Soare şi struguri

Struguri

Soarele a căzut în panere,
Albastru, violet, auriu,
Soarele dealurilor mele,
Soarele dulce pe care îl ştiu.

Strugurii mei, luminile mele,
Gem în panerele lumii,
Soarele din viile acestea mustoase,
Soarele căzut pe mâinile tale.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Toamna mă cunună cu tine,
veşted frunzişul
ne îmbracă-n culori,
rămânem în vii să culegem
razele soarelui din ciorchinii de struguri.

Prin sat
trece caravana iubirii,
ne ia cu ea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analogie

Tu eşti toamna cea frumoasă,
Eu sunt vara călduroasă,
Tu frunza cea ruginie,
Eu albastrul din făclie,
Tu eşti strugure şi must,
Eu sunt verdele arbust,
Tu eşti vişiniul copt,
Eu sunt soarele răscopt,
Tu eşti galbana gutuie,
Eu sunt calda veselie,
Dulce doamnă, îmi eşti grai
Şi alintul meu de rai,
Lacrimile zorilor
Şi iubita florilor,
Tu eşti frunza ruginie,
Draga mea melancolie!

poezie de Aurel Petre (27 iunie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autumnală

Seminţe astrale germinează în melancolii
Printre pulberi de aur, un soare zgârcit aruncă zâmbete pale
În zile anemice, se fac transfuzii din struguri sângerii
Drosophila Melanogaster vampirizează
Pocale

poezie de Gorunescu Carmen Lidia din Volumul La vie en rose
Adăugat de Gorunescu Carmen Lidia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş fi

dacă aş fi vrăjitor
te-aş face să mă iubeşti

dacă aş fi magician
te-aş hipnotiza
să te pot săruta

dacă aş fi soare
te-aş încălzi doar pe tine

dacă aş fi o boabă de strugure
te-aş lăsa să mă striveşti
în dinţii tăi mici

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de toamnă

Mi-e dor, de fumul serii, de luna coaptă în lumină,
De râsetul meu de copilă şi dansul frunzelor, puzderii.

Mi-e dor, de rumena gutuie, coaptă-n jar de crengi uscate,
Şi de toamna arămie, dulce, darnică în toate!

Mi-e dor, de mustul tămâios, nectar din soare adunat,
De strugurele credincios ce vara-ntreagă s-a bronzat!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Postumă

Lumea se teme. Lumea tremură
Doar un soare sleit
Atinge strugurii de septembrie.

Lumea se teme. Lumea aşteaptă.
Ce să-i spui ca s-o linişteşti?
Umbra se strânge încet.

Şi ce-are a face că noi cântăm!
Alte glasuri, năclăite, o-mbată;
Nu e de-ajuns pentru a îneca timpul.

Ea freamătă, c-o spumă pe buze.
Umbra vine să-i chircească tâmplele.
Lumea se teme. Lumea aşteaptă.

poezie clasică de Jules Romains din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Ion Caraion
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia din noi

Poezia
e vulpea mea şireată
ce-mi fură simţiri şi gânduri
când nici nu mă aştept,
e alizeul
ce mă răsfoieşte pe dinăuntru,
ca pe-o carte nesfârşită
cu toate paginile scrise,

e pravila pe care-o deschid,
după rugăciune,
şi mă citesc mirată,
uneori,
poezia e strugurele hulit
de cei ce nu-i simt gustul...

A răsărit şi astăzi soarele
în ritmul poeziei
chiar în poezia din noi.

poezie de Riana Irimie
Adăugat de Alin Liviu Mihai Gradinaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Parfum de struguri copţi, în soare blând
şi-o mâna-ntinsă gata să-i culeagă,
un stol de păsări dă ocol, cântând,
iar frunzele se pregătesc să cadă.

Din celelalte toamne vine vântul,
purtând pe umeri răsuflarea ta,
jos, râul curge lin şi-nfiorat
şopteşte nopţilor tăcerea mea!

Fîntâna veche tace. În adâncuri
se zvârcolesc iubiri neâmplinite
şi-ncep să urc Golgota: în cuvinte
doar ploaia rece ştie a striga!

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din antologia de versuri Perche tu mi dici: Poeta? (2014)
Adăugat de Aneta Timplaru Horghidan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi de toamnă

Doamne, e timpul. Vara a fost mare.
Aşterne-ţi umbra pe cadranele solare,
şi pe ogoare lasă vântu-n voie,

Şi porunceşte fructelor să-şi ţină rodul plin;
mai dă-le două zile lungi mediterane
ca să alunge gusturi diafane
din struguri dulci în greul vin.

Cine acum casă nu are, nu-şi mai face,
cine acum e singur, singur o să fie,
va sta veghind, citind, scrisori va scrie
şi pe alei va rătăci fără de pace
pe când neliniştite frunze adie.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!