor,
reală, imposibil de reală,
evidentă, incognoscibil de evidentă,
cu misterul ei
ascuns sub pietre şi fiinţe,
cu moartea punînd igrasie pe ziduri
şi-ncărunţindu-i pe oameni,
cu Destinul diriguitor a toate şi tot
pe drumul nimicului.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Fernando Pessoa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!