Poezii despre Soare și vulturi
poezii despre Soare și vulturi.
Somn vesel
Prin munți
unde-și fumează
soarele țigara,
treze sunt izvoarele.
Gârbovă nemărginirea
împletește ziua -
între vulturi și râu -
între peșteri și ierburi.
Se lasă pleoapele
pe funii și punți.
Ce amurg!
poezie de Ion V. Nica din Când ning tăceri
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vulturul
Strânge piatra piscului în gheare-încovoiate,
Aproape de soare, pe tărâmuri izolate;
Învăluit de tot azurul lumii, stă singur și aparte.
Sub aripile lui marea ridată se târâie pe brânci,
Din înălțimi veghează zarea și văile adânci
Și ca un fulger cade-n din cer, din vârf de stânci.
poezie de Alfred Tennyson,1809 1892, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Menajerie
Iată-mă-s câinele tău cu blană de franjuri
Și dinți de săbii ca să te mușc, să te latru
Iată-mă-s șarpele tău ca să te ispitesc
Cu mărul soarelui să te otrăvesc
Iată-mă-s rinocerul tău în tunică de clown
Jonglând cu popice ca să te fac să râzi
Iată-mă-s girafa ta. Majusculă
În textul zilei, citește-mă A
Iată-mă-s vulturul din asfințit
Cu inima în cioc aprinsă ca un lampion.
poezie celebră de Max Blecher din Corp transparent (1934)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Degeaba
Și ploile curg uleioase
ca mâinile tale ce-mi caută doar sânii.
în mușcătura fiecărei întrebări
te simt cancer,
anomalie a toamnei.
Culori sfărâmate sau plânse,
în est te arăți
vultur negru
ce acoperă soarele.
Și mângâi degeaba cerul a ghiocei
greierii inimii...
muzica sângelui
decid când moare toamna.
poezie de Andreea-Geanina Panzariu
Adăugat de Andreea-Geanina Panzariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvară
Mi-e sufletul un cuib săpat în stâncă,
Și-n cuibul meu a poposit pe rând
Și porumbelul alb, și vulturul flămând,
Și soarele, și vântul, și tăcerea-adâncă.
Vrea sufletu-mi să-i scutur praful și tăcerea,
Că-i prăfuit de vânturi și de griji mărunte...
Pe cine-așteaptă cuibul meu din munte,
De-mi cere iar să-i curăț încăperea?
Covor de frunze netede și moi
Aștern în cuib și-l primenesc cu cer,
Apoi cobor perdele de mister
Pe farmecul enigmei celei noi.
Și-așa, adăpostit de vânt și soare,
Căminul sufletului meu deschis
Așteaptă solul ultimului vis,
Cu-ntoarcerea de păsări călătoare.
poezie celebră de Claudia Millian-Minulescu din Antologia poeziei simboliste românești (1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amintire
Unde ești astăzi nu știu.
Vulturi treceau prin Dumnezeu deasupra noastră.
Alunec în amintire, e-așa de mult de-atunci.
Pe culmile vechi unde soarele iese din pământ
privirile tale erau albastre și-nalte de tot.
Zvon legendar se ridica din brazi.
Ochi atot înțelegător era iezerul sfânt.
În mine se mai vorbește și astăzi despre tine.
Din gene, ape moarte mi se preling.
Ar trebui să tai iarba,
ar trebui să tai iarba pe unde-ai trecut.
Cu coasa tăgăduirei pe umăr
în cea din urmă tristețe mă-ncing.
poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Punctul Negru
Orcine fix privește în soare crede-apoi,
Jucându-i persistentă, că vede cu-ochii goi
În jurul său, prin aer o pată cam lividă.
Tot astfel, tânăr încă, pe-atunci mai îndrăzneț,
Spre glorie, o clipă, uitatu-m-am semeț:
Un negru punct rămas-a-n privirea mea avidă.
De-atunci, ca semn de doliu în toate-amestecat,
Ah, pretutindeni unde cu ochii mai răzbat,
Această pată neagră o văd cum tot apare!
Ce, pururi? Între mine și fericirea mea!
Doar vulturul - vai nouă, nenorociți deja! -
Nepedepsit contemplă și Glorie și Soare.
poezie clasică de Gerard de Nerval
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cîntec de început
(fragmente)
Aripi de vultur în zbor de săgeată Icar și-a rotit,
Cei doi pumni omenești lacomi să-mplînte în soare
Astăzi eu vreau să-ntreb răzvrătit nesfîrșirea
Cum de-a-nchegat după-atîtea puzderii de ani
Între arsurile tîmplelor mele pornirea
Și strigătul celui căzut!
Zbor, zbor cu anii mei tineri,
Zbor ca un șoim înconjurînd strîmta-nchisoare-a pămîntului,
Aripa mea se izbește mereu de zăbrelele nemărginirii
Și parcă-i un veac de cînd zbor.
Azi, înainte de-un nou și sălbatic avînt
Vreau să cânt cîntecul meu de-nceput.
poezie celebră de Nicolae Labiș din Poezii - Editura Cartea Românească
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vulturul de vis
Pe aripi de zări, uneori,
sau, poate, pe-un nor călător,
apar, producându-mi fiori,
imagini c-un vultur în zbor.
E-același, puternic și trist,
plutind liniștit pe un cer
pictat ireal de-un artist,
al artei umil mesager.
Își poartă misterul tăcut
și pare un vultur de foc
atunci când, pe cer apărut,
îi face doar Soarelui loc.
Îmi pare din timpuri desprins,
contrast între piatră și lut,
stăpân peste-un cer necuprins
sub care se simte pierdut.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De chaos pătruns
Mă-nvârt în juru-mi ca un astru
În poala soarelui măiastru,
Întunecimea mă-nfășoară
Sălbatic, m-atacă ca o fiară.
Mii de vânturi mă pătrund
În chaos mă trezesc că sunt,
Călcat de pietre fără frică
Ce-n aer cred că se ridică.
Căci, doar pietre ele sunt,
Cad în praful cel mai crunt
Dar, chiar și-atunci, sfidând
Tot vulturi, se cred zburând.
Iar eu, uitat în carcera cea grea
Searbădă și rece, solitudinea,
Nu sunt, ce sunt cu-adevărat
Ci, doar, ce alții au aflat.
[...] Citește tot
poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre Soare și vulturi, adresa este: