Poezii despre animale și lumină
poezii despre animale și lumină.
Cu noi e Dumnezeu
Azi lumina din lumina
Pamantu-n trupuri ne e greu,
Dar e usor cand se inchina:
Cu noi e Dumnezeu.
Am ostenit de atata noapte
Dar vom iesi din defileu
Pentru lumina sfintei soapte:
Cu noi e Dumnezeu.
Nu suntem niste animale
Cu suflet amanat mereu
In noi e mila si e jale
Cu noi, cu noi e Dumnezeu.
Luati lumina din lumina
Paharuri curg din minereu
Credinta noastra e crestina
Cu noi e Dumnezeu.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu întuneric, de unde vin
Tu întuneric, din care eu mă trag
Decât ardoarea îmi ești mult mai drag,
decât ardoarea care lumea guvernează
și luminează
nu mă împiedică însă la veghe -:
pentru un cerc oarecare,
în care nici o ființă nu are valoare.
Dar întunericul ocupă totul:
Chipuri și flăcări, animale și pe mine, ce acaparează
oameni și puteri -
Și poate fi: o mare forță prelungită
În vecinătatea mea s-agită.
Eu cred în nopți.
poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul în sus
Și drumul se arată drept în sus,
Ca un perete care ține cerul
Să nu-și încurce oile oierul
Când nici lumini și nici alți oameni nu-s.
Rostogolite vietăți de foc
Aprind sub tălpi zgârieturi de piatră
Doar, la Albac, un câine rău mai latră
Și liniștea se-așează-ncet la loc.
Deasupra, dedesubt, nimic, nimic
E numai drum nesăturat de sine,
Și o căruță dinspre munte vine
Cu caii mari și căruțașul mic!
M-agăt de iarba care dă în spic
Și o furnică gleznele îmi ține.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cățelul cu tulburări
psihotice se apropie de toată lumea
nu știe exact cine îl cheamă și visează
acum orașul cu restaurante
pentru patrupede este un clișeu
voalat în subteranul de sub noi
e lesne de chemat pe țărmul secret
scriu acum despre el și despre
deșertăciunea bunurilor omenești
în lumina limpede îl văd cum intră
șchiopătând în altă tulburare psihotică
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât de rarul animal...
Visasem că sunt un animal singur.
Că toți cei ai mei, cei
cu ochiul galben pe spinare, ah,
pieriseră, și
singur, făr' de logodnică, pradă
îngenuncheam roțile în strălucirea
capetelor alăptate de săgeți.
Ah, tu, cuvântule, pentru nimenea spus!
Doi-trei, patru-cinci
m-au încolțit
cât mai sunt, există, este.
Sigur este,
cade soarele la apus pe el.
Să mai fiu, dar de ce?
Liniștea unui ochi galben pe spinare
și nasul umed din care răsare
verdele firului de lumină
l-aș mai ține un timp, dar de ce?
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amiază de vară
Trece soarele prin mine ca prin geam.
Ce mai sunt? Ce mai am?
Ce-am rămas?
Inima îmi bate, mecanic, ca un ceas.
Câte veacuri oare au trecut
De când stau în soare fără gând?
Oare-s eu acela de la început
Ce-a rămas aicea, ezitând?
Sau lumina asta de la soare,
Scânteind în ochi ca pe izvoare,
Mă petrece înspre negre locuri,
Desfăcând în clipe albe veacuri.
Prin tăcerea cea de foc a după-amiezii,
Eu cu ochii-abia deschiși, ca huhurezii,
Văd cum timpul stă pe loc de mult
Și ca pe un vuiet depărtat l-ascult.
[...] Citește tot
poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Astenie
Ochii mei ar fi strigat după lumină,
dar nu i-ar fi auzit
nici măcar o rază.
Culoarea de igrasie
a norilor
aluneca din înălțimi și,
încet,
se prindea în aerul
de septembrie
ca o căpușă
în pielea unui animal obosit.
Dacă în loc de ochi
aș fi avut
alte două guri,
aș fi vărsat peste anotimpul ăsta
o imagine din mine și,
ca unui cerșetor de fericire,
i-aș fi arătat că tumultul meu
[...] Citește tot
poezie de Ionuț Popa (10 septembrie 2009)
Adăugat de Ionuț Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde locuiesc sfinții
Unde locuiesc
iluminatele creaturi nocturne, care s-au prădat și de
ultimul pătrar de lună din colțul lor de cer, să poată face toiage de lumină
pentru cei care șchiopătau în întuneric
unde locuiesc
frumoasele viețuitoare acvatice, care au coborât din Arca lui Noe
pentru a face loc și celor fără adăpost
unde locuiesc
acești oameni-fluviu care, cu limbă de moarte, au lăsat apă vie
pentru cei însetați de Cuvânt
unde
locuiesc aceste ființe înaripate și cum de și-au făcut
cuiburile acestea mari
în inimile acestea mici
ale noastre?
poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Durere-n suflet
Cuvinte aruncate-n muntele de gheață
Ascunse imagini
Năluci în mintea unor oameni.
Picturi grotesce, pline de întuneric
Animale sălbatice, mâncând din propria lor carne
Țipete în cavouri închise de mult
Țipă lumina din ei, revenind printre cei morți
Suntem mai singuri ca oricând
Și titlu nostru-i un fals proiector al gândurilor
Plec odată cu singurul mijloc de fericire
Printre stânci, pietre și destine.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de zână
În timp ce oamenii dorm,
fii cu ochii pe ei.
Stele fără număr
soarele din cer strălucește,
cum ar fi un rege.
Primăvara s-a terminat:
Și în pădurile sălbatice,
nenumărate viețuitoare
urează bun venit verii.
E o bucurie să vezi
atât de multe ramuri,
verde în vânt
și o mulțime de flori,
unde lumina lor se extinde
într-o armonie albă.
Lumea este în mâinile
celor care au curajul
de a visa și nu se tem de nimic.
poezie de Eugenia Calancea (31 mai 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Poezii despre animale și lumină, adresa este: